Viaţa de student la 1900, în România: "Chiriile erau modeste. O masă bunicică se putea lua, nu cu mulţi bani, la numeroasele birtuleţe. Ispitele erau rare!"

 
+10 click pentru
galerie

Eşti student în România anului 2017 dacă... (completează tu, cititorule! - n.r.) borcanele cu zacuscă de la mama de acasă şi pateul de ficat reprezintă o parte din mâncarea ta de bază, dacă experimentezi pe viu viaţa la cămin şi iei parte la baieramurile cu prea multă băutură şi prea multă dezinvoltură, dacă cel puţin o dată ai făcut chetă printre colegi să-ţi iei bere şi cafea şi nu numai. Dacă o restanţă nu te sperie şi un examen de licenţă nu-ţi dau prea mulţi fiori pe şira spinării.

Adevărat scris-am, învăţăcelule?

În secolul trecut, deşi "toate-au fost la vremea lor ceva exagerat", titulatura de student impunea mai multă prestanţă şi timp destinat învăţăturii decât activităţilor sociale, extracurriculare. În anul 1900, foarte puţini tineri urmau studii superioare. Şi mai puţini erau cei care îmbrăcau la sfârşitul facultăţii toca şi roba, fiind declaraţi absolvenţi.

În secolul trecut, studenţii învăţau pe rupte

Pagini rare, de memorialistică, scrise de Hugo Friedman, un distins avocat şi scriitor de raftul al treilea din perioada interbelică, stau mărturie despre viaţa studenţească de la începutul secolului al XX-lea. Crescut şi educat într-o familie de evrei din Craiova, tânărul a avut parte pregătire universitară de excepţie, cum o dovedesc, de altfel, însemnările sale, tocmai la Bucureşti.

Gândiţi-vă că la 1900, lumea nu se aştepta să treacă prin două războaie mondiale mutilante, iar Marea Unire a avut loc la 18 ani distanţă.

Şi cu toate astea, respectul pentru învăţătură era unul princiar aproape, iar studii superioare făceau doar tinerii proveniţi din familii cu posibilităţi material, educaţi de guvernante.

Nu existau cămine şi cantine studenţeşti

Potrivit însemnărilor lui Friedman, viaţa de student la început de secol XX în Capitală nu era una lipsită de lipsuri, deşi preţul chiriei şi al mâncării erau rezonabile. 

 "Pe atunci, la Bucureşti, nu s-ar putea spune că viaţa studenţilor era prea anevoioasă. Bilete pentru odăi mobilate de închiriat se vedeau lipite pe multe geamuri şi, pentru că oferta era mai mare decât cererea, chiriile erau modeste.

O masă bunicică se putea lua, nu cu mulţi bani, la numeroasele birtuleţe frecventate de micii funcţionari şi de studenţi. Nu existau, încă, adăposturi studenţeşti comune, aşa-zisele cămine de astăzi, dar studenţii lipsiţi de mijloace puteau obţine prin concurs burse anuale, dacă erau merituoşi, aşa cum a fost cazul colegului meu de facultate Vasile Pârvan, venit sărac de prin părţile Tecuciului şi ajuns o somitate a arheologiei româneşti", scrie Friedman. 

Profesorii universitari, precum Titu Maiorescu, înlesneau de multe ori burse la Paris sau Berlin pentru studenţii săraci, dar capabili.

Timp petrecut la bibliotecă şi sârguinţă

Potrivit aceleiaşi surse, viitorii absolvenţi de studii superioare, majoritatea bărbaţi, făceau din "a învăţa" un mode de viaţă. Nu îşi permiteau concesii prea multe.

"Marea majoritate a studenţimii era sârguitoare şi cuviincioasă. În afară de burse, care nu erau foarte numeroase, se iveau, pentru studenţi, locuri de pedagogi, ocazii de suplinitori la liceu, meditaţii la familiile înstărite, precum şi posturi mai mărunte de funcţionari în administraţie şi în justiţie. În pofida lipsurilor de tot felul, studenţii aveau o atitudine decentă. Erau aproape inexistente cazurile când vreunul dintre noi s-ar fi încumetat să se întoarcă seara la gazdă într-o stare „anormală” sau însoţit de vreo persoană, care să nu poată fi prezentată. Dar şi ispitele erau rare", exemplifică Friedman.

Femeia, văzută mai mult ca soţie şi mamă, nu şi intelectuală

 Bursele erau completate cu bani obţinuţi din meditaţii sau slujbe de câteva ore în instituţii administrative. Conduita ireproşabilă era parte din "decor". În rest, existau foarte puţine femei care urmau studii superioare. Vă reamintim că ardeleanca Ana Botta este prima femeie studentă din istoria învăţământului universitar românesc, după ce s-a înscris la Literele ieşene, în anul 1879, la 19 ani de la înfiinţarea Universităţii din capitala Moldovei.

Universitatea din Iași, așa cum s-a numit la început, este prima universitate modernă a României. Abia după patru ani distanţă este înfiinţată Universitatea din Bucureşti, acolo unde se va instrui în Drept tânărul Friedman.

 

Trăim vremuri în care a fi student nu mai reprezintă neaparat o prioritate pentru tinerii absolvenţi de liceu. Iar sistemul de învăţământ actual, de tip Bologna, le permite această “aroganţă”, dacă vreţi.Chiar după ce pleacă câţiva ani să lucreze în străinătate sau ajunşi adulţi cu acte în regulă, tinerii români se pot instrui la un nivel superior la orice vârstă, neexistând o limită în acest sens. În plus, învăţământul de tip “fără frecvenţă” a devenit tot mai ademenitor după anii ’90. În contextual dat, “cine are carte, nu are neaparat parte” de un loc de muncă, iar angajatorii cer experienţă celor pe care-I angajează la 21-22 de ani. Desigur, “peisajul studenţesc” actual are alt fond, tonuri şi nuanţe faţă de cel din trecut.

 

Surse:  Hugo Friedman, Amintiri din viaţa de student la Bucureşti. „Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul X, nr. 3–4, p. 415–433, Bucureşti, 1999; Foto: Cooperativa Gustiană

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti