Video! Acestea sunt imaginile ce rezolvă cea mai mare enigmă din istoria românilor. Cu ce a umplut Regele Mihai trenul cu care a plecat în exil?

 
+3 click pentru
galerie

Petru Groza îl cheamă pe Regele Mihai, aflat la Sinaia, la București, pe 30 decembrie 1947. Îl anunță că au de discutat ”chestiuni grave, de familie”. În realitate, îi spune că e obligat să abdice și să plece din țară. Nu discutăm, aici, presiunile la care a fost sau nu a fost supus Majestatea Sa. Analizăm doar sintagma lansată de comuniști și reamintită vreme de 70 de ani: ”Regele a plecat cu un tren încărcat cu bogății!” A1.ro are imaginile ce lămuresc cel mai mare mister al României moderne

Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai și Elena, Regina Mamă, se află la Castelul ”Foișor” de pe Domeniul Regal de la Sinaia, acolo unde s-a și născut. Majestățile lor au fost plecate, în noiembrie, la Londra, la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Comuniștii, instalați la putere în România, sunt ferm convinși că Elena și Mihai nu se mai întorc. Stupoare! Revin la București! Zilele trec, iar Petru Groza are trasate directive clare: până la finele anului trebuie rezolvată problema regalității pe plaiurile mioritice. Regele Mihai își amintește: "Groza spera să nu ma mai întorc în ţară. I-ar fi fost mai simplu să spună că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.”

Așa că pe 29 decembrie telefonează la Sinaia, pe seară. A doua zi, dimineață, pe 30, la ședința Cabinetului, Groza spusese: ”Monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (...) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras". Nu discutăm, aici, eleganța discursului său, ori șantajul la care Regele Mihai a fost supus - dacă acest lucru s-a petrecut - aducându-i-se aminte de cei 1.000 de studenți, arestați cu doi ani în urmă, care urmau să-și piardă viața dacă Regele nu făcea ceea ce trebuie făcut. Unii istorici consideră că aceste presiuni au existat, alții, că sunt pure invenții. Ne concentrăm doar pe plecarea Majestății Sale, petrecută pe 3 spre 4 ianuarie 1948. Din acel moment și până în 1990, vreme de peste 50 de ani, autoritățile comuniste au lansat ideea că Regele MIhai I de România a fost lăsat să plece cu un tren plin de aur și tablouri de valoare. Generații întregi au primit, forțat, o astfel de informație, asociind-o, imediat, cu ideea de regalitate.

12 valize. Atât!

De curând, presa din România a descoperit, însă, varianta oficială. Este vorba despre un jurnal de știri realizat de către televiziunea germană și păstrat în arhivele sale. Rola 133 din 1947 (există câteva inadvertențe în privința datei) se întinde pe aproape 17 minute. Sunt vești de tot felul, de la cele de actualitate socio-culturală, la cele de tip sportiv. Doar 54 de secunde ne interesează în mod direct: cele în care se prezintă plecarea Regelui Mihai și ajungerea sa Lausanne, în Elveția. Nemții vorbesc depre fostul suveran, prezintă imagini cu sosirea sa, apoi, la un moment dat, în cadru apar 12 valize!!! De mâner au agățate post-it-uri cu ”Sa Majeste, Le Roi Michel I-er de Roumanie.” Sunt singurele ”obiecte” ajunse în Elveția! Atât!12 valize! Regele a recunoscut că nu a fost controlat, spre deosebire de Regina Mamă, Elena, dar ce putea lua în 12 valize? Cât încăpea în ele? La Sinaia deja erau instalaţi oamenii regimului. Scotoceau peste tot, puneau sigilii la uşi, blocau intrări, făceau inventare. Regele şi Regina Mamă lui îşi fac bagajele în Castelul ”Foişor”. La plecare celor doi şi micului grup care îi va însoţi nu li s-a permis să ia nici un obiect, cu excepţia lucrurilor de folosinţă personală. Înainte de a pleca, bagajele au fost scotocite. La plecare regele nu are voie să vadă pe nimeni şi să nici să discute cu cineva. 

Peste o săptămână ajungeau, la Lausanne, principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg și ele cu câteva valize. 70 de ani de minciuni pieriseră. Sau nu?

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti