Regele Mihai a murit. Cum a devenit creștin Regele Mihai I. În 1921, într-o iarnă crâncenă, moștenitorul lui Carol al II-lea al României era botezat: „A fost tot timpul treaz şi nu a plâns deloc. Este un copil splendid!”

 
+13 click pentru
galerie

Pe 25 octombrie 1921, la orele 19:40, într-o zi de marți, Regele Carol al II-lea și Principesa  Elena a României deveneau părinți. Din momentul venirii sale pe lume, micuțul Mihai de Hohenzollern a fost în atenția publicului.

„Deşi mica fiinţă a venit pe lume cam cu o lunămai devreme, este cu adevărat un băieţel frumos şi a intrat din toate puterile în momentul în care a venit în bătrâna şi reaua noastră lume (...) L-am numit Mihai, ca să aibă un nume românesc cu adevărat popular“, nota Regina Maria, bunica bebelușului.

Un bebeluș născut prematur, dar cu multă dorință de a trăi

Deși copilul fusese născut prematur, duminică, 30 octombrie 1921, un comunicat public al mareşalului Curţii Regale preciza că „starea sănătăţii Alteţei Sale Principele Mihai este mulţumitoare”, iar vineri, 11 noiembrie 1921, cotidianul Universul publicăun buletin medical anunţând căstarea principesei Elena evoluează spre completa însănătoşire, iar fiul ei „se dezvoltă în mod îmbucurător”.

Înscăunarea unui copil de cinci ani, în pantaloni scurți: "Mi s-a schimbat numele? De ce îmi spui Majestate?”. Cum a fost văzut cel mai important eveniment din viața Regelui Mihai de presa străină

Nașterea lui a fost asistată de medicul familiei regale a Greciei

Potrivit documentelor epocii, naşterea a fost asistată de prof. dr. C. Louros, medicul familiei regale a Greciei, doamna dr. Manicatide – Venert şi dr. E. Romalo, medicul personal al regelui României. La început, deși bebelușul părea determinat să lupte, starea lui fiind „destul de satisfăcătoare”, familia s-a temut că nou-născutul nu va supraviețui. Nașterea a fost una cu adevărat dificilă, iar starea de sănătate a mamei, Principesa Elena, a fost  „ameliorată”, abia după ce a fost supusă unei intervenţii medicale din cauza unor „complicaţii serioase”. 

Cum a aflat fostul suveran despre Revoluţia din 1989: "Eram la curent cu toate noutăţile, dar şi îngrijorat pentru modul barbar în care autorităţile acţionau"

 „Se observă uşor că nou-născutul Mihai a venit pe lume la 7 lunişi 15 zile de la căsătoria părinţilor (10 martie 1921). A fost o naştere prematură? Poate. (...)

Naşterea prematură a determinat punerea în circulaţie – pentru că avem de-a face cu comunicate oficiale nu cu speculaţii ziaristice – a ştirilor privind complicaţiile medicale afectând starea principesei Elena, ce au premers naşterea şi au avut drept consecinţă «naşterea prematură», precum şi «îngrijorările» privind starea sănătăţii copilului născut prematur“, a explicat profesorul Traian Lazăr, într-o carte dedicată familiei regale a României.

Botezul, o ceremonie răstrânsă în rit ortodox

Într-o zi de duminică, iarna, la data de 22 ianuarie 1922, la Palatul Cotroceni, a  fost botezat Principele Mihai. Din păcate, ceremonia s-a desfășurat sub amprenta frământărilor politice interne, iar liberalii, în frunte cu Brătianu și Iorga nu au participat la botez. Drept urmare, botezul a fost unul restrâns la care au participat, în mare parte, membrii familiei regale și reprezentanţii armatei.  A avut 11 nași, iar toți au primit declarații onorifice.

De ce i s-a ales numele Mihai de către părinții lui

„Toţi au fost puţin încurcaţi, deoarece botezul ortodox este complicat, copilul trebuind săfie dezbrăcat ca să fie complet băgat în apă. Contrar însă celor aşteptate, Mihai s-a comportat admirabil.

Părea chiar că-i place. A fost tot timpul treaz şi nu a plâns deloc. Este un copil splendid, cu o faţă fără pereche, rotundă, trandafirie, ca de ceară şi cu gropiţe. S-a comportat atât de uimitor de bine şi a fost atât de adorabil, încât parcă ar fi făcut-o în mod special“, a notat regina Maria în însemnările sale ceremonia botezului.

În exil, Regele Mihai a dus o viață ce bate orice scenariu de film! A fost fermier, pilot, tâmplar și agent de bursă!

Părinții lui au decis să-l încreștineze cu nume de sfânt, „care simbolizează întregirea neamului şi era deosebit de drag românilor, dădea parcă micului vlăstar domnesc un nimb de glorie şi de fericire”, scria Raul Bossy, secretar de legaţie în Ministerul Afacerilor Externe al României.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti