Acces Direct revine la Antena 1 din 6 septembrie. Schimbarea din noul sezon

Cel mai nou sezon al emisiunii Acces Direct revine din 6 septembrie, la Antena 1. Cu cele mai tari subiecte, în exclusivitate, Mirela Vaida le dă întâlnire telespectatorilor în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:30, la Antena 1.

Pe lângă subiectele din sfera socială, Acces Direct le va aduce telespectatorilor şi noutăţi din showbiz

Acces Direct

„Din 6 septembrie revenim cu forţe proaspete, într-un platou nou-nouţ, dar un pic mai devreme - de la 16.30, zilnic, de luni până vineri! La Acces Direct vom aborda subiecte dintre cele mai diverse, după cum ne-am obişnuit deja publicul! Vom privi faţă în faţă subiectele arzătoare ale momentului, problemele sociale care sunt nu doar ale celor ce ni le semnalează, ci ale noastre, ale tuturor, vom cere sfaturile specialiştilor şi vom lua legatură cu autorităţile, atunci când situaţia o va cere. Şi în acest sezon, vom căuta soluţii pentru cele mai multe dintre solicitările telespectatorilor care ne scriu zilnic, într-un număr foarte mare”, a declarat Mirela Vaida.

Citește și: Designerul Monica Stoica susține că a fost țepuită de Andra Voloș, fosta iubită a lui Bogdan Mocanu.Despre ce sumă de bani e vorba

Acces Direct va avea un nou platou. Premiera noului sezon este pe 6 septembrie

Mai mult, gazda emisiunii a amintit faptul că multe probleme şi-au găsit rezolvarea în platoul emisiunii: „În sezoanele trecute multe mame şi-au putut strânge din nou copiii în braţe, atunci când nu mai aveau nicio speranţă, altele au găsit adapost pentru ele şi familie, altii au putut rezolva problemele care păreau de netrecut”.

Citește și: Acces Direct. Mesajul impresionat trimis de Alex Velea pentru bunica lui, în urmă cu trei ani

Pe lângă subiectele din sfera socială, Acces Direct le va aduce telespectatorilor şi noutăţi din showbiz: „Zilnic vă vom ţine la curent cu subiectele mondene: cupluri, poveşti de viaţă, despărţiri, prietenii, proiecte! De asemenea, vom continua seria interviurilor de colecţie cu marii actori ai ţării, cu sportivii de performanţă sau muzicienii de calibru! Tot ce e important de abordat se va discuta cu cărţile pe masă, într-un dialog deschis, constructiv, fără menajamente, în care fiecare dintre noi poate participa activ. Împreună putem schimba multe! Haideţi să continuăm această muncă de echipă zilnic, din 6 septembrie, ora 16.30! Vă aştept şi vă mulţumesc pentru fiecare zi!”, a mai adăugat gazda emisiunii, Mirela Vaida.

Citește și: Acces Direct. În casa Biancăi Marca, make-up artistul Casei Regale a României, s-au filmat zeci de spoturi publicitare

Acces Direct, unul dintre cele mai puternice formate ale dupã-amiezii, difuzat în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 16:30, revine pe micile ecrane în aceastã toamnã cu un nou sezon. Cele mai importante subiecte ale zilei, poveşti de viaţã unice, dezvãluiri emoţionante ale invitaţilor, dar şi informaţii în premierã, toate vor fi dezbãtute în platoul emisiunii, alãturi de un panel de experţi în domeniu.

Ultimele știri