Acces Direct

LUNI-VINERI | ora 17.00

Radu Vâlcan, detalii incendiare din culisele Insula Iubirii! „Îmi venea mie să plâng”

 

Radu Vâlcan a oferit detalii incendiare din culisele celui de-al cincilea sezon Insula Iubirii, luni, la Acces Direct, precizând că într-un moment i-a venit să plângă. 

Întrebat de Cristina Cioran care crede că ar fi motivul pentru care unele cupluri aleg să participe la Insula Iubirii.

„Probabil că au foarte mare încredere unii în ceilalți (partenerii, n.r.) și cred că asta îi îndrumă să vină la emisiune, conștienți fiind că lor nu li se poate întâmpla nimic. Este clar că ei vin pregătiți, deja suntem la sezonul 5 și ei vin pregătiți. Știu deja emisiunea pe de rost, știu deja unde se află camerele, unde sunt amplasate, dar întotdeauna există acest factor-surpriză”, a spus Radu Vâlcan.

„Emisiunea le oferă și, să spunem, o vacanță. Oamenii vin acolo și se simt foarte bine”, a precizat el.

Cristina Cioran a fost curioasă și dacă Radu Vâlcan s-a mai enervat în aceeași măsură ca în cel de-al patrulea sezon Insula Iubirii, în care a avut de-a face cu Hannelore, concurentă care a reușit să rănească doi bărbați – pe partenerul ei, dar și pe ispita Andy.

„Țânțarii m-au enervat. Putem să spunem că eram deja antrenat cu situația cu Hannelore. Au mai fost niște situații la fel de intense, de puternice. Însă, pentru că eu eram extrem de antrenat… Am făcut față cu brio. (…)  Îmi venea mie să plâng, că nu mai puteam de durere – mă durea spatele (după ce a stat mult la o ceremonie a focului, n.r.). Dar, într-adevăr, au curs foarte multe lacrimi în rândul concurenților. Îi lăsăm pe telespectatori să descopere”, a mai spus Radu Vâlcan.

Radu Vâlcan a adăugat că fiecare sezon Insula Iubirii a avut ceva special.

„Fiecare sezon a avut ceva special, ceva extrem de puternic de oferit telespectatorilor. Acesta este și motivul pentru care emisiunea are deja o identitate foarte puternică și a câștigat deja foarte mulți fani. Ne bucurăm că există acest succes pentru care există o muncă titanică în spate. Se filmează 24/24 de ore”, a mai spus el.

Cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii începe astăzi, 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Acces direct, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/acces-direct şi este updatat zilnic cu ştiri, ca şi www.spynews.ro, siteul nostru de monden. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/accesdirect, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/AccesDirectAntena.

📺 Vezi emisiunea Acces direct (LIVE si editii integrale) pe AntenaPlay >>>  Intră acum!



facebook whatsapp twitter pinterest