Antena Căutare

Bonnie Tyler, cântăreața cu voce inconfundabilă care a marcat generații cu timbrul ei. Cum arată artista la 70 de ani

Bonnie Tyler este una dintre cele mai cunoscute cântărețe la nivel mondial și una dintre cele mai iubite. Cântăreața împlinește pe 8 iunie 2021 vârsta de 70 de ani. Viața ei n-a curs întotdeauna lin, însă. Chiar după primul hit, artista a trecut printr-o operație care i-ar fi putut pune capăt carierei.

Colaj de două fotografii cu Bonnie Tyler în concerte Galerie
Bonnie Tyler împlinește pe 8 iunie 2021 vârsta de 70 de ani. Aproape 50 de ani, dedicați muzicii | Profimedia

Vocea lui Bonnie Tyler, cântăreață britanică de origine galeză, o poți recunoaște dintr-o mie: ușor răgușită, puternică, impresionantă. Pe 8 iunie 2021, artista împlinește 70 de ani și întreaga lume o sărbătorește.

Bonnie Tyler, începuturile. Boala gravă care i-a afectat corzile vocale

Bonnie Tyler, născută Gaynor Hopkins, a venit pe lume într-o familie simplă, credincioasă, dintr-un mic oraș din sudul Țării Galilor. Erau opt frați, patru băieți și patru fete, iar veniturile părinților erau modeste. Micuța Gaynor moștenea pasiunea pentru muzică de la mamă, iar prima dată, Bonnie Tyler a cântat în fața unui public la biserică, când a interpretat o melodie religioasă.

Cântecele bisericești nu erau neapărat și pe placul ei, pentru că acasă asculta mai mult rock&roll și blues, avându-le dintotdeauna ca muze pe Tina Turner și Janis Joplin.

Ulterior, Bonnie Tyler s-a angajat casieră într-un magazin alimentar, iar la vârsta de 18 ani, a participat la un concurs de muzică pentru amatori, câștigând locul al doilea. Ar fi fost și momentul în care Bonnie Tyler a decis să devină cântăreață. A dat o audiție și a fost acceptată într-o trupă tânără, iar pseudonimul "Bonnie Tyler" ar fi apărut tocmai în această perioadă, pentru că artista nu voia să fie confundată cu Mary Hopkins, cântăreața pop. Există însă și varianta ca Roger Bell, cel care a descoperit-o pe artistă, la vârsta de 24 de ani, să fi ajutat-o să inventeze acest pseudonim, scrie life.ro.

"My! My! Honeycomb" a fost single-ul cu care Bonnie Tyler a debutat, iar primul ei hit a fost "Lost in France".

În 1977, la scurt timp de la primul ei hit, Bonnie Tyler a crezut că „acesta va fi și sfârșitul" în muzică. Nici nu își începuse bine cariera, că a crezut că o va încheia deja. Artistei i-au apărut niște noduli „destul de mari" pe corzile vocle, care necesitau operație. După intervenția chirurgicală, medicii i-au interzis să mai vorbească timp de șase săptămâni ca să se poată recupera, atât că ea nu a putut să asculte de aceste recomandări. „După ce ai avut primul hit, să ieși afară și să nu vorbești cu nimeni... Ce ar fi spus lumea? 'Dumnezeule, ia uite la ea... Cine se crede deja'?", a scris The Guardian.

„Într-o zi, mi-a venit să țip de atâta frustrare! M-am întors la medicul specialist, mi-a spus că mi-am deteriorat vocea și că o să mai dureze șase luni ca să o recuperez", a relatat artista.

A fost momentul când Bonnie Tyler s-a ales cu acel gâjâit al timbrului ei vocal, un defect care ar fi putut să îi distrugă cariera, așa cum a și crezut atunci. Dar nu a fost așa. Întoarsă în studioul de înregistrări după operație și după perioada lungă de recuperare, „toată lumea era uimită de vocea ei care se preschimbase", a spus artista. Succesul cântecului „It’s a Heartache” a demonstrat că era, de altfel, și cel mai bun lucru care i se întâmplase.

Bonnie Tyler, carieră de succes. 50 de ani dedicați muzicii

În 1974, Bonnie Tyler a fost descoperită de Roger Bell și întreaga ei viață urma să se schimbe, conform site-ului ei oficial.

Încă de la debutul ei, la mijlocul anilor 1970, cu albumul „The World Starts Tonight”, Bonnie Tyler a cântat cu pasiune ani la rând și a dat lumii unele dintre cele mai îndrăgite hit-uri din anii '70 și '80: „It's a Heartache”, „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart”.

În 50 de ani de carieră, Bonnie Tyler a avut concerte și evenimente muzicale aproape peste tot în lume și nici acum, la 70 de ani, nu vrea să se oprească. Pe 26 februarie 2021, artista a lansat albumul "The Best Is Yet to Come", o abordare contemporană a stilului pop rock din anii '80.

Viața cântăreței, în prezent

Bonnie Tyler s-a căsătorit pe când avea 22 de ani și este împreună și acum cu soțul ei, Robert Sullivan, în vârstă de 71 de ani. Tot soțul ei a salvat-o pe artistă de la moarte acum mai bine de un deceniu, după ce aceasta a alunecat de pe iahtul lor și era să se înece. Anul trecut, la vârsta de 69 de ani, Bonnie Tyler a decis să își depășească teama de apă și a învățat să înoate, scrie The Times. Ea și soțul ei nu au copii, deși și-au dorit nespus. Bonnie Tyler a pierdut o sarcină la vârsta de 39 de ani.

Majda Aboulumosha se gândește deja la cel de-al doilea copil. Ce spune despre acest lucru... Gabriela Cristea, taxată pe internet de fani. Ce gafă ar fi făcut prezentatoarea tv...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x