Live acumObservator 06
Prime Time 20:30X Factor

Mama lui Lupu Rednic a făcut pușcărie politică! „Când aveam un an pe mama au arestat-o”

Deşi sunt celebri, sunt foarte discreţi când vine vorba despre viața lor de familie. Dar, pentru Acces Direct, Cornelia şi Lupu Rednic şi-au deschis sufletul în faţa reporterului special!

Deşi sunt celebri, sunt foarte discreţi când vine vorba despre viața lor de familie. Dar, pentru „Acces Direct”, Cornelia şi Lupu Rednic şi-au deschis sufletul în faţa reporterului special!

Andrei Ştefănescu le-a călcat pragul casei, le-a aflat secretele şi s-a emoţionat profund atunci când a aflat că mama simpaticului artist a făcut puşcărie politică.

Cu emoție în glas, Lupu Rednic a povestit cum familia sa a fost puternic afectată de ororile regimului comunist. Fiindcă erau țărani cu pământ și fiindcă mama sa era o femeie foarte inteligentă, acest lucru a atras după sine și o pedeapsă cruntă.

Refuzând să își dea pământurile la colectivizare, femeia a ajuns să fie condamnată la doi ani de închisoare.

Iar poveștile spune de Lupu și Cornelia Rednic sunt cu adevărat emoționante și surprinzătoare. De la cum s-au cunoscut și până la părinții Corneliei care au refuzat să-și ase fata să se mărite la doar 16 ani, mărturisirile sunt cu adevărat savuroase și merită ascultate, în clipurile video de mai sus!

Video