Antena Căutare

IDOLUL FEMEILOR, dorit de Sophia Loren și Gina Lollobrigida, dar nefericit. Povestea actorului Raf Vallone: era pe scenă, dar se visa pe terenul de fotbal

Nu avea șarmul „americănesc” al lui Burt Lancaster, deși nu o dată a fost comparat cu cel dintâi. Mult mai misterios, cu o alură de italiano vero, Raf Vallone este unul din starurile filmului italian care s-a bucurat de o apreciere deosebită pe plan internațional.

Se spune că Sophia Loren, zeița a mii de bărbați, avea o slăbiciune de-a dreptul bolnăvicioasă pentru el. Frumos și conștient de atuurile sale fizice, Vallone nu i-a răspuns niciodată aavansurilor.

100 de ani de la nașterea sa

Vallone s-a născut la 17 februarie 1916, la Tropea, în Cambria, Italia într-o familie aristocrată, ca fiu al unui important avocat. S-a mutat cu părinții la Torino, unde a urmat cursurile la "Liceo classico Cavour". La Universitatea din Torino, a studiat dreptul și psihologia, lucrând, după absolvire, la firma tatălui său.

Pasionat de fotbal, el nu și-a realizat, însă, niciodată visul de a face carieră sportivă. A jucat în perioada studenției până în 1941, când a renunțat pentru a deveni reporter sportiv la publicația "L'Unita" și critic literar la revista "La Stampa". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a servit în rezistența anti-fascistă.

Primul său rol a fost în filmul "Noi vivi" (1942), în regia lui Goffredo Alessandrini, dar Vallone nu a luat în serios, la început, cariera de actor. Mai târziu, în 1949, rolul din filmul neo-realist clasic "Riso amaro", în regia lui Giuseppe De Santis, l-a propulsat pe scena cinematografiei internaționale, punând capăt carierei sale de ziarist.

Vallone a devenit un actor important în Italia în anii 1950 și a jucat în producții atât italiene, cât și franceze sau britanice. Între acestea se numără: "Il Cristo proibito" a lui Curzio Malaparte, "Anna" și "La spiaggia" regizate de Alberto Lattuada, "Roma ore 11" a lui Giuseppe De Santis, "Camicie rosse" (1952) semnat de Goffredo Alessandrini, "Teresa Raquin" (1953), regizat de Marcel Carné și în care a jucat alături de actrița Simone Signoret , "Gli eroi della domenica" în regia lui Mario Camerini.

Rolul din Cidul i-a adus consacrarea

Și-a câștigat popularitatea pe continentul american în anii 1960, ca urmare a rolurilor din "Two Women" (1961) și "El Cid" (1961), în care a jucat alături de actrița Sophia Loren.


Primul rol "american" al actorului Vallone a fost Eddie Carbone în filmul lui Arthur Miller și regizat de Sidney Lumet "Vu du pont" (1962). Alte roluri importante în filme americane includ includ Otto Preminger în "The Cardinal" (1963), Roger Corman în "The Secret Invasion" (1964), "Harlow" (1965) în care a jucat alături de actrița Carroll Baker și "Nevada Smith" (1966) semnat de Henry Hathaway, potrivit site-ului imdb.com.

În decursul lungii sale carierei artistice, Vallone a jucat în numeroase roluri de preoți, culminând cu cardinal-duhovnic al mafiotului Michael Corleone, un preot care devine papă și este ucis de mafie "Nașul III" (1990), un fim în regia lui Francis Ford Coppola. Memorabilă este apariția sa ca șef al Mafiei, Altabani, în "The Italian Job" (1969).

Alături de frumoasa Silvana Mangano

A jucat alături de actrițe de renume precum: Gina Lollobrigida, Anna Magnani, Melina Mercouri, Simone Signoret și Elena Varzi cu care a fost căsătorit timp de 52 de ani, până la moartea sa în 2002 și cu care a avut trei copii.

Vallone a alternat activitatea teatrală ("Il costruttore Solness", de Henrik Ibsen, 1975; "Nostalgia", de Franz Jung, 1984; "Luci di Bohčme", de Ramón del Valle-Inclán, 1985; "Il prezzo" de Arthur Miller, 1987; "La medesima strada", 1987; "Tito Andronico", 1989; "Stalin" de Gaston Salvatore, 1989) cu cea de pe marele și micul ecran. El a fost prezent în programele de televiziune din 1963, în "Po Mulino" până în 2000, în "Vino santo".

În anul 2001, Editura Gremese i-a publicat autobiografia "L'alfabeto della memoria". Raf Vallone a murit la 31 octombrie 2002, scrie Agerpres.

Jackie Chan, misiune de supraviețuire în "Cine sunt?"... Trist. Comandantul Lassard din Academia de Poliție a murit la 98 de ani!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x