Antena Căutare

Jurnalul Național lansează ”Biblioteca bunăstării emoţionale – învăţăturile lui Osho”

Din 28 martie, Jurnalul Naţional vă propune o nouă colecţie: OSHO- „Biblioteca bunăstării emoţionale”.

Din 28 martie, Jurnalul Naţional vă propune o nouă colecţie: OSHO- „Biblioteca bunăstării emoţionale”.

Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi filosofi şi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.

Cărţile din seria „Biblioteca bunăstării emoţionale“ reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.

„Oamenii nu pot fi fericiţi decât într-un singur mod: dacă sunt ei înşişi, în mod autentic.“

„… rebelul nu crede în nimic în afară de experienţa lui proprie. Singurul lui adevăr e adevărul propriu; nici un profet, nici un mesia, nici un mântuitor, nici o sfântă scriptură, nici o tradiţie străveche nu-i poate da adevărul.“

„Omul nu e un obiect. De aici tot necazul şi toată bucuria, toate provocările, toate tulburările.“

„Eşti frumos aşa cum eşti, de ce nu te poţi accepta? Şi miracolul este că, atunci când te accepţi, se produce schimbarea.“

Vineri, 28 martie, apare primul volum al colecţiei: ”Trăieşte în felul tău. Ce înseamnă cu adevărat să fii rebel?”

„Oamenii pot fi fericiţi doar într-un singur fel, fiind ei înşişi. Apoi izvoarele fericirii încep să curgă; ei devin mai vii, este o bucurie să-i vezi, o bucurie să fi în preajma lor. Sunt un cântec, sunt un dans. „ – Osho

După zeci de ani de la revoltele din anii 1960, o nouă generaţie se revoltă împotriva structurilor şi valorilor depăşite, focusându-se pe sistemele politice şi economice şi pe greşelile acestora. Aceaastă generaţie are posibilitatea şi responsabilitatea de a ridica dezvoltarea libertăţii umane pe nivelul următor. Conceptul de a trăi după „regulile tale”va susţine noua generaţie în extinderea şi înţelegerea libertăţii şi o va direcţiona către noi sisteme pentru umanitate.

Colecţia „Biblioteca bunăstării emoţionale” se concentrează pe cele mai importante întrebări din viaţa unui om. Fiecare volum conţine intropecţii şi dicuţii atemporale şi totuşi atât de contemporane, legate de întrebările vitale pentru definirea noastră ca sens şi scop, concentrându-se pe problemele definitorii pentru trăirile noastre interioare şi pe spiritualitate.

Colecţia OSHO- calendar apariţii

28 martie - Volumul 1
Trăieşte în felul tău
Ce înseamnă cu adevărat să fii rebel?

4 aprilie - Volumul 2
Moral, imoral, amoral
Ce este bine şi ce este rău?

11 aprilie - Volumul 3
Credinţă, îndoială şi fanatism
Este esenţial să credem în ceva?

18 aprilie - Volumul 4
Faimă, bogăţie şi ambiţie
Care e adevărata semnificaţie a succesului?

25 aprilie -Volumul 5
Destin, libertate şi suflet
Care este sensul vieţii?

2 mai -Volumul 6
Putere, politică şi schimbare
Ce pot face eu pentru ca lumea să devină un loc mai bun?

9 mai -Volumul 7
Călătoria devenirii umane
Putem găsi fericirea în existenţa mundană?

16 mai -Volumul 8
Cunoaştere, inocenţă şi uimire
Ce s-a întâmplat cu sentimentul miraculosului pe care-l aveam când eram copil?

Trupa The Cat Empire va concerta la București, pe 31 iulie... Invitaţie la Tango în parcul I.O.R din Capitală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x