Antena Căutare

Cine sunt profesorii de nota zece ai Mirelei Boureanu Vaida?

Mirela Boureanu Vaida a avut mai mulţi profesori şi educatori excepţionali, de care îşi aduce aminte cu nostalgie şi cu părere de rău că nu mai are posibilitatea să-I întâlnească, pentru că sunt pensionari şi se bucură de nepoţi.

Mirela Boureanu Vaida a avut mai mulţi profesori şi educatori excepţionali, de care îşi aduce aminte cu nostalgie şi cu părere de rău că nu mai are posibilitatea să-I întâlnească, pentru că sunt pensionari şi se bucură de nepoţi.

Am aflat cu bucurie că Liga Profesorilor Exceptionali a ajuns la cea de a doua ediție, competiție în care mulți dintre foștii mei profesori s-ar fi putut înscrie cu mare succes. Nu i-am uitat, chiar timpul, viaţa, viteza cu care trăim clipele, nu ne mai permit să păstrăm legătură. Nu le-am spus-o niciodată, pentru că era un respect tacit , dar lor le datorăm totul”, spune prezentatoarea emisiunii Antenei 1, “MIreasă pentru fiul meu”.

Îmi amintesc cu atâta bucurie de doamna profesor de limba română din gimnaziu, Stafie Ecaterina. Îmi plăceau foarte mult literatură, gramatica, îmi plăceau comentariile pe text. I-am demonstrat că pot şi, în clasa a VII-a, am participat la Olimpiada naţională de limba şi literatură română. Am fost pusă la panoul de onoare al şcolii şi am obţinut prima mea bursă de merit. Ce mândră am fost! Ce mândră a fost mama care era şi este şi azi învăţător la şcoală generală pe care am absolvit-o! Mulţumesc, doamna profesor!”, îşi reaminteşte Mirela.

Un profesor de care Mirela îşi aminteşte cu duioşie este doamna Munteanu , de matematică. “M-a chinuit tare mult materia asta şi mi-a dat bătăi de cap, dar pe doamna profesor am iubit-o. Tocmai pentru că nu mă ierta niciodată! Iar doamna dirigintă din liceu, Belta Magda, a fost şi rămâne un simbol al Liceului de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi, "Bastilia" -cum i se mai spune”, povesteşte Mirela Boureanu Vaida.

Doamna Belta, profesor de chimie, cunoscută pentru severitatea şi fermitatea cu care ţinea orele şi dădea notele, a fost şi cea mai aprigă susţinătoare a noastră în tot ceea ce ne propuneam. Ne iubea şi ne apăra ca pe copiii ei, precum o leoaică. Tot liceul ne invidia pentru că era diriginta noastră. Datorită dumneaei am venit eu la Bucureşti, la facultate. M-a ajutat cât a putut, m-a încurajat să cant şi să-mi fac o carieră. Astăzi vreau să-i mulţumesc pentru ceea ce sunt şi sper că este mândră de mine. Mulţumesc, doamna profesoară! ”, a mai spus vedetă. “De luni, îi îndemn pe toţi actualii şi foştii elevi să voteze profesorii preferaţi în Liga Profesorilor Excepţionali”.

Pe 27 aprilie, a început cea de-a două ediţie a competiţiei organizată de Fundaţia Umanistă pentru Dezvoltarea României Dan Voiculescu, “Liga profesorilor excepţionali”, la care s-au înscris deja sute de cadrele didactice care predau claselor I – XII. În această săptămâna, până pe 31 mai, o comisie va selecta 30 de profesori ce vor intră în a treia etapă de desfăşurare a concursului , urmând că până pe 21 iunie să fie votaţi primii zece profesori excepţionali ai României ai anului 2015. Mai multe amănunte despre Liga profesorilor excepţionali pot fi găsite la adresa fundatiadanvoiculescu.ro

Chef Florin Dumitrescu a fost numit Ambasador SOS Satele Copiilor!... Anunţul ŞOC făcut de Mirela Boureanu Vaida în urmă cu doar câteva minute! Ce se va întâmpla de mâine la "Mireasă pe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x