Live acumTe cunosc de undeva!
Prime Time 20:00Film: Eroi de sacrificiu

Acces Direct

LUNI-VINERI | ora 17.00

Concurenții de la Asia Express ne-au spus care sunt cele mai mari nevoi ale lor în aceste momente când tensiunea atinge cote inimaginabile: "Acolo, eu, să mor aş vrea"

Dorul a pus stăpânire pe celebrii concurenţi care au pornit în cursa Asia Express. Şi toţi ard de nerăbdare să se întoarcă acasă. Însă nu cu mâna goală, ci cu marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Dar, până atunci, mai au multe de îndurat, chiar dacă dorul de casă şi de cei dragi este din ce în ce mai mare.

Au trecu șase săptămâni de când cele nouă perechi de vedete au pornit în marea aventură Asia Exprss, iar distanța față de casă i de cei dragi este resimțită din plin de celebrii ocncurenți care se întrec pentru premiul cel mare în valoare de 30 de mii de euro.

Sorin Bontea ne spune cât de dor îi este de confortul de acasă: "Îmi lipsește casa, îmi lipsește patul. Mi-e dor de cafeau de dimineață și de baie, bineînțeles. M-am săturat de căldură ca..câinele de lanț", declară celebrul bucătar.

Dorul îl apasă și pe Florin Ristei, simpaticul artist care nu mai arată așa cum arăta când era în România. Cântărețul și-a lăsat barbă și parcă a slăbit câteva kg, însă vrea să facă față în continuare provocărilor și se luptă alături de fratele său: "Traversând așa lumea, la 10.000 de km depărtare, îmi dau seama că lumea nu e un loc atât de rău pe cât pare. Avem și noi chestii bune de car emi-e dor, dar ăștia au niște sosuri aici... Oricum, abia aștept să mă întorc și acasă.", declară artistul.

Nici Alex Velea, nici Mario Fresh nu au reușit să fenteze dorul: "Ne lipsesc concertele noastre. Ne e dor de scenă, ne e dor să performăm pentru voi. Ne e dor de colegii noştri, de trupă. Şi de o mâncare bună, evident."

Şi chiar dacă Speak şi Ştefania au plecat împreună pe drumul Comorilor, asta nu înseamnă că cei doi iubiţi au uitat ce au acasă: "Mie cel mai dor îmi este de curăţenia de acasă şi de oamenii noştri de acasă. Acasă este foarte curat.", spune cântărețul.

Oboseala, lipsa confortului şi a mâncării, încep, din ce în ce mai mult, să îşi spună cuvântul. Însă, concurenţii sunt în continuare dornici de aventură şi de distracţie, chiar dacă lipsurile sunt multe.

Carmen Grbenișan și Alina ceușan ne-au spus ce le lipsește cel mai mult:

"Ficăţei cu piure. Pâine nouă, supă de pui, vinete, chiftele, şniţele. În primul rând, pâine, că nu este pâine aici. Pâinea! Nu este pâine ca a noastră niciunde.Pâinea noastră simplă şi sărată. O pâine cu unt aş mânca.

Pâinea noastră cea de toate zilele. De confortul de acasă, cred că nici nu mai are rost să mai zicem, ne e foarte dor, însă ştim în ce ne-am băgat şi pentru ce am venit aici, aşa că nu ne plângem.

Ne e dor de aşternuturile, care miros într-un anumit fel acasă, de confortul ăla, că ştii că nu vine vreun gândac pe sub plapumă.Până şi de construcţiile alea, care se. Se construiesc blocuri tot timpul pe lângă casă, sunetul ăla de dimineaţă. Mi-i dor de ăla, tu, tu, tuuu. Ăla, cel mai bun somn."

"Acolo este ţara mea şi neamul meu cel românesc. Acolo, eu, să mor aş vrea. Acolo vreau eu să trăiesc", așa ne încântă Maria Buză și ne spuen cu glas încă plin de voioșie, ce îi lipsește cel mai mult.

Adda și soțul acesteia fac un "tril" împreună și ne spun că le este dor:

"Ne lipseşte maşina noastră, ne lipseşte faptul să avem bani în buzunar să putem să mergem unde vrem noi, să ne cumpărăm ce vrem noi. Să ne cumpărăm ce vrem, când vrem. Să mâncăm ce vrem noi. Îmi lipsesc filmele, să stau să mă uit la filme, îmi lipseşte telefonul.

Ne lipseşte tare canapeaua noastră din sufragerie. Unde vedem filme mişto, dar mie cel mai tare îmi lipseşte mâncarea de acasă şi mirosul de acasă. Ne e dor de mâncare. Îmi este dor de pâinea noastră adevărată, nu pâine dulce, că aici pâinea zici că e.Cozonac fără cremă. Croissant fără cremă."

Nerăbdător să se întoarcă acasă este şi Oase, cel care va prezenta, împreună cu frumoasa Gina Pistol, al treilea sezon, Asia Express.

"De abia aştept să ajung acasă, să pot să-mi văd frigiderul.", spune Oase.

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Acces direct, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/acces-direct şi este updatat zilnic cu ştiri, ca şi www.spynews.ro, siteul nostru de monden. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/accesdirect, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/AccesDirectAntena.

📺 Vezi emisiunea Acces direct (LIVE si editii integrale) pe AntenaPlay >>>  Intră acum!