XFactor

VINERI, ora 21.15

Delia l-a convins! Ştefan Bănică Jr., într-un SELFIE de zile mari. Juraţii X Factor se pregătesc de cel de-al şaptelea sezon

 
+2 click pentru
galerie

Audițiile pentru cel de-al șaptelea sezon X Factor, care va avea premieră în curând, la Antena 1, au fost prilej de distracție pentru cei patru jurați care, la un moment dat, nu au mai avut stare pe scaune.   

În una dintre pauze, Delia şi Ştefan Bănică Jr. şi-au făcut un selfie de zile mari, spre surprinderea fanilor emisiunii. 

O ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. 

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor” în fiecare seară de vineri, la Antena 1. DIN 10 SEPTEMBRIE!

Nu ratati reactiile juratilor in exclusivitate pe AntenaPlay!
Daca ati ratat la televizor momentul jurizarii, discutiile dintre jurati sau reactiile acestora va invitam pe https://antenaplay.ro/xfactor​ sa le urmariti in exclusivitate!

Show este oferit de partenerul Orange, live, si pe aplicatia XFactor de iOS si Android!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)
Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din X Factor, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/xfactor şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/xfactor.romania/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/thexfactora1.

Nu în ultimul rând, dacă nu sunteţi în faţa televizorului, puteţi urmări X Factor LIVE pe AntenaPlay: https://goo.gl/bt71XT. Intră acum!

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

mai multe