Antena Căutare

A spart toate topurile, revenind într-o formă de zile mari! Record Billboard pe 2017 - „Beautiful Trauma” al lui Pink, vândut în peste 400.000 de unităţi în prima săptămână de la apariţie

Albumul „Beautiful Trauma” al lui Pink a fost vândut în peste 400.000 de unităţi, în prima săptămână de la apariţie, marcând un record pentru o artistă în anul 2017 şi plasându-se pe primul loc în Billboard 200.

Albumul „Beautiful Trauma” al lui Pink a fost vândut în peste 400.000 de unităţi, în prima săptămână de la apariţie, marcând un record pentru o artistă în anul 2017 şi plasându-se pe primul loc în Billboard 200.

„Beautiful Trauma” - cel de-al şaptelea album al cântăreţei americane - ocupă primul loc între albumele cel mai bine vândute de o femeie-artist în anul 2017, în decurs de o săptămână, şi poziţia a patra în clasamentul discurilor care au înregistrat cele mai mari vânzări într-o săptămână, anul acesta.

Lansat pe 13 octombrie, albumul a fost vândut - în şapte zile - în 408.000 de unităţi, potrivit Nielsen Music. Dintre acestea, 384.000 au fost discuri în format fizic.

Până în prezent, Pink a lansat două single-uri de pe acest material - „What About Us” şi „Beautiful Trauma”.

Acesta este cel de-al doilea album semnat de Pink care ajunge pe primul loc în Billboard 200, după „The truth About Love” (2012), cel mai recent disc solo al său. El a fost vândut, în prima săptămână de la apariţie, în 280.000 de copii.

Per total, „Beautiful Trauma” este cel de-al şaptelea disc al lui Pink care ajunge în primele zece locuri ale Billboard 200.

Topul Billboard 200 este întocmit pe baza vânzării albumelor

Cel mai recent album al lui Pink este şi cel mai important debut în clasament al unei cântăreţe, după „Lemonade” al lui Beyonce, care a fost vândut în mai 2016 în 652.000 de unităţi.

Anul acesta, cele mai de succes albume - potrivit numărului de unităţi vândute în prima săptămână - au fost: „DAMN.” al lui Kendrick Lamar (603.000, lansat pe 6 mai), „More Life” al lui Drake (505.000, lansat pe 8 aprilie), „÷ (Divide)” al lui Ed Sheeran (451.000, lansat pe 25 martie).

Topul Billboard 200 este întocmit pe baza vânzării albumelor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activităţii online (1.500 de descărcări sunt egale cu un album).

Pe locul al doilea în clasamentul ultimei săptămâni se află rapperul Gucci Mane cu „Mr. Davis”, vândut în 70.000 de unităţi, în timp ce Beck ocupă poziţia a treia, cu cel mai nou album „Colors”, vândut în 46.000 de unităţi.

„Stoney”, de Post Malone, se menţine pe patru, cu 45.000 de unităţi vândute, iar Lil Uzi Vert urcă pe locul al cincilea cu „Luv is Rage 2”, vândut în 35.000 de unităţi.

O EXPLOZIE DE... VERDE! Multă culoare, peisaje care îţi taie respiraţia şi o Delia cum nu ai mai văzut! "Verde - Îm... Muzica îți dă piele de găină? Creierul tău este cu totul special.Ce te diferențiază de ceilalți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x