Antena Căutare

Drept la Replică. Ce spune Micutzu despre informațiile vehiculate despre incidentul din Calea Victoriei

Comediantul și actorul Micutzu a dat un drept la replică după incidentul de pe Calea Victoriei. Acesta spune că nu a fost provocat de el, ci de o persoană care ”s-a recomandat drept judecător militar.”

cosmin nedelcu aka micutzu pe scena iumor intr-un hanorac negru Galerie
Comediantul și actorul Micutzu a dat un drept la replică după incidentul de pe Calea Victoriei. Acesta spune că nu a fost provocat de el, ci de o persoană care ”s-a recomandat drept judecător militar.” | Antena 1

Actorul și cele două persoane apropiate acestuia, care îl însoțeau în seara de 15.08.2021 au fost cei agresați, și acest lucru se vede în materialul filmat, conform Dreptului la Replică emis de Cosmin Nedelcu prin intermediul reprezentanților săi legali.

Micutzu mai precizează că reacțiile lui nu au generat victime, astfel încât titlurile și informațiile potrivit cărora ar fi „rupt un picior” sau alte afirmații similare sunt complet false și îi afectează demnitatea și imaginea.

Ce a făcut Micutzu la Poliție, după incidentul de pe Victoriei

În plus, în document se mai susține faptul că, în urma conflictului, nu au existat pagube materiale provocate de Micutzu.

Citește și: Cea mai grea cumpănă a lui Micutzu. Acesta a fost la un pas de moarte, după ce i-a cazut o stâncă de șapte tone pe mașină

După incident, actorul a oferit o declarație poliției, în calitate de martor, nu a fost „reținut” sau „ridicat” de poliție, astfel cum este redat în unele dintre materialele de presă.

”Micutzu (Cosmin Nedelcu) înțelege că, prin natura statutului de persoană publică, evenimentele au constituit un subiect de presă. Vă solicităm însă, tuturor reprezentanților media, să redați evenimentele într-o manieră obiectivă, respectând adevarul și acuratețea faptelor.

Citește și: Pe el îl cunoaște toată lumea. Cum arată Dumitrița Razlog, iubita lui Cosmin Nedelcu aka Micutzu

Actorul mulțumește pentru toate mesajele de susținere din partea publicului larg și a unora dintre reprezentanții presei, precum și tuturor jurnaliștilor care au redat neutru și obiectiv evenimentele petrecute în seara zilei de duminică sau care au publicat / difuzat„ deja integral clarificările transmise de acesta prin intermediul înregistrării video.”, mai arată documentul cu Dreptul la Replică a comediantului Micutzu.

Imagine rară cu Mihai Călin. Cum arăta actorul din Adela în urmă cu 15 ani... Rosse Stan, apariție spectaculoasă pe litoral. Costumul de baie al prezentatoarei a întors toate privirile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x