Antena Căutare

Veste minunată pentru fanii serialului "Game of Thrones"! Jon Snow și Ygritte se căsătoresc, în viața reală

Kit Harington și Rose Leslie, actori care au format un cuplu în popularul serial "Game of Thrones", au anunțat că se căsătoresc, într-un comunicat apărut miercuri în ziarul The Times.

Kit Harington și Rose Leslie, actori care au format un cuplu în popularul serial "Game of Thrones", au anunțat că se căsătoresc, într-un comunicat apărut miercuri în ziarul The Times.

După o relație care durează de cinci ani, cei doi actori și-au anunțat logodna printr-un comunicat laconic, ce apare la rubrica "viitoare căsătorii", fără să precizeze însă nici ora nici locul unde va avea loc ceremonia.

Kit Harington, britanic, și Rose Leslie, scoțiancă, s-au cunoscut la filmările celebrului serial în 2012, când interpretau personajele Jon Snow și Ygritte.

Leslie, al cărei personaj moare în sezonul patru în brațele lui Jon Snow, a părăsit serialul, însă Harington a devenit unul din personajele cele mai importante care apare în toate cele șapte sezoane ale producției de televiziune.

Cei doi au apărut pentru prima oară ca un cuplu la decernarea premiilor Olivier pentru teatru, anul trecut la Londra.

Tot anul trecut, actorul a mărturisit că s-a îndrăgostit de Rose în timp ce filmau în Islanda, datorită atmosferei "magice" creată de aurorele boreale, notează mass-media britanice.

GALERIE FOTO! Cea mai iubită ecranizare din istoria cinematografiei românești! Filmul „Moromeţii 2” este aproape gata...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x