O fetiță din Buzău își vinde desenele pentru a-și cumpăra o pereche de ghete! Patru frați adorm flămânzi, într-o cameră sărăcăcioasă, tencuită cu lut și tapetată cu hârtie

 
+11 click pentru
galerie

Are doar 13 ani, însă lipsurile zilnice şi foamea nu îi sunt străine! Adina, o copilă din Buzău, trăieşte de pe o zi pe alta, alături de mama şi cei trei fraţi ai ei. Nu avea nici ghete cu care să meargă la şcoală, aşa că fata şi-a vândut desenele.

Puștiul de opt ani, ajunge, zi de zi, CONGELAT, la școală! Pe păr și sprâncene are gheață, mâinile-i sunt crăpate! 4,5 km la -9 grade! DAR VREA SĂ ÎNVEȚE!

Are doar 13 ani, însă are griji de om mare. Şi o copilărie umbrită de lipsuri. Pentru că nu mai avea cu ce să se încalţe pentru a merge la şcoală, a ales să-şi vândă desenele.

„Am spus că vreau să le vând pentru că colega mea mi-a dat nişte ghete şi sunt cam rupte. O femeia mi-a dat pe zece desene o pereche de ghete şi unui bărbat i-am dat 3 desene şi mi-a dat un milion jumate”, a povestit copila pentru reporterii Observator.

Patru frați, crescuți într-o sărăcie lucie

Adina trăieşte de pe o zi pe alta, alături de mama ei şi de cei trei fraţi. De multe ori adorm flămânzi. Chiar dacă dorm înghesuiți într-o cămăruță, copiii învață foarte bine. Viaţa nu a fost generoasă cu ei, le-a dat fiecăruia câte un dar şi i-a lăsat să lupte.  Adina are 13 ani, este prima din clasă şi, în plus, are şi talent la desen.

Andrei a împlinit 10 ani şi este, la fel, un elev foarte bun, dar şi un sportiv extraordinar pe care profesorii îl îndeamnă să persevereze.  Alin este cel mai mic dintre cei patru fraţi, are 6 ani şi i-a uluit pe dascăli cu memoria sa extraordinară.

De când tatăl i-a părăsit, Antonio, băiatul cel mare, e stâlpul casei. Învaţă la un liceu din Buzău şi merge 20 de kilometri cu autobuzul. Îi este greu, dar se sacrifică pentru visul său. La 15 ani, a ănvățat să-și asume un rol de părinte. În plus, e cel mai bun la matematică!

„Când am bani, îi dau şi lui să mănânce la cantină acolo, când n-am, stă nemâncat de dimineaţă şi până la 4 seara, când ajunge acasă”, a povestit mama fetei reporterilor Observator.

În ciuda greutăţilor, copiii nu au uitat să. zâmbească.  Puțină mâncare într-o cratiţă îi adună zilnic pe toţi în jurul mesei. Sunt mici, dar împovăraţi de grijile oamenilor mari, pentru că n-au nici haine, nici încălţăminte, frigul s-a înteţit rău, iar şcoala nu-i aproape. Cu toate astea, cred în ei și într-un viitor mai bun!

Surse: Observator.tv, buzau.net

Imagini preluate de pe pagina de Facebook Împreună pentru buzoieni

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe