Antena Căutare

Articole despre actiuni

Co-fondatorul Alibaba, Jack Ma, a vândut în 2019 acţiuni ale grupului în valoare de 8,2 miliarde de dolari, iar participaţia sa s-a redus de la 6,2% la 4,8%

Co-fondatorul Alibaba, Jack Ma, a vândut în 2019 acţiuni ale grupului în valoare de 8,2 miliarde de dolari, iar participaţia sa s-a redus de la 6,2% la 4,8%

Co-fondatorul Alibaba, Jack Ma, a vândut în 2019 acţiuni ale grupului în valoare de 8,2 miliarde de dolari, la preţul actual al titlurilor, iar participaţia sa a scăzut de la 6,2% la 4,8%, potrivit declaraţiilor anuale depuse vineri la autoritatea de reglementare bursieră, transmite Reuters.

Marti, 14.07.2020, 07:55
Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq au închis în declin, după scăderi puternice ale acţiunilor giganţilor de tehnologie

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq au închis în declin, după scăderi puternice ale acţiunilor giganţilor de tehnologie

Indicii S&P 500 şi Nasdaq au încheiat tranzacţiile de luni în declin, traşi în jos de acţiunile Amazon, Microsoft şi alte altor companii mari care au alimentat creşterile recente de pe Wall Street, transmite Reuters.

Marti, 14.07.2020, 07:31
Acţiunile Tesla au crescut luni cu 13%, la un nivel record, susţinute de optimismul legat de livrările trimestriale solide

Acţiunile Tesla au crescut luni cu 13%, la un nivel record, susţinute de optimismul legat de livrările trimestriale solide

Acţiunile Tesla au crescut luni cu 13%, la un nivel record, continuând un avans de 40% în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare, după ce analiştii au majorat ţintele de preţ ale titlurilor, ca urmare a livrărilor trimestriale solide, transmite Reuters.

Marti, 07.07.2020, 07:15
ANALIZĂ: Vânzările de obligaţiuni şi acţiuni de către investitorii străini de pe 24 de pieţe emergente au depăşit în martie 80 miliarde de dolari, în creştere de patru ori faţă de ultimul trimestru din 2008

În luna martie, vânzările de către investitorii străini de obligaţiuni şi acţiuni de pe 24 de pieţe emergente au depăşit 80 miliarde de dolari, o creştere de patru ori faţă de ultimul trimestru al anului 2008, arată o analiză Coface, potrivit căreia consecinţele pandemiei de Covid-19 sunt probabil mai grave pentru economiile emergente.

Marti, 05.05.2020, 11:58
Informații de ultimă oră de la sediul MAI. Măsuri speciale, de 1 Mai. Puncte cheie din orașe, supravegheate de echipaje speciale

Informații de ultimă oră de la sediul MAI. Măsuri speciale, de 1 Mai. Puncte cheie din orașe, supravegheate de echipaje speciale

Joi seara, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar şef de poliţie Monica Dajbog a susţinut o declaraţie de presă. Ce trebuie să facă românii de 1 Mai?

Joi, 30.04.2020, 18:04
Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, după ştiri încurajatoare privind un tratament destinat COVID-19

Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, după ştiri încurajatoare privind un tratament destinat COVID-19

Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, în urma unor ştiri încurajatoare referitoare la un tratament experimental pentru COVID-19 şi unele rapoarte financiare positive publicate de companii. Preţurile petrolului au crescut la rândul lor, potrivit Reuters.

Joi, 30.04.2020, 06:48
Acţiunile din Europa şi Statele Unite au închis luni în creştere puternică, după o uşoară scădere a numărului de decese provocate de coronavirus

Acţiunile din Europa şi Statele Unite au închis luni în creştere puternică, după o uşoară scădere a numărului de decese provocate de coronavirus

Acţiunile din Europa şi Statele Unite au încheiat tranzacţiile de luni în creştere puternică, după scăderea uşoară a numărului de decese zilnice provocate de coronavirus. În Europa, indicele german DAX a urcat cu peste 5%, în timp ce pe Wall Street principalii trei indici au avansat cu peste 6%, transmite Reuters.

Marti, 07.04.2020, 06:00
Acţiunile clubului Juventus au crescut cu aproape opt la sută după ce gruparea a decis diminuarea salariilor jucătorilor

Acţiunile clubului Juventus au crescut cu aproape opt la sută după ce gruparea a decis diminuarea salariilor jucătorilor

Acţiunile clubului Juventus au crescut, luni, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, cu aproape opt la sută, la 0,797 euro pe unitate, după ce gruparea a decis diminuarea salariilor jucătorilor, informează lequipe.fr.

Luni, 30.03.2020, 14:18
Acţiunile şi preţurile petrolului scad la nivel mondial, în urma interzicerii de către Donald Trump a intrării în SUA a călătorilor veniţi din Europa

Acţiunile şi preţurile petrolului scad la nivel mondial, în urma interzicerii de către Donald Trump a intrării în SUA a călătorilor veniţi din Europa

Acţiunile şi preţurile petrolului sunt în scădere la nivel mondial, joi, în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a interzice accesul în Statele Unite a călătorilor din Europa, transmite Reuters.

Joi, 12.03.2020, 11:42
Acţiunile de pe Wall Street au închis marţi în creştere puternică, investitorii aşteptând măsuri de stimulare fiscale

Acţiunile de pe Wall Street au închis marţi în creştere puternică, investitorii aşteptând măsuri de stimulare fiscale

Acţiunile de pe Wall Street au închis marţi în creştere puternică, investitorii aşteptând măsuri de stimulare fiscală pentru atenuarea impactului epidemiei provocate de nou coronavirus asupra creşterii economice, relatează CNBC.

Miercuri, 11.03.2020, 06:44
Acţiunile Aramco au scăzut pentru prima oară sub preţul din oferta publică iniţială, după prăbuşirea acordului OPEC de reducere a producţiei

Acţiunile Aramco au scăzut pentru prima oară sub preţul din oferta publică iniţială, după prăbuşirea acordului OPEC de reducere a producţiei

Acţiunile gigantului producător de petrol saudit Aramco au scăzut duminică pentru prima oară sub preţul din oferta publică iniţială, cu 6,36%, la 30.9 riali (8,24 dolari), comparativ cu preţul de 32 de riali de la listarea din decembrie, relatează CNBC.

Luni, 09.03.2020, 08:54
Acţiunile europene au scăzut miercuri aproape de minimul ultimelor patru luni pe fondul epidemiei de coronavirus

Acţiunile europene au scăzut miercuri aproape de minimul ultimelor patru luni pe fondul epidemiei de coronavirus

Acţiunile europene au scăzu miercuri aproape de cel mai redus nivel din ultimele patru luni, pe fondul epidemiei de coronavirus care a amplificat temerile referitoare la impactul acesteia asupra creşterii economice globale, companii mari avertizând în privinţa profiturilor, transmite Reuters.

Joi, 27.02.2020, 06:45
Acţiunile clubului Juventus au scăzut cu 10 la sută din cauza coronavirusului

Acţiunile clubului Juventus au scăzut cu 10 la sută din cauza coronavirusului

Acţiunile clubului de fotbal Juventus Torino au scăzut, luni, la bursa din Milano, cu 10 la sută din cauza epidemiei de coronavirus, informează presa internaţională.

Luni, 24.02.2020, 14:48
Acţiunile Tesla au urcat cu 17%, după profitul raportat de compania mixtă producătoare baterii deţinută cu Panasonic

Acţiunile Tesla au urcat cu 17%, după profitul raportat de compania mixtă producătoare baterii deţinută cu Panasonic

Acţiunile Tesla au crescut luni cu 17%, iar avansul înregistrat din iunie a depăşit 300%, susţinute de profitul trimestrial raportat de compania mixtă producătoare de baterii din Nevada deţinută împreună cu Panasonic şi a estimărilor unor investitori ca titlurile se se aprecieze de peste 10 ori până în 2024, transmite Reuters.

Marti, 04.02.2020, 09:35
Deutsche Bank: Valoarea acţiunilor tranzacţionate la bursă la nivel mondial a crescut cu 17.000 de miliarde de dolari în 2019

Deutsche Bank: Valoarea acţiunilor tranzacţionate la bursă la nivel mondial a crescut cu 17.000 de miliarde de dolari în 2019

Valoarea acţiunilor tranzacţionate la bursă la nivel mondial a crescut cu 17.000 de miliarde de dolari în 2019, de la sub 70.000 de miliarde de dolari, la peste 85.000 de miliarde de dolari, potrivit calculelelor băncii germane Deutsche Bank, transmite CNBC.

Vineri, 27.12.2019, 11:01

Preşedintele sârb Aleksandr Vucici denunţă acţiuni ale serviciilor ruse de informaţii

Membri ai serviciilor ruse de informaţii au abordat din 2017 mai mulţi comandanţi militari sârbi, iar unul dintre ei le-a dat ”în trei rânduri” bani surselor, a denunţat preşedintele sârb Aleksandr Vucici, în urma unei reuniuni a Consiliului Naţional sârb de Securitate, convocat după ce presa a difuzat o înregistrare video care pune în cauză un ofiţer rus, relatează AFP.

Vineri, 22.11.2019, 10:48
Co-fondatorul Uber Travis Kalanick a vândut aproape 21% din acţiunile deţinute la companie, pentru aproape 547 de milioane de dolari

Co-fondatorul Uber Travis Kalanick a vândut aproape 21% din acţiunile deţinute la companie, pentru aproape 547 de milioane de dolari

Co-fondatorul Uber Technologies şi fost director general Travis Kalanick a vândut aproape 21% din acţiunile deţinute la compania de ride-hailing, în valoare de aproape 547 de milioane de dolari, după expirarea unei perioade de restricţionare a vânzării, transmite Reuters.

Marti, 12.11.2019, 08:55
Ionuţ Negoiţă vinde 51 la sută din acţiunile clubului Dinamo cu un leu

Ionuţ Negoiţă vinde 51 la sută din acţiunile clubului Dinamo cu un leu

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat, marţi, că doreşte să cedeze 51 la sută din acţiunile societăţii care deţine gruparea din Liga I cu un leu. Totuşi, cumpărătorul trebuie să investească imediat în echipă 500.000 de euro, datorilile curente către jucători şi furnizori.

Marti, 29.10.2019, 13:44
Peste 480 de dosare penale, întocmite în ultima lună de poliţiştii de la transporturi; în urma acţiunilor desfăşurate, au fost salvate 19 persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată

Peste 480 de dosare penale, întocmite în ultima lună de poliţiştii de la transporturi; în urma acţiunilor desfăşurate, au fost salvate 19 persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată

Un număr de 19 persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată au fost salvate, în ultima lună, de poliţiştii de la transporturi, care au desfăşurat acţiuni pentru siguranţa transporturilor aeriene, feroviare şi navale. În cadrul acestor acţiuni, au fost întocmite 481 de dosare penale, în care sunt cercetate peste 680 de persoane.

Luni, 21.10.2019, 10:55
Preşedintele CSM sesizează Curtea Constituţională cu privire la acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall

Preşedintele CSM sesizează Curtea Constituţională cu privire la acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a anunţat, marţi, că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict de natură constituţională în legătură cu acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall. (Vom reveni)

Marti, 08.10.2019, 17:17
Acţiune de protest a Federaţiei Sindicatelor Silva prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic

Acţiune de protest a Federaţiei Sindicatelor Silva prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează marş, la intrarea Izvor a Camerei Deputaţilor, o acţiune de protest prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic. La această adunare publică va fi adus un omagiu pentru cei cinci silvicultori care în ultimii ani şi-au dat viaţa pentru apărarea pădurii.

Luni, 23.09.2019, 09:43
Philip Morris şi Altria negociază un acord de fuziune în acţiuni, pentru a domina piaţa ţigărilor electronice

Philip Morris şi Altria negociază un acord de fuziune în acţiuni, pentru a domina piaţa ţigărilor electronice

Philip Morris International şi Altria Group negociază un acord de fuziune în acţiuni, care ar reuni cele mai mari companii producătoare de tutun din lume, într-o încercare de a domina piaţa ţigărilor electronice care se dezvoltă rapid, transmite Reuters.

Miercuri, 28.08.2019, 07:00
Acţiuni antidrog pe litoral - 45 de români şi un italian au dosare penale

Acţiuni antidrog pe litoral - 45 de români şi un italian au dosare penale

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din judeţul Constanţa au întocmit 46 de dosare penale, în urma unei acţiuni antidrog, desfăşurate în ultimele 5 zile, în staţiunea Mamaia, vizaţi fiind 45 de români şi un italian.

Luni, 19.08.2019, 10:19
Al doilea cel mai mare acţionar al producătorului de vinuri Purcari Wineries ”explorează opţiuni strategice” privind vânzarea de acţiuni

Al doilea cel mai mare acţionar al producătorului de vinuri Purcari Wineries ”explorează opţiuni strategice” privind vânzarea de acţiuni

Producătorul de vinuri Purcari Wineries (simbol bursier WINE) a anunţat că al doilea cel mai mare acţionar al său, Lorimer Ventures Limited, care are 22,69% din capitalul social, ”explorează opţiuni strategice în legătură cu vânzarea de acţiuni”, însă nu a fost luată încă nicio decizie în acest sens.

Joi, 15.08.2019, 11:02

CBS şi Viacom au convenit să fuzioneze, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari

CBS şi Viacom au convenit un acord de fuziune care va avea loc integral în acţiuni, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari, acţionarul lor principal luând decizia să reunifice cele două companii la 13 ani de la separarea lor, din cauza concurenţei tot mai intense de pe piaţa media, transmite Reuters.

Miercuri, 14.08.2019, 08:00
Acţiunile operatorului Cathay Pacific Airways din Hong Kong au atins minimul ultimilor 10 ani după concedierea unor angajaţi protestatari la cererea Chinei

Acţiunile operatorului Cathay Pacific Airways din Hong Kong au atins minimul ultimilor 10 ani după concedierea unor angajaţi protestatari la cererea Chinei

Acţiunile operatorului aerian Cathay Pacific Airways din Hong Kong au scăzut cu până la 4% şi au atins minimul ultimilor 10 ani, după concedierea unor angajaţi protestatari la cererea Chinei, transmite Reuters.

Luni, 12.08.2019, 08:18
Jeff Bezos a vândut săptămâna trecută acţiuni Amazon în valoare de 2,8 miliarde de dolari

Jeff Bezos a vândut săptămâna trecută acţiuni Amazon în valoare de 2,8 miliarde de dolari

Miliardarul Jeff Bezos a vândut săptămâna trecută acţiuni Amazon.com în valoare de 2,8 miliarde de dolari, tranzacţiile efectuate joi şi vineri fiind de 990 de milioane de dolari, transmite Reuters.

Miercuri, 07.08.2019, 08:45
Acţiunile Tesla au scăzut cu până la 11%, din cauza perspectivelor de profit dezamăgitoare anunţate de companie

Acţiunile Tesla au scăzut cu până la 11%, din cauza perspectivelor de profit dezamăgitoare anunţate de companie

Producătorul auto anticipeză doar profit zero în actualul trimestru, a afirmat directorul general al companiei, Elon Musk, după raportarea rezultatelor aferente trimestrului al doilea, anticipând profit în ultimele trei luni ale anului.

Vineri, 26.07.2019, 08:00
Banca Transilvania şi-a majorat capitalul social cu 400,8 milioane lei, până la 5,21 miliarde lei

Banca Transilvania şi-a majorat capitalul social cu 400,8 milioane lei, până la 5,21 miliarde lei

”În urma majorării, capitalul social al băncii are valoarea de 5.215.917.925 lei, divizat în 5.215.917.925 de acţuni, având fiecare o valoare nominală de 1 leu. Menţionăm că în prezent sunt în derulare operaţiunile de înregistrare a majorării capitalului social la Depozitarul Central”, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Marti, 23.07.2019, 13:50
Acţiunile Netflix au scăzut joi cu până la 11% din cauza datelor sub aşteptări privind numărul de abonaţi

Acţiunile Netflix au scăzut joi cu până la 11% din cauza datelor sub aşteptări privind numărul de abonaţi

Declinul titlurilor a fost provocat de îngrijorarea investitorilor legată de evoluţia numărului de abonaţi, înainte de mult-aşteptata lansare de către Walt Disney a unui serviciu concurent, în acest an. Netflix şi-a mărit de patru ori valoarea începând din 2015, la 321 de dolari pe acţiune, nivel care este însă cu 100 de dolari sub un maxim atins anul trecut.

Vineri, 19.07.2019, 07:20
Cine concurează pentru preluarea operaţiunilor Telekom România. Business-ul riscă să intre sub o ”dominaţie" rusească, cu legături controversate

Cine concurează pentru preluarea operaţiunilor Telekom România. Business-ul riscă să intre sub o ”dominaţie" rusească, cu legături controversate

Grupul elen OTE şi principalul său acţionar, gigantul german Deutsche Telekom, sunt pe cale să vândă pachetul majoritar de acţiuni deţinut la Telekom România, informaţiile actuale indicând patru competitori care discută în prezent o eventuală preluare a operatorului român de telecomunicaţii sau a unei părţi din afacere

Luni, 08.07.2019, 12:27
Intervenţii ale salvamontiştilor în Bucegi pentru recuperarea unui tânăr rănit şi a unor turişti care nu îşi pot continua traseul din cauza vremii nefavorabile

Intervenţii ale salvamontiştilor în Bucegi pentru recuperarea unui tânăr rănit şi a unor turişti care nu îşi pot continua traseul din cauza vremii nefavorabile

Salvamontiştii din Buşteni intervin duminică după amiază în două acţiuni pentru recuperarea unui tânăr rănit pe munte şi a unor turişti care nu mai pot înainta în masivul Bucegi din cauza vremii nefavorabile.

Duminica, 23.06.2019, 17:33
Actriţa Halle Berry, victimă a unui bărbat care voia să-i fure casa

Actriţa Halle Berry, victimă a unui bărbat care voia să-i fure casa

Actriţa Halle Berry a fost victimă, timp de mai multe luni, a acţiunilor unui bărbat care voia să-i fure casa, scrie TMZ.

Duminica, 23.06.2019, 10:30
Ruby, pe urmele lui Dorian Popa: "Sper să influenţez oamenii către o acţiune bună!"

Ruby, pe urmele lui Dorian Popa: "Sper să influenţez oamenii către o acţiune bună!"

Ruby, pe urmele lui Dorian Popa: "Sper să influenţez oamenii către o acţiune bună!"

Miercuri, 29.05.2019, 09:42
Acţiunile Twitter au crescut cu 13% după rezultate trimestriale peste aşteptări. Donald Trump a criticat din nou compania

Acţiunile Twitter au crescut cu 13% după rezultate trimestriale peste aşteptări. Donald Trump a criticat din nou compania

Acţiunile Twitter au crescut marţi cu 13%, după rezultate trimestriale peste aşteptări, advertiserii fiind atraşi de campania companiei de combatere a conturilor false şi abuzive, transmite Reuters.

Miercuri, 24.04.2019, 11:56
Walt Disney Co. a încheiat achiziţia de 71,3 miliarde de dolari a 21st Century Fox

Walt Disney Co. a încheiat achiziţia de 71,3 miliarde de dolari a 21st Century Fox

Walt Disney Co. a încheiat achiziţia de 71,3 miliarde de dolari a majorităţii 21st Century Fox, extinzându-şi portofoliul înainte de lansarea propriului serviciu de streaming video.

Joi, 21.03.2019, 13:15
"Ceasul apocalipsei" e tot mai precis! Avertisment sumbru: Omenirea se apropie de distrugere totală

"Ceasul apocalipsei" e tot mai precis! Avertisment sumbru: Omenirea se apropie de distrugere totală

Ceasul apocalipsei, un ceas simbolic, ce măsoară apropierea umanităţii de distrugere totală în urma propriilor sale acţiuni nocive, oferă informații înspăimântătoare, căci e tot mai aproape de precizie maximă.

Vineri, 25.01.2019, 18:25
Veste BOMBĂ! Se schimbă tot în privința Pilonului II de pensii! Surpriză imensă pentru românii vizați

Veste BOMBĂ! Se schimbă tot în privința Pilonului II de pensii! Surpriză imensă pentru românii vizați

Ordonanța privind reforma Pilonului II de pensii ar putea suferi modificări, în urma unor discuţii în coaliţie, astfel că românii care vor să îşi retragă banii din contul de pensie privată în numerar ar putea avea parte de o surpriză. Aceștia ar putea fi împiedicați să facă acest lucru și obligaţi, în schimb, să cumpere titluri de stat sau acţiuni.

Joi, 20.12.2018, 14:49
Premieră în sistemul bancar! Cea mai mare bancă s-a prăbușit din cauza unui scandal de spălare de bani. Ce se va întâmpla cu clienții băncii

Premieră în sistemul bancar! Cea mai mare bancă s-a prăbușit din cauza unui scandal de spălare de bani. Ce se va întâmpla cu clienții băncii

În contextul unei anchete privind spălarea de bani, acțiunile celui mai mare creditor german Deutsche Bank  au scăzut la un nou minim record în şedinţa de miercuri, după ce s-a prăbuşit sub 8 euro/titlu.

Miercuri, 05.12.2018, 14:20
Încă o lovitură DURĂ pentru Mark Zuckerberg! Ce se întâmplă cu Facebook, dar și cu averea sa

Încă o lovitură DURĂ pentru Mark Zuckerberg! Ce se întâmplă cu Facebook, dar și cu averea sa

După scandalul privind sustragerea datelor a peste 87 de milioane de utilizatori de către Cambridge Analytica, fluctuații ale acțiunilor Facebook și atenta monitorizarea din partea unor mari puteri în ceea ce privește activitatea companiei, Marck Zuckerberg se confruntă cu scăderea a încă 4% din acțiuni.

Miercuri, 01.08.2018, 10:27
Elon Musk surprinde din nou. Acumpărat acțiuni în valoare de 10 milioane$ de la propria companie.

Elon Musk surprinde din nou. Acumpărat acțiuni în valoare de 10 milioane$ de la propria companie.

Excentricul Elon Musk surprinde iarăși întreaga lume. Acesta a cumpărat, folosind banii proprii, acțiuni Tesla în valoare de 10 milioane$, el fiind în prezent Directorul executiv al companiei.

Miercuri, 09.05.2018, 11:05
Statul a devenit acționar majoritar la Şantierul Naval Mangalia

Statul a devenit acționar majoritar la Şantierul Naval Mangalia

Premieră în economia românească de după Revoluție! Statul devine acționar majoritar la Şantierul Naval Mangalia, ceea ce înseamnă că va prelua controlul unui obiectiv industrial strategic privatizat.

Joi, 22.03.2018, 19:30
Angelina Jolie îşi pune pe primul plan copiii, nu contează dacă este prinsă cu muncă sau cu acţiuni umanitare

Angelina Jolie îşi pune pe primul plan copiii, nu contează dacă este prinsă cu muncă sau cu acţiuni umanitare

După ce şi-a dus cele două fiice să viziteze o tabără de refugiaţi din Iordania, Angelina a luat o pauză de la actele de caritate şi a mers cu cei 6 copii într-o mini vacanţă la Paris. Acolo, actriţa le-a oferit celor mici o adevărată...

Miercuri, 31.01.2018, 07:49
Sorin Ovidiu Bălan, despre acțiunile omului de afaceri: "Dl. Marcel Toader se comportă ca un îndrăgostit înșelat"

Sorin Ovidiu Bălan, despre acțiunile omului de afaceri: "Dl. Marcel Toader se comportă ca un îndrăgostit înșelat"

În opinia jurnalistului Sorin Ovidiu Bălan, Marcel Toader se comportă ca un îndrăgostit înșelat, chiar dacă are peste 50 de ani.

Miercuri, 22.11.2017, 00:20
Avocatul Ionașcu face o dezvăluire șocantă despre soacra lui Marcel Toader! Situația se complică tot mai mult!

Avocatul Ionașcu face o dezvăluire șocantă despre soacra lui Marcel Toader! Situația se complică tot mai mult!

Avocatul Ionașcu este oripilat de acțiunile lui Marcel Toader și vine cu declarații surprinzătoare despre fosta soacră a acestuia! 

Marti, 21.11.2017, 23:38
Avocatul Ionașcu, despre acțiunile lui Toader: "Din cauza lui Marcel soacra sa este la spital"

Avocatul Ionașcu, despre acțiunile lui Toader: "Din cauza lui Marcel soacra sa este la spital"

Avocatul Ionașcu este oripilat de acțiunile lui Marcel Toader. Omul de afaceri a returnat hainele fostei soții la soacra sa. Mama Mariei se află la spital, la terapie intensivă din cauza fostului sportiv, în opinia avocatului Ionașcu.

Marti, 21.11.2017, 23:27
Gică Hagi, decizie radicală legată de echipa sa de suflet

Gică Hagi, decizie radicală legată de echipa sa de suflet

Fostul fotbalist, Gigă Hagi, vrea să renunţe la o parte din acţiunile deţinute în cadrul Viitorul Constanţa. Acesta a contactat o firmă pentru a evalua clubul.

Miercuri, 18.10.2017, 10:58
Probleme mari pentru o cunoscută reţea de socializare! S-au dat oameni afară şi acţiunile au scăzut cu 10%

Probleme mari pentru o cunoscută reţea de socializare! S-au dat oameni afară şi acţiunile au scăzut cu 10%

Twitter a raportat joi venituri venituri de 717 milioane de dolari în trimestrul patru, sub aşteptările analiştilor, de 740 de milioane de dolari, după restructurarea forţei de muncă, informaţie care a dus la scăderea acţiunilor...

Joi, 09.02.2017, 15:19
Mădălin, Laurenţiu şi Petru complot împotriva lui Andrei: "Tu ţi-ai înjurat propria mamă!"

Mădălin, Laurenţiu şi Petru complot împotriva lui Andrei: "Tu ţi-ai înjurat propria mamă!"

Mădălin, Laurenţiu şi Petru sunt nemulţumiţi de acţiunile întrepinse de Andrei, colegul lor din competiţie.

Miercuri, 08.02.2017, 16:17
Mădălin, Laurenţiu şi Petru despică în patru fiecare fir al acţiunilor lui Andrei

Mădălin, Laurenţiu şi Petru despică în patru fiecare fir al acţiunilor lui Andrei

Mădălin, Laurenţiu şi Petru sunt nemulţumiţi de acţiunile întrepinse de Andrei, colegul lor din competiţie.

Miercuri, 08.02.2017, 15:47

Ultimele știri

x