Antena Căutare

Corina de la "Mireasă pentru fiul meu", fosta iubită a lui Traian, e însărcinată! Imaginea uluitoare care a făcut senzaţie printre fani

Şi-a dorit cu ardoare să-şi găsească sufletul pereche în cadrul competiţiei "Mireasă pentru fiul meu", dar n-a avut noroc. Corina a suferit enorm după Traian, partenerul ei din concurs, însă la scurt timp după ce s-au despărţit, s-a îndrăgostit din nou, iar acum e în al nouălea cer, căci va deveni mămică.

A format un cuplu cu Traian, însă la scurt timp după ce au ieşit din competiţie, cei doi au plecat în Spania, dar s-au despărţit. Acolo, însă, ea s-a îndrăgostit din nou, iar acum se pregăteşte să devină mămică.

Corina a făcut anunţul pe contul personal de socializare, acolo unde a postat o imagine inedită, în care îşi etalează trupul şi îşi ţine mâna pe burtică. Evident, fanii au reacţionat şi i-au urat sarcină uşoară.

Corina a participat la "Mireasă pentru fiul meu", în cel de-al treilea sezon şi a format un cuplu cu Traian. Cei doi s-au despărţit, însă, la scurt timp de la încheierea show-ului matrimonial.

Competiția „Game of Chefs” își caută ucenicii bucătari!... Remember. Cum arăta Valentina Pelinel în 2010 în platoul de la „Neatza”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x