Antena Căutare

Lumea artistică e în stare de șoc. Un artist adorat de public a anunțat: „Am cancer”

Actorul Jean-Louis Trintignant, în vârstă de 86 de ani, protagonistul unor filme-cult ale cimematografiei precum "Un bărbat şi o femeie", de Claude Lelouch, "Şi Dumnezeu a creat femeia", de Roger Vadim, sau premiatul cu Palme D'Or şi Oscar "Amour" al lui Michael Haneke, a anunţat în numărul din septembrie al revistei Premiere că suferă de cancer.

el care a jucat pe scenă din 1950 şi a apărut în peste 120 de filme a anunţat într-un interviu pentru revista Première că are cancer, şi că nu se va opri din activitate.

"Înainte mi-era teamă de cancer. Acum, nu, am şi eu!", a mărturisit actorul, care se află pe afişul celui mai recent film al austriacului Michael Haneke, "Happy End".

"Când dau autografe (cum nu mai văd mare lucru, este greu, dar bine), semnez "Jean-Louis Trintignant" şi precizez dedesubt "la sfârşitul vieţii", a glumit el, fără să dea detalii despre boala sa.

La Festivalul de Film de la Cannes, unde "Happy End" a fost în competiţie, actorul explica că vrea să-şi reia din decembrie activitatea la teatrul Antoine din Paris, apoi în 2018 să continue cu spectacolul dat în primăvară la Célestins de la Lyon, alături de acordeonistul Daniel Mille şi un cvartet de coarde.

"Ar trebui să mă opresc, dar nu pot. Cele mai fericite momente din viaţa mea sunt când lucrez, când fac teatru", s-a confesat el.

Jean-Louis Trintignant, care cunoaşte toate textele pe din-afară, chiar şi e cele mai vechi, a avut întotdeauna o carieră paralelă în teatru şi cinema.

El a jucat alături de Brigitte Bardot în "Şi Dumnezeu a creat femeia", de Roger Vadim, alături de Anouk Aimée în "Un bărbat şi o femeie", de Claude Lelouch, şi a făcut peste 120 de filme.

La sfârşitul anilor 1990, el a început să recite poezie cu fiica sa Marie, care a murit în 2003, ucisă de prietenul ei, Bertrand Cantat de la formaţia rock Noir Desir. "Viaţa mea ar fi putut să ia sfârşit atunci", a spus el. Dar, sprijinit de apropiaţi, el a urcat din nou pe scenă, găsind o "terapie" în teatru şi poezie.

Prietena Mariei Constantin facec mărturisiri surprinzătoare! „Suferea foarte mult și mi-a zis că-i lipsește...”... Fostă Mutu, actuală Divă! Alexandra Dinu, în topul celor mai frumoase femei din lume! Românca, o prezență sexy, curtată ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x