Antena Căutare

Ne vedem la ZIUA X, evenimentul ce deschide toamna la Antena 1! Zeci de artiști vor fi „Mereu cu tine”!

Ziua X a început! Mai sunt câteva ore până la megaevenimentul care deschide toamna. Va fi festival la Antena 1. Cele mai iubite emisiuni se întorc în forţă şi dăm petrecere în toată ţara. Zeci de artişti într-o singură zi, sunt "Mereu cu tine".

Ziua X a început! Mai sunt câteva ore până la megaevenimentul care deschide toamna. Va fi festival la Antena 1. Cele mai iubite emisiuni se întorc în forţă şi dăm petrecere în toată ţara. Zeci de artişti într-o singură zi, sunt "Mereu cu tine".

E sărbătoare în toată ţara. Cele mai tari producţii ale Antenei 1 revin pe ecrane. Pentru asta dăm petrecere. Sunteţi aşteptaţi în câteva ore la spectacole incendiare în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Delia, Carla’s Dreams sau Holograf sunt doar câţiva dintre cei care vor face show în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în Piaţa Operei din Timişoara şi Palatul Culturii de la Iaşi.

Duminică, 10 septembrie, odată cu marea premieră „X Factor”, de la 20:00, pe Antena 1, Antena Group şi cea mai mare familie de vedete duc mesajul „Mereu cu tine” mai departe prin evenimentul care deschide toamna, Ziua X.

Ne întâlnim la ora 16:00 sau urmărește-ne pe Zu Tv și Antena Play!

București

„Prietenii de la 11”, Florin Ristei şi Diana Munteanu vor fi gazdele super show-ului de la Bucureşti, din Piaţa Universităţii, unde Delia, Carla’s Dreams, Matteo, finalista „X Factor” din echipa lui Ştefan Bănică, Nicoleta Nucă, Theo Rose, trupa Alb Negru şi Florin Ristei vor susţine recitaluri live pe parcursul întregii după-amieze, în vreme ce baletul „X Factor” şi „Te cunosc de undeva!” îi va încânta pe spectatori cu coregrafiile lor inedite.

Iași

Mirela Vaida merge acasă, la Iaşi, La Palatul Culturii, unde alături de Ştefan Bănică, The Motans, Vescan, Ami, trupa Maxim, Julie Mayaya şi bandul „X Factor”, The Colours îi aşteaptă pe toţi moldovenii la un spectacol live de excepţie.

Timișoara

Piaţa Operei din Timişoara va răsuna începând cu ora 17.00, când îndrăgitul prezentator de la „Te cunosc de undeva!”, Cosmin Seleşi, le dă întâlnire bănăţenilor cu unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului. Prezentatorul show-ului „Aici eu sunt vedeta”, de la Antena 1, Dan Bittman, alături de colegii săi de la Holograf, Antonia, Deep Central, Connect R, Adi Sînă şi Uddi le vor oferi bănăţenilor mai mult decât un concert.

Ziua X, evenimentul de la care nu ai voie să lipsești! Antena 1 te invită la cele mai tari concerte ale momentului!... ZIUA X vine cu cele mai tari concerte! Duminica aceasta sărbătorești alături de vedetele tale preferate la un super even...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x