Reacția lui Dima Trofim când a aflat că va deveni tată pentru prima dată. Ce spune prezentatorul despre numele fetiței sale

Dima Trofim va deveni tată pentru prima oară! Prezentatorul de la Antena Stars povestește cum a fost momentul când iubita sa i-a dat vestea cea mare.

Dima Trofim

Acces Direct

Dima Trofim va fi tată pentru prima oară în toamna acestui an, la vârsta de 32 de ani. Prezentatorul de la Star Matinal și iubita lui Angela sunt foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a bebelușului lor.

A venit în Acces Direct și a povestit cum a aflat că va fi tătic: "A venit ca un cadou pentru ziua mea, pentru că am aflat, dacă nu greșesc, pe 17 ianuarie. Am ajuns acasă de la filmările Star Matinal și mi zice: -Vezi că sunt pozitivă- și îmi aruncă trei teste pe masă", spune Dima Trofim.

Dima Trofim, despre numele fetiței sale

Artistul se gândea la virus, nicidecum la o sarcină, însă Angela a reacționat imediat: "Ce covid măi!? Sunt însărcinată!", povestește Dima că i-a spus iubita lui.

Momentul a fost unul plin de emoție și asta pentru ambii și-au dorit să devină părinți: "Nu știam ce să zic. Îmi ardeau ochii, rău îmi ardeau ochii pentru că ne-am dorit asta foarte mult. Ce unește pandemia, să nu despartă niciodată!", mai spune prezentatorul la Acces Direct.

Fiica sa urmează să vină pe lume pe la mijlocul lunii septembrie: "Fetița ar trebui să se nască pe 26 septambrie. Va fi balanță".

Întrebat ce nume ar vrea să-i pună fetiței sale, acesta a răspuns: "Nu am niciun nume în cap, nici eu, nici iubita mea. Nu ne vine niciun nume. Aveam un vis de când eram eu mic, că dacă o să am băiat, sigur o să fie un Dima mic (...). Și când colo, e fetiță!".

Citește și: Poza care le-a cucerit pe fane. Dima Trofim și-a arătat pătrățelele pe Instagram

Acesta se visează deja schimbând scutece și spune că nu se va fofila niciodată de la îndatoririle de părinte. Deși a vrut să țină secret faptul că va deveni tată, nu a putut face față entuziasmului care îl cuprindea: "Am vrut să fim mai discreți, însă nu am putut. N-am putut să o las pe mămica mea în suspans. Au trecut câteva zile. Ne-am sfătuit, bineînțeles și am făcut pasul: "Mamă, ce pot să zic, ai să fii bunică!". Era mega fericită", povestește Dima Trofim la Acces Direct.

Dima Trofim va fi tată pentru prima dată

Artistul a ținut secretă sarcina câteva luni bune, dar acum a vorbit cu emoție despre ce i se întâmplă și a mărturisit că este vorba despre un "copil dorit".

Pentru Dima, faptul că va fi tată în câteva luni este un vis împlinit. Prezentatorul a plâns de fericire când a văzut testele pozitive de sarcină.

"Mi-au lăcrimat ochii. În momentul în care m-a anunțat mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive. A fost un moment de block, dar chiar mi-am dorit un copil. Un an și un pic a trecut de când suntem într-o relație", a mai povestit prezentatorul de la Star Matinal.

Citește și: Dima Trofim se mândrește cu o soră extrem de frumoasă. Cum arată Iana

Dumitru Gheorghiță Trofim, cunoscut pe numele de Dima Trofim, s-a născut pe 14 ianuarie 1989 în Chișinău, Republica Moldova. Acesta a absolvit Liceul „Mihai Viteazu” și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, însă a decis să părăsească Republica Moldova și s-a mutat în București.

Artistul a devenit cunoscut în urma unui serial TV și a făcut parte din trupa dance/pop-rock Lala Band. Dima Trofim a lansat trei single-uri, „Cerșesc iubire”, „Stai cu mine” și „Urzici”, iar în 2016, a colaborat cu artista Amna pentru piesa „Cireș de mai”, care a avut un real succes.

De asemenea, artistul a participat și la diferite emisiuni, precum "Te cunosc de undeva!" sezonul 10, unde a surprins cu transformările lui impecabile.

Ultimele știri