Fostul preot Pomohaci, admirat și lăudat de fani! ”Omul acesta urmează, în tot ce face, modelul lui Iisus; li se dăruieşte credincioşilor! M-a impresionat din prima zi în care l-am văzut în biserică!”

 

Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent, și-a găsit alinarea în natură. Cu toate că a fost caterisit, foarte mulți enoriași continuă să îl susțină și să îl apere.

”Omul acesta urmează, în tot ce face, modelul lui Iisus; li se dăruieşte credincioşilor! M-a impresionat din prima zi în care l-am văzut în biserică!”, ”Binecuvântează-ne, părinte!”, ”Mereu te vom apăra de necredincioși!”, i-au transmis susținătorii pe rețelele de socializare.

Vă reamintim că Pomohaci a fost caterisit, adică eliminat din preoţie, dar încă este susținut de foarte mulți credincioși care îl consideră nevinovat.  Fostul slujitor al Domnului a fost acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent.

“S-a luat decizia de caterisire a preotului Cristian Pomohaci. Caterisirea presupune pierderea, pentru totdeauna, a preoţiei şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti. Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile, la Mitropolie”, a declarat Oliviu Botoi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Nu s-a apărat în niciun fel

Timp de două săptămâni, fostul preot ar fi putut aduce probe sau dovezi la Consistoriul Eparhial, instanţa disciplinară şi de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care să-l dezvinovăţească de acuzele ce i s-au adus, dar Pomohaci nu a dăcut nimic în acest sens.

 Cristian Pomohaci, de la Parohia Moşuni, din judeţul Mureş, este în mijlocul unui scandal mediatic, după ce în mediul online a apărut o înregistrare în care ar fi cerut favoruri sexuale unui tânăr care, la data respectivă, era minor.

Nu a adus probe sau dovezi la Centrul Eparhial, care să-l disculpe de învinuirile care i s-au adus în spațiul mediatic, însă a prezentat o solicitare prin care cere retragerea temporară din preoţie, pe motive de sănătate. 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe