Antena Căutare

Nicușor Dan, felicitat de Universitatea Sorbona, după ce a fost ales Președintele României. Acolo și-a dat doctoratul

Nicușor Dan a primit o serie de mesaje de felicitare, din partea Universității Sorbona din Paris, dar și a Universității București, după ce a fost ales Președintele României.

Galerie
Nicușor Dan a primit o serie de mesaje de felicitare, din partea Universității Sorbona din Paris, dar și a Universității București, după ce a fost ales Președintele României | Hepta

Universitatea Sorbona a publicat un mesaj în care îl felicită pe Nicuşor Dan după câştigarea alegerilor prezidenţiale. „Nicuşor Dan întruchipează succesul unei cariere academice franco-române. Universitatea este încântată să îl enumere pe noul preşedinte al României printre foştii săi doctoranzi”, a arătat universitatea, relatează news.ro.

Mesajul Universității Sorbona, unde Nicușor Dan și-a luat doctoratul în matematică, pentru Președintele ales

Într-o comunicat publicat pe pagina de Facebook a instituției, reprezentanții Universității Sorbona au subliniat legăturile academice ale lui Nicușor Dan cu mediul universitar din Paris.

„Universitatea Sorbonne Paris Nord îi transmite felicitări lui Nicuşor Dan, ales preşedinte al României la 18 mai 2025”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul universităţii.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Nicușor Dan, surprins alături de fiica lui, pe o stradă din București, după ce a câștigat alegerile: „Așa arată normalitatea”

Potrivit sursei citate, Nicuşor Dan s-a remarcat la o vârstă foarte fragedă ca ”un copil-minune al matematicii”, obţinând de două ori medalia de aur la olimpiadele internaţionale. După ce a studiat la École Normale Supérieure, a intrat ca doctorand la Universitatea Sorbonne Paris Nord, unde în 1998 a susţinut o teză de doctorat în matematici fundamentale intitulată ”Curenţii lui Green şi extensia meromorfă”, sub îndrumarea lui Christophe Soulé şi Daniel Barsky.

„Universitatea Sorbona Paris Nord îi transmite felicitări lui Nicușor Dan, ales președinte al României la 18 mai 2025. Născut în 1969, Nicușor Dan s-a ilustrat foarte devreme ca un prodigiu al matematicii, câștigând de două ori medalia de aur la olimpiadele internaționale. După studii la Școala Normală Superioară, se alătură Universității Sorbonne Paris Nord, unde susține în 1998 o teză de doctorat în matematici fundamentale intitulată „Curenții Green și extensia meromorfă”, sub conducerea lui Christophe Soulé și Daniel Barsky. Nicușor Dan întruchipează succesul unui parcurs universitar franco-român. Universitatea este fericită să îl includă pe noul președinte al României printre foștii săi doctoranzi”, se arată în mesajul complet postat Universitatea Sorbona Paris Nord marți, într-un mesaj pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ulterior, și Facultatea de Matematică, din cadrul Universității București, a realizat o postare prin care l-a felicitat pe Președintele ales.

Citește și: Ce salariu va avea Nicușor Dan ca președinte al României. Cu cât este mai mare față de salariul pe care îl lua ca primar general

Reprezentanții instituției au distribuit mesajul Universității din Sorbona, alături de o serie de felicitări.

„Comunitatea Universității din Bucureștiului îl felicită pe domnul Nicușor Dan, ales Președinte al României!

Student al Facultății de Matematică și Informatică, domnul Nicușor Dan și-a continuat studiile la École normale supérieure - PSL și, ulterior, la Université Sorbonne.

Aici, în 1998, susține teza de doctorat „Curenții Green și extensia meromorfă” sub conducerea lui Christophe Soulé și Daniel Barsky”, au scris cei de la UniBuc.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ilinca Simion, prima reacție după ce soțul ei a pierdut alegerile. Ce mesaj cu subînțeles a publicat... Curtea Constituţională a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale. Reacţia lui Nicuşor Da...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Curtea Constituţională a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale. Reacţia lui Nicuşor Dan
Curtea Constituţională a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale. Reacţia lui...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilinca Simion, prima reacție după ce soțul ei a pierdut alegerile. Ce mesaj cu subînțeles a publicat
Ilinca Simion, prima reacție după ce soțul ei a pierdut alegerile. Ce mesaj cu subînțeles a publicat
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x