Antena Căutare

Piesa contemporana si conflictul de atitudine la Festivalul Dramaturgiei Romanesti

Opt zile cu aproape 20 de spectacole montate pe texte romanesti. Este cea de-a XV-a editie a Festivalului Dramaturgiei Romanesti, organizat de Teatrul National din Timisoara in perioada 10-17 aprilie

Un festival cu spectacole montate numai pe texte romanesti intotdeauna este in atentia oamenilor de teatru, pe care ii intereseaza atat piesa scrisa, cat si produsul final, adica spectacolul care ajunge la public. Sunt intotdeauna initiate discutii la care se abordeaza dramaturgia de astazi. De multe ori, unii declara ca aceasta nu exista, iar autorii le riposteaza ca ei nu citesc textele nou-aparute.

Putini regizori cu renume aleg sa puna in scena piese scrise de tineri si foarte tineri autori, dar se avanta multi tineri creatori, care fie ca lucreaza la spectacol cu cei care au scris textele, fie ca transforma scrierile dramatice ale acestora potrivit ideilor regizorale pe care le au.

DISCUTII
La Festivalul Dramaturgiei Romanesti sunt organizate, dupa fiecare reprezentatie, discutii cu echipa de realizatori si actori. De cealalta parte e publicul. Unii autori sunt prezenti, altii, nu. Cei prezenti fie ca se declara multumiti de faptul cum le-a fost "folosit" textul in scena, fie ca se declara nemultumiti.

In prima seara a festivalului, la intalnirea cu publicul dupa spectacolul Teatrului Act, "Acasa la tata", autorul piesei, Mimi Branescu, nu a fost de fata. Regizorul Alexandru Dabija, care a montat piesa, a spus ca Branescu a cerut sa nu se schimbe nimic in text si foarte greu s-a lasat convins sa faca mici modificari in final, "necesare".

Poetul Serban Foarta, care a scris versurile pentru spectacolul lui Horatiu Mihaiu "Miró: aceasta este culoarea visurilor mele" (Teatrul "Tony Bulandra" din Targoviste), a avut numai cuvinte frumoase la adresa regizorului, astfel conceptul regizoral contopindu-se fericit cu cel poetic, datorita in primul rand artei lui Miró, care i-a inspirat pe cei doi.

Aceste doua spectacole au fost incluse in sectiunea principala "Focus" (selectioner Mihaela Michailov), alaturi de productiile: "Stop The Tempo" de Gianina Carbunariu, regia Aba Sebestyen (Asociatia Culturala Yorik din Targu Mures), "Dumnezeu de a doua zi" de Mimi Branescu, regia Claudiu Goga (Teatrul Act), "In container" de Constantin Cheianu, regia Cristian Ban (Teatrul Odeon din Bucuresti), "20/20", scris si regizat de Gianina Carbunariu (Asociatia Culturala Yorik), "Supermarket", scris si regizat de Theo Herghelegiu (La Scena), "Romania! Te pup" de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz (Teatrul National din Iasi), "Dansez pentru nimeni" de Stefan Caraman, regia Stefan Iordanescu (Teatrul Clasic din Arad) si "5 minute miraculoase la Piatra Neamt" de Peca Stefan, regia Ana Margineanu (Teatrul Tineretului din Piatra Neamt).

Sectiunea "Suporter" a festivalului include doar productii ale Nationalului timisorean, care are in repertoriu mai multe spectacole pe dramaturgie contemporana. Doua sunt pe textele castigatoare ale Concursului National de Dramaturgie, editiile 2008 si 2009, pe care teatrul il organizeaza de mai multi ani: "Bye Bye, America" de Carmen Dominte, regia Cristian Ban, si "Viata lights, moarte fara filtru" de Andrei Ursu, regia Felix Crainicu.

Cel de-al doilea s-a jucat duminica seara, iar la discutia cu publicul autorul a spus ca, desi titlul dat de el a ramas, textul aproape ca nu-i mai apartine si acest lucru l-a deranjat. Regizorul insa a creat un spectacol ofertant pentru actori. Intr-un astfel de caz, autorul este sustinut de membri ai juriului concursului, care au premiat piesa. E si firesc.

O dezbatere, cu tema "Evenimentul cotidian in teatru", a scos in vileag mai multe opinii privind necesitatea in teatru a "documentului social". Pe marginea acestuia s-a creat chiar un "conflict de atitudine", relevandu-se parerile diferitor generatii.

TEMA DE MEDITATIE
Festivalul are si alte sectiuni, cu spectacole, ateliere, lecturi si lansari de carte. Ada Hausvater, directorul Teatrului National din Timisoara, se simte obligata ca institutia pe care o conduce sa cerceteze dramaturgia contemporana si sa o dezvolte. Mostenind acest festival, ea si echipa sa si-au propus sa mearga "pe ceea ce e contemporan", pornind tocmai de la ideea "daca este sau nu importanta dramaturgia contemporana, daca este ceva aparent sau este ceva profund".

In opinia sa, nu a existat o paleta larga din care sa poti alege riguros productiile pentru actuala editie. Ar fi tema de meditatie pentru teatrele romanesti?

Sergiu Nicolaescu a implinit 80 de ani... Frumosul drag dragei noastre pe nume Draga...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x