Antena Căutare

Start pentru renovare la școala “Prof. Dr. Ioan Cerghi” din Hârseni, județul Brașov, în cadrul proiectului Ajută un sat. Schimbă o țară

Proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară” a luat startul cu prima acțiune de voluntariat la Hârseni, județul Brașov. 20 de oameni din comunitate s-au mobilizat, iar meritele sunt ale inimoasei doamne Marcela Suciu, profesor bibliotecar!

Proiectul Fundației Mereu Aproape “Ajută un sat. Schimbă o țară” face parte din Programul strategic de investiție în mediul rural, al Fundației Vodafone Romania, program care se derulează la nivel național și care susține dezvoltarea de proiecte in domeniile educației, sănătății și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele și orașele mici din România.

Iar în cadrul “Ajută un sat. Schimbă o țară”, proiectul Învățare din plăcere de la Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Cerghi” din Hârșeni are ca obiectiv asigurarea, pentru copiii care învață acolo, atât a educaţiei de bază, cât şi a serviciilor alternative de educaţie. Vor fi realizate activităţi specializate de sprijin, ateliere şi activităţi recreative într-un cadru organizat, după programul şcolar obligatoriu.

La Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Cerghi” din Hârșeni învață 250 de copii. Unii dintre ei au nevoie disperată de un program „școală după școală”. La terminarea proiectului “Ajută un sat. Schimba o țară”, îl vor avea.

Voluntarii, săteni din Hârseni, au venit cu căruţe şi cai să ajute la transportul materialelor rezultate în urma demolării. A fost o zi de muncă plină, iar imaginile vorbesc de la sine, ceea ce dovedește că proiectul mișcă și suflete. Partenerii locali ai Fundației Mereu Aproape sunt Mihail Naneș – Director, Marcela Suciu – Coordonator proiect, Consiliul reprezentativ al părinților, Comisia pentru cultură, activități extrașcolare și promovare a imaginii școlii, Primărie, Serviciul de Asistență Socială.

Pe 26, 27 și 28 iunie, la Laguna Verde, Chef Cătălin Scărlătescu dă startul Festivalului Scoicilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x