Căutare Live

Condamnate la suferință! Motivul halucinant pentru care o mamă și două fetițe sunt condamnate să trăiască în beznă totală

Ar fi putut să se bucure din plin de copilărie, dar sunt condamnate la suferință, chiar de unchiul lor. O mamă de 50 de ani și fiicele ei au povestit, cu ochii în lacrimi, cum fratele femeii, care și-a dorit cu ardoare să se răzbune, i-ar fi oprit surorii sale lumina, gazele şi apa, doar ca să o facă pe femeie să plece din casă, iar el să fie stăpân pe toată moştenirea lăsată de părinţi.

”Mă numesc Eliza. Am 13 ani, locuiesc cu mama şi cu sora mea şi avem o situaţie dificilă.” Aşa începe scrisoarea trimisă de Eliza, o copilă care a ajuns la capătul puterilor şi asta pentru că atât în inima ei, cât şi în viaţa sa e doar...beznă! Un întuneric care i-a dat fiori timp de opt ani şi care continuă să-i facă ochii să lăcrimeze. Şi totodată să o facă să creadă că încă se mai poate întâmpla o minune, că unchiul ei va lăsa ura şi setea de răzbunare, iar ea, Eliza şi sora sa, Elena, să fie două fete ca toate celelalte din lumea asta. Să aibă o viaţă normală, cu lumină, apă curentă şi gaz.

Privirea senină, dar şi căldura sufletească pe care o transmite prin toţi porii o fac pe Elena, sora cea mare, în vârstă de 19 ani, să fie o fată atât de. pură! Asta chiar dacă atunci când iese pe poarta casei, trebuie să meargă cu privirea în pământ, de ruşine. Totul pentru că oricât de mult ar vrea, ea nu ştie cum e să trăiască într-o casă cu lumină de mai bine de opt ani!

Însă cel mai greu le e fiicelor. Copilelor care în zadar spun că şi-au rugat unchiul să fie. om. Să le lase să trăiască normal. Bărbatul nu s-ar fi lăsat înduplecat de NIMIC!

”Mi-aş dori ca să fim o familie ca toate familiile, să avem utilităţi, să ne putem bucura şi noi de viaţă ca toţi ceilalţi copii. Unchiule, aş dori şi te-aş ruga, dacă se poate să ne dai şi nouă utilităţile, aşa cum au şi copiii tăi.”, a mărturisit fetița la ”Acces direct”.

Află mai multe detalii, în clipul de mai sus!

O cântăreață celebră, mărturisiri despre povestea de iubire trăită cu un celebru artist turc: ”Când era să mor, el...” ... Drama neștiută din viața Ozanei Barabancea: ”Au murit într-o zi de joi, la același spital!” Dezvăluiri cutremurătoare de...
Ultimele știri