Pokemonii, în arena gladiatorilor! Vânătoarea de monstruleți a ajuns la Colosseum: sute de turiști au luat cu asalt Roma

 

Sute de persoane au venit duminică cu telefonul în mână în împrejurimile Colosseumului din Roma pentru a vâna pokemoni, după ce s-a răspândit zvonul că în jurul amfiteatrului roman vor apărea sute de astfel de creaturi, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Acest eveniment "oficial" a fost primul din etapa turneului 'Pokemon GO Tour!' în Italia și a fost convocat de diferite organizații de utilizatori și de fani. Locul întâlnirii a fost esplanada care separă Colosseumul de Arcul lui Constantin, unde, în pofida căldurii sufocante, s-au strâns duminică aproximativ 300 de persoane.

Împărțiți pe echipe — în roșu, albastru și galben — scopul a fost vânătoarea de astfel de creaturi fantastice și capturarea celor mai râvnite, precum 'Picachu', devenit o legendă a acestui joc de succes care a împlinit 20 de ani de existență.

Evenimentul a fost organizat prin rețelele de socializare și a mizat pe diferite activități paralele, precum un concurs de fotografie care a premiat jucătorul care a reușit să obțină cea mai bună fotografie a unui pokemon, cu ajutorul funcției de realitate augmentată a telefonului său.

Colosseumul nu a fost singura locație pentru această întâlnire: împătimiții de 'Pokemon Go' au părăsit apoi zona și s-au îndreptat spre alte locuri pentru a vâna ciudatele creaturi, precum Piazza Spagna sau Villa Borghese.

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii