Antena Căutare

Să ne prețuim viața, secundă cu secundă

Timpul este o resursă extrem de prețioasă pentru fiecare dintre noi. Curgerea lui ne alunecă de multe ori printre degete și poate tocmai acest efect de clepsidră este cel care ne produce, la nivel individual, o formă de amnezie selectivă.

Timpul este o resursă extrem de prețioasă pentru fiecare dintre noi. Curgerea lui ne alunecă de multe ori printre degete și poate tocmai acest efect de clepsidră este cel care ne produce, la nivel individual, o formă de amnezie selectivă.

Poate deveni extrem de dificil să rememorăm și să discernem cu claritate momentele de bucurie, reușită - momentele de fericire - de cele tumultoase, reci sau banale. Iar amintirea noastră despre ele este de asemenea o amintire, ne arată cele mai recente studii în psihologie. Creierul nostru este cel care modelează percepția asupra acestor amintiri și le idealizează sau, dimpotrivă, le dramatizează negativ. Este greu să ne amintim obiectiv viața noastră, acele momente care ne definesc, intrate demult în intimitatea subconștientului nostru.

În acest spirit, care evocă și implică necesitatea cunoașterii de sine, Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României și Fischer Internațional, cu sprijinul National Geographic Learning, Aloshop și Alka au lansat, în premieră, o provocare adresată tinerilor din România prin concursul #1secundapezi, cu data limită a înscrierilor pe 31 ianuarie 2018.

Povestea materializată sub forma acestui concurs începe în anul 2011, când cunoscutul vorbitor TED Cesar Kuriyama, la împlinirea vârstei de 30 de ani, și-a dat demisia din cadrul firmei de advertising în care lucra și a hotărât să petreacă anul următor călătorind prin lume. În această perioadă a pus bazele proiectului pe care l-a denumit ulterior "1 secundă pe zi", înregistrând zilnic câte o secvență video de numai o secundă – secvență care avea rolul de a-l ajuta să-și readucă în memorie, peste timp, călătoria. Astfel a adunat 365 de clipuri, 365 de secunde pe care, apoi, le-a unit într-un singur film.

Kuriyama se întreba deseori: dacă ”există atât de multe momente, frumoase, amuzante, tragice în viața ta - cum vei reuși să ți le amintești pe toate?”. Iar lucrând la acest proiect - devenit un răspuns profund personal la această întrebare - Cesar a realizat impactul pozitiv pe care înregistrarea "secundei de fiecare zi" l-a avut asupra vieții lui.

Tinerii care s-au înscris în acest concurs au înțeles, de asemenea, la finalul proiectului lor, cât de important este timpul și cum îi putem direcționa amprenta lăsată asupra noastră, în ciuda faptului că uitarea rămâne inevitabilă. Au înțeles și că ne este dată o cantitate finită de timp, care se împuținează cu fiecare secundă trăită, dar căreia avem puterea să-i imprimăm propria semnficație, așa cum considerăm de cuviință.

Primii 10 câștigători ai concursului #1secundapezi sunt: 1. Anca Elena Toma, 18 ani, Bacău – 2686 vizualizari, 2. Alexia Mihăilă, 16 ani, Brăila – 1892 vizualizari, 3. Iulia Farcaș, 16 ani, Cluj Napoca – 1447 vizualizari, 4. Sergiu Ștefan Tomescu, 17 ani, Piatra Neamț – 1368 vizualizari, 5. Timea Bartok, 18 ani, Târgu Secuiesc – 1100 vizualizari, 6. Andreea Cristiana Popa, 18 ani, Piatra Neamț – 610 vizualizari, 7. Filip Mihnea, 10 ani, Craiova – 501 vizualizari, 8. Anamaria Zelnică, 17 ani, Doroșcani – 441 vizualizari, 9. Alexandru Barac, 14 ani, București – 320 vizualizari, 10. Iulia Maria Buzea, 17 ani, Brașov – 314 vizualizari.

Premiile oferite participanților sunt: premiul 1 – dronă și airchair, premiul 2 – pantofi sport și radio cu bluetooth, premiul 3 – skateboard și balloon factory, mențiuni x 7 – materiale educaționale și zwossh ball.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 17 martie 2018, la ora 12:00, la sediul Fischer Internațional din Bd. Lascăr Catargiu, nr. 14, sector 1, București.

Cu Fitmaxx 5 e ușor să redevii ușor ! Iar Neatza îți vine în ajutor!... Lidia Fecioru a dezvăluit. Care este cel mai mare păcat pe care poți să-l faci. Atenție, te ÎMBOLNĂVEȘTE...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x