XFactor

JOI I 20:30 | Antena 1

Declaraţia emoţionantă a Xeniei Chitoroagă după Finala X Factor 2015: "S-a terminat primul capitol din cariera mea muzicală"

 

O adolescentă de doar 14 ani, din Republica Moldova, a reuşit să cucerească o ţară întreagă cu interpretarile sale de pe scena X Factor. Vorbim despre Xenia Chitoroagă, eleva care a fost la un pas să câştige marele premiu din acest an. Imediat după Finală, concurenta a făcut primele declaraţii.

Inocenţa de care a dat dovadă şi sensibilitatea pe care a reuşit să o pună în toate piesele cântate în competiţie au ajutat-o să ajungă la inimile românilor. Deşi nu a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului, fiind la o distanţă foarte mică faţă de Florin Răduţă, Xenia este foarte mândră de performanţa sa.

"Iată aici s-a terminat primul capitol din cariera mea muzicală. Mulţumesc foarte mult tuturor care m-au susţinut şi au fost alături!!!  Vă iubesc mult! Datorită vouă am reuşit să mă calific în Top 2, iar acest fapt foaaaaarte mult contează!!! Mulţumesc ", a transmis Xenia pe pagina ei de Facebook.

VEZI AICI cum a cântat la duelul cu Florin Răduţă, câştigătorul acestui sezon!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)
Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din X Factor, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/xfactor şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/xfactor.romania/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/thexfactora1.

Nu în ultimul rând, dacă nu sunteţi în faţa televizorului, puteţi urmări emisiunea live pe AntenaPlay: https://goo.gl/bt71XT, la fel şi toate înregistrările integral.

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

Smiley News

vezi mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

Timp Liber

vezi mai multe 

mai multe