Povestea din spatele unei imagini emoționante. ”La doi ani, mama i-a făcut cadou lui Agim o sârmă ghimpată ce l-a dus spre libertate”

 

În toamna lui 1999, fotograful Carol Guzy, de la ”The Washington Post”, o doamnă ce avea să câștige Premiul Pulitzer de patru ori, trage o poză într-o tabără de refugiați din fosta republică a Iugoslaviei. Agim Shala, un băiețel kosovar de numai doi ani, este ”predat” de către mama sa, printr-un gard de sârmă ghimpată, bunicilor, aflați într-ul loc mai sigur, în timpul războiului ce pare să nu se mai termine. O imagine cât un infinit de cuvinte

Carol Guzy își aduce aminte perfect cum a început totul. ”Prietenul meu din tinerețe mi-a dăruit o cameră foto de 35 de mm și m-a pus să trag poze. Sincer, n-au ieșit cine ce, dar microbul, pasiunea, îmi intraseră în sânge. Atunci am simțit că trăiesc pentru fotografie”.
La 21 de ani lucra pentru ”The Miami Herald”. Se transfera, apoi, la ”The Washington Post”, o publicație uriașă, cu ștaif.

În 1999 a plecat spre Europa. Războiul din fosta Republică a Iugoslaviei atrăgea jurnaliștii din întreaga lume de aproape un deceniu. Ajunge într-o tabără de refugiați kosovari, aproape de Kukes. Aici conflictul datează de trei ani. De fapt, conflictele: pe de o parte, forțele sârbe și armatele de eliberare din Kosovo, ajutate de NATO, pe de altă parte, grupările sârbe și NATO. Emiratele Arabe Unite ”sponsorizează” o tabără de refugiați. Acolo se află și familia micuțului Agim, fugită din Prizren, unde luptele erau în toi. De fapt, mama sa, pentru că tatăl e pe front. Carol Guzy scoate aparatul, face poza. Printr-un gard de sârmă ghimpată, oamenii au găsit o breșă. În dreapta imaginii e mama, care-l ”trece” pe Agim Shala, doi ani, către mâinile bunicilor, aflați într-o zonă mai sigură. ”Agim tocmai primise în dar o sârmă ghimpată ce-l ducea spre libertate”, avea să declare Guzy. În dreapta e războiul, nesiguranța. În stânga, libertatea, calmul. La mijloc stă Agim. ”Albastra zare a morții” a lui Preda e peste tot...

Imaginea devine Premiul Pulitzer pentru fotografie în 2000. Carol le promisese celor de acolo că-i va căuta. Contrar multor povești din fosta Iugoslavie, aceasta are un final fericit: tatăl a scăpat de pe front nevătămat, familia s-a reîntregit în toamna lui 2000. Guzy i-a aflat, le-a arătat imaginea. Una dintre cele patru premii ale sale din întreaga carieră. Unul dintre cei patru oameni cu patru Premii Pulitzer. Singurul cu patru bucăți pentru fotojurnalism.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe