Antena Căutare

Articole despre bill clinton

Portretele oficiale ale preşedinţilor Bill Clinton şi George W. Bush, mutate din holul de la intrarea în Casa Albă

Portretele oficiale ale preşedinţilor Bill Clinton şi George W. Bush, mutate din holul de la intrarea în Casa Albă

Portretele oficiale ale preşedinţilor Bill Clinton şi George W. Bush, expuse în holul de la intrarea în Casa Albă, unde Donald Trump le putea vedea zilnic, au fost retrase şi plasate într-o cameră puţin folosită a reşedinţei prezidenţiale, a anunţat CNN.

Sambata, 18.07.2020, 16:35
Porțile din lemn, zestrea Maramureșului

Porțile din lemn, zestrea Maramureșului

În satul cu cei mai mulţi sculptori în lemn din România, tradiţiile dăinuie în adevărate bijuterii arhitecturale. Meşteşugul porţilor maramureşene nu cunoaşte vârstă, iar plăcerea de a lucra vine din suflet. Aşa se explică de ce...

Joi, 26.12.2019, 19:32
Donald Trump intră în istorie drept al treilea preşedinte pus sub acuzare! Senatul va decide în ianuarie dacă liderul american va fi debarcat de la Casa Albă

Donald Trump intră în istorie drept al treilea preşedinte pus sub acuzare! Senatul va decide în ianuarie dacă liderul american va fi debarcat de la Casa Albă

Donald Trump intră în istorie drept al treilea preşedinte care a fost pus sub acuzare. După Andrew Johnson şi Bill Clinton. Liderul american e la un pas să-şi piardă postul.

Joi, 19.12.2019, 21:17
Donald Trump intră în istorie drept al treilea preşedinte pus sub acuzare. Senatul va decide în ianuarie dacă liderul american va fi debarcat de la Casa Albă

Donald Trump intră în istorie drept al treilea preşedinte pus sub acuzare. Senatul va decide în ianuarie dacă liderul american va fi debarcat de la Casa Albă

Donald Trump intră în istorie drept al treilea preşedinte care a fost pus sub acuzare. După Andrew Johnson şi Bill Clinton. Liderul american e la un pas să-şi piardă postul. La finalul unei sesiuni maraton, Camera Reprezentanţilor l-a inculpat...

Joi, 19.12.2019, 19:32
Bill Clinton şi chitaristul Joe Walsh, într-un documentar dedicat saxofonistului Clarence Clemons

Bill Clinton şi chitaristul Joe Walsh, într-un documentar dedicat saxofonistului Clarence Clemons

Fostul preşedinte american Bill Clinton şi chitaristul Joe Walsh se numără între personalităţile care apar într-un documentar dedicat saxofonistului Clarence Clemons, colaborator timp de patru decenii al lui Bruce Springsteen.

Marti, 11.06.2019, 12:20
America retrăieşte un coşmar. Mai multe bombe au fost trimise foştilor preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton

America retrăieşte un coşmar. Mai multe bombe au fost trimise foştilor preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton

Este alertă maximă în Statele Unite! Bombe destinate foştilor preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton, sediului CNN din New York, unui membru al Congresului, dar şi guvernatorului statului New York au fost găsite de servicile secrete la doar...

Miercuri, 24.10.2018, 19:46
BREAKING! Atac terorist? Barack Obama, cuplul Bill și Hillary Clinton și redacţia CNN au primit dispozitive explozive prin colet

BREAKING! Atac terorist? Barack Obama, cuplul Bill și Hillary Clinton și redacţia CNN au primit dispozitive explozive prin colet

Dispozitive explozive artizanale au fost depistate miercuri la casa fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei acestuia, fostul secretar de Stat Hillary Clinton, la periferia oraşului New York, precum şi la biroul fostului preşedinte Barack Obama.

Miercuri, 24.10.2018, 17:50
Bill Clinton și-a lansat prima carte de ficțiune, despre dispariția unui președinte American. Ce ironie a făcut la adresa lui Donald Trump

Bill Clinton și-a lansat prima carte de ficțiune, despre dispariția unui președinte American. Ce ironie a făcut la adresa lui Donald Trump

Bill Clinton a lansat, duminică, prima sa carte de ficţiune, „The President is Missing”, despre un președinte american care dispare. La evenimentul de lansare, el a făcut o ironie la adresa lui Trump, spunând că romanul nu se referă la acesta, deoarece el nu a dispărut, cum „ține să” amintească.

Luni, 04.06.2018, 09:47
A gătit pentru Ben Affleck, Harrison Ford și Bill Clinton, iar acum a venit la ”Chefi la cuțite”

A gătit pentru Ben Affleck, Harrison Ford și Bill Clinton, iar acum a venit la ”Chefi la cuțite”

Gabriel Botezan are 37 de ani și a avut plăcerea de-a găti pentru personalități precum Bill Clinton, Ben Affleck sau Harrison Ford!

Luni, 03.10.2016, 20:46
Obama, lăsat să aștepte de Bill Clinton

Obama, lăsat să aștepte de Bill Clinton

O scenă amuzantă a fost filmată pe aeroportul din Tel Aviv între preşedintele Barack Obama şi fostul lider de la Casa Albă, Bill Clinton. Grăbit să ajungă la Washington, pentru a lua cina în familie, Barack Obama s-a urcat imediat în...

Sambata, 01.10.2016, 19:50
Cele mai multe vizite internaţionale efectuate de către un preşedinte american: A văzut 74 de state în timpul mandatului şi a intrat în Cartea Recordurilor

Cele mai multe vizite internaţionale efectuate de către un preşedinte american: A văzut 74 de state în timpul mandatului şi a intrat în Cartea Recordurilor

Doi preşedinţi americani au vizitat, pe perioada mandatului, câte 74 de state, potrivit ediţiei 2015 a Cărţii recordurilor, stabilind, astfel, recordul pentru cele mai multe vizite internaţionale efectuate de către un preşedinte american.

Vineri, 20.11.2015, 08:52
Fostul preşedinte american, Bill Clinton, la plimbare cu nepoata

Fostul preşedinte american, Bill Clinton, la plimbare cu nepoata

Fostul preşedinte american, Bill Clinton, este bunic cu normă întreagă. Cel puţin aşa arată imaginile surprinse cu el şi cu nepoata sa în parc. Bill Clinton a fost fotografiat într-un parc din New York, la un concert, alături de nepoata sa,...

Vineri, 17.07.2015, 16:36
Umbra Monicăi Lewinsky, lângă Bill Clinton

Umbra Monicăi Lewinsky, lângă Bill Clinton

Scandalul care a umbrit mandatul preşedintelui american Bill Clinton şi-a făcut loc şi într-un portret expus la Galeria Naţională. Artistul a găsit o metodă ingenioasă de a o strecura pe Monica Lewinsky în lucrarea sa.

Marti, 03.03.2015, 16:52
George W. Bush și Bill Clinton, sfaturi despre statutul de bunic

George W. Bush și Bill Clinton, sfaturi despre statutul de bunic

Foştii preşedinţi americani Bill Clinton şi George W. Bush au discutat prieteneşte şi au glumit împreună, ca invitaţi la o conferinţă studenţească.

Marti, 09.09.2014, 09:06
Bill Clinton şi George W. Bush, glume şi sfaturi

Bill Clinton şi George W. Bush, glume şi sfaturi

Foştii preşedinţi americani Bill Clinton şi George W. Bush au discutat prieteneşte şi au glumit împreună, ca invitaţi la o conferinţă studenţească. Între altele, Bush i-a dat lui Clinton sfaturi pentru viitorul său statut de bunic, în...

Marti, 09.09.2014, 06:57
Bill Clinton îşi laudă soţia

Bill Clinton îşi laudă soţia

Fostul preşedinte american, Bill Clinton, a mărturisit, într-un interviu televizat, că soţia sa, Hillary Clinton, este cel mai talentat funcţionar public cu care a lucrat vreodată. El a adăugat că e decizia ei în totalitate dacă va candida...

Luni, 30.06.2014, 06:57
”Grădina plăcerii” de la Viena

”Grădina plăcerii” de la Viena

A fost bal vienez ieşit din tiparele clasice, în capitala Austriei. Femeia cu barbă a Eurovisionului, Conchita Wurst, a urcat pe aceeaşi scenă cu fostul preşedinte american Bill Clinton.

Duminica, 01.06.2014, 19:48
Monica Lewinsky se căieşte: "Regret sincer ce s-a întâmplat între mine și preşedintele Clinton"

Monica Lewinsky se căieşte: "Regret sincer ce s-a întâmplat între mine și preşedintele Clinton"

La sfârşitul anilor 90, America era zguduită de un scandal sexual de proporţii. Preşedintele Bill Clinton recunoştea că a avut o relație extra-conjugală cu una dintre stagiarele de la Casa Albă.

Miercuri, 28.05.2014, 14:19
După ani de tăcere, Monica Lewinsky vorbeşte despre aventura pe care a avut-o cu președintele Bill Clinton!

După ani de tăcere, Monica Lewinsky vorbeşte despre aventura pe care a avut-o cu președintele Bill Clinton!

La sfârşitul anilor '90, relaţia "necorespunzătoare" dintre Bill Clinton şi Monica Lewinsky făcea înconjurul lumii şi, astfel, se lansa unul dintre cele cunoscute amantlâcuri din toate timpurile.

Miercuri, 07.05.2014, 12:58
Bill Clinton, într-un nou triunghi amoros

Bill Clinton, într-un nou triunghi amoros

Bill Clinton, unul dintre cei mai controversaţi preşedinţi americani, a fost târât într-un nou triunghi amoros de tabloidele de peste Ocean

Joi, 06.02.2014, 13:53
50 de ani de la asasinarea preşedintelui John F. Kennedy

50 de ani de la asasinarea preşedintelui John F. Kennedy

Statele Unite comemorează 50 de ani de la asasinarea preşedintelui John F Kennedy, eveniment care a şocat întreaga lume şi, probabil, a schimbat cursul istoriei.

Vineri, 22.11.2013, 08:19
John Kennedy, omagiat de Barack Obama şi Bill Clinton

John Kennedy, omagiat de Barack Obama şi Bill Clinton

Barack Obama şi Bill Clinton au omagiat memoria altui preşedinte democrat, John Kennedy, de la asasinarea căruia se împlinesc, mâine, 50 de ani

Joi, 21.11.2013, 08:50
John Kennedy, omagiat de Barack Obama şi Bill Clinton

John Kennedy, omagiat de Barack Obama şi Bill Clinton

Barack Obama şi Bill Clinton au omagiat memoria altui preşedinte democrat, John Kennedy, de la asasinarea căruia se împlinesc, mâine, 50 de ani.

Joi, 21.11.2013, 07:41
Draga Olteanu Matei, despre aventura lui Bill Clinton: O femeie înţeleapă îşi iartă bărbatul

Draga Olteanu Matei, despre aventura lui Bill Clinton: O femeie înţeleapă îşi iartă bărbatul

Antena 3 o sărbătoreşte în această seară, în cadrul unei Ediţii Speciale, pe Draga Olteanu Matei, un artist inegalabil, care a oferit sute de roluri memorabile în filme, teatru, producţii de televiziune. Artista a împlinit astăzi 80 de ani....

Joi, 24.10.2013, 22:44
Bono de la U2 este si actor! L-a imitat impecabil pe fostul presedinte american Bill Clinton

Bono de la U2 este si actor! L-a imitat impecabil pe fostul presedinte american Bill Clinton

Solistul trupei U2 a demonstrat nu doar ca stie sa cante, dar e si un bun actor de comedie. La o conferinta a unei organizatii patronate de Bill Clinton, cantaretul l-a imitat impecabil pe fostul presedinte american, de fata cu el, pe scena. Momentul a avut loc la New York si a fost unui extrem de savuros.

Miercuri, 25.09.2013, 14:03
Bono l-a imitat impecabil pe Bill Clinton

Bono l-a imitat impecabil pe Bill Clinton

Solistul trupei U2 a demonstrat NU doar ca stie sa cante dar e si un bun actor de comedie. La o conferinta a unei organizatii patronate de Bill Clinton, cantaretul l-a imitat impecabil pe fost presedinte american

Miercuri, 25.09.2013, 13:34
Discursul impresionant al lui Bill Clinton de la Washington

Discursul impresionant al lui Bill Clinton de la Washington

Fostul preşedinte Bill Clinton, a susţinut un discurs în cadrul ceremoniei de la Washington, unde astăzi se împlinesc 50 de ani de la faimosul discurs al lui Martin Luther King: "I have a dream". "Cât de mult le datorăm acelor oameni care au...

Miercuri, 28.08.2013, 21:42
Imagini LIVE de la ceremonia din Washington

Imagini LIVE de la ceremonia din Washington

Trei preşedinţi americani şi zeci de mii de oameni vor lua parte azi la o ceremonie impresionantă, la Washington. Se împlinesc 50 de ani de la faimosul discurs al lui Martin Luther King: "I have a dream". Alături de Barack Obama şi prima doamnă...

Miercuri, 28.08.2013, 21:16
Dezvaluire scandaloasa! Mesajul lui Monica Lewinsky pentru Bill Clinton, dupa despartire: "As putea sa ma dezbrac pentru tine..."

Dezvaluire scandaloasa! Mesajul lui Monica Lewinsky pentru Bill Clinton, dupa despartire: "As putea sa ma dezbrac pentru tine..."

Ceea ce parea bine ingropat a iesit zilele trecute la suprafata. Un mesaj telefonic al lui Monica Lewinsky pentru Bill Clinton, dupa ce acesta incetase orice fel de relatie cu ea, a fost facut public de o angajata a prietenilor lui Lewinsky. Inregistrarea arata ca stagiara de la Casa Alba ar fi facut orice pentru a-l recupera pe fostul presedinte.

Joi, 01.08.2013, 11:15
Bill Clinton este din nou in vizorul amatorilor de parodii

Bill Clinton este din nou in vizorul amatorilor de parodii

Bill Clinton este din nou in vizorul amatorilor de parodii. Acestia au facut, de aceasta data, un montaj al celor mai inedite discursuri ale fostului presedinte american pe muzica

Joi, 25.07.2013, 16:42
Simon Peres, sarbatorit de vedete

Simon Peres, sarbatorit de vedete

Robert de Niro, Barbra Streisand, Bill Clinton si Tony Blair sunt cateva din celebritatile invitate, ieri, la aniversarea de 90 de ani a presedintelui Israelului, Simon Peres.

Miercuri, 19.06.2013, 07:33
Viata la Casa Alba grabeste procesul de imbatranirea, dovada este Barack Obama

Viata la Casa Alba grabeste procesul de imbatranirea, dovada este Barack Obama

Guvernarea unei super-puteri ca Statele Unite grabeste procesul de imbatranire. O dovedesc fotografiile publicate de Washington Post, in aceste zile in care presedintele Barack Obama se pregateste sa-si inceapa al doilea mandat. Acum patru ani, Obama...

Sambata, 19.01.2013, 09:33
17 ianuarie 1871: S-a nascut istoricul si omul politic Nicolae Iorga

17 ianuarie 1871: S-a nascut istoricul si omul politic Nicolae Iorga

In data de 17 ianuarie 1871 a venit pe lume marele om de cultura roman Nicolae Iorga. A fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Calinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. A sfarsit tragic, fiind asasinat de legionari, in 1940.

Joi, 17.01.2013, 00:00
Leonardo DiCaprio a dat 100.000 de dolari pentru a sta la masa cu Bill Clinton!

Leonardo DiCaprio a dat 100.000 de dolari pentru a sta la masa cu Bill Clinton!

Leonardo DiCaprio nu se mai uita la bani cand este vorba sa isi vada dorintele implinite. Actorul a platit 100.000 de dolari ca sa stea la masa cu fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton.

Miercuri, 16.01.2013, 08:07
Leonardo di Caprio a platit 100 de mii de dolari ca sa stea la masa cu fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton

Leonardo di Caprio a platit 100 de mii de dolari ca sa stea la masa cu fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton

Leonardo di Caprio nu se mai uita la bani cand e vorba sa isi vada dorintele implinite. Actorul a platit 100 de mii de dolari ca sa stea la masa cu fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton. Intalnirea a avut loc la o gala caritabila, unde...

Miercuri, 16.01.2013, 07:06
Chef Hadad a pregatit pentru familia Clinton somon gatit la abur cu salata si prepelita cu sos de miere si fistic crocant

Chef Hadad a pregatit pentru familia Clinton somon gatit la abur cu salata si prepelita cu sos de miere si fistic crocant

Au mai ramas doar doua zile pana ce supershowul Top Chef va lua startul la Antena 1, una dintre cele mai spectaculoase emisiuni de cooking din întreaga lume. 24 dintre cei mai buni bucatari ai Romaniei vor intra în competitie, performantele lor fiind evaluate de trei personalitati respectate alte industriei culinare romanesti. Joseph Hadad este unul dintre juratii Top Chef, un specialist cu o reputatie impecabila, un nume cunoscut dincolo de granitele Romaniei. Madonna, Michael Jackson, Gorbaciov, Mitterand, Bill Clinton sunt doar cateva dintre personalitatile carora Chef Joseph Hadad le-a gatit, descoperindu-le astfel obiceiurile si preferintele culinare. Pe Bill Clinton, juratul Top Chef si-l aminteste ca fiind foarte atent la detalii si asocieri, un om care a adoptat un stil de viata foarte sanatos, dovada si alegerea sa: somon gatit la abur cu salata.

Sambata, 03.11.2012, 18:34
Monica Lewinsky vrea sa scrie o carte despre aventura ei cu Bill Clinton

Monica Lewinsky vrea sa scrie o carte despre aventura ei cu Bill Clinton

Ajunsa in pragul saraciei, Monica Lewinsky se pregateste sa lanseze o carte in care va dezvalui detalii incendiare despre aventura pe care a avut-o cu Bill Clinton. In paginile cartii vor fi si scrisorile de dragoste pe care i le-a scris fostul...

Joi, 20.09.2012, 07:34
Monica Lewinsky va scrie o carte despre aventura pe care a avut-o cu Bill Clinton

Monica Lewinsky va scrie o carte despre aventura pe care a avut-o cu Bill Clinton

Monica Lewinsky pregateste o carte despre aventura pe care a avut-o cu Bill Cinton in perioada in care era asistenta la Casa alba. Potrivit New York Post, a discutat deja cu mai multe edituri interesate sa-i publice povestea.

Duminica, 16.09.2012, 14:59
Bill Clinton l-a nominalizat pe Barack Obama drept candidat la presedintia SUA

Bill Clinton l-a nominalizat pe Barack Obama drept candidat la presedintia SUA

Fostul presedinte american Bill Clinton l-a desemnat oficial, aseara, pe Barack Obama drept candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidentiale din 6 noiembrie. Desemnarea s-a facut pe pe scena Conventiei Democrate de la Charlotte, la incheierea discursului de aproape 50 de minute al fostului presedinte.

Joi, 06.09.2012, 15:35
Vlad Bacauanu, olimpicul de aur la chimie, "coleg" de facultate cu Bush si Clinton

Vlad Bacauanu, olimpicul de aur la chimie, "coleg" de facultate cu Bush si Clinton

Castigatorul medaliei de aur la Olimpiada Internationala de Chimie 2012, Vlad Bacauanu, absolvent al Liceul International de Informatica din Capitala, a fost admis la prestigioasa Yale University din SUA, unde au invatat toti presedintii americani din perioada 1989-2008. Pe langa George  W. Bush, Bill Clinton si George Bush, au studiat la Yale si alti fosti sefi de la Casa Alba (William Howard Taft, Gerald Ford), fostul vicepresedinte Dick Cheney si secretarul de stat Hillary Clinton, sotia lui Bill Clinton.

Miercuri, 01.08.2012, 16:43
Vezi aici ce alti presedinti din lume au fost la un pas de suspendare!

Vezi aici ce alti presedinti din lume au fost la un pas de suspendare!

Traian Basescu face parte dintr-o lista destul de scurta a presedintilor impotriva carora au fost declansate procedurile de suspendare din functie si este singurul care a fost pus in fata acestei situatii de doua ori. In continuare poti vedea ce sefi de stat au fost la un pas de suspendare si care a fost primul presedinte european demis in urma acestui proces.

Marti, 10.07.2012, 13:18
VIDEO! Balul Vietii, eveniment dedicat persoanelor cu HIV, organizat la Viena

VIDEO! Balul Vietii, eveniment dedicat persoanelor cu HIV, organizat la Viena

Cea de-a 20-a editiei a Balului Vietii, cel mai mare eveniment caritabil pentru persoanele cu HIV/SIDA, a fost organizata, ieri, la Viena.

Luni, 21.05.2012, 00:00
14 fotografii care iti vor schimba perceptia despre unii dintre cei mai faimosi oameni din lume (I)

14 fotografii care iti vor schimba perceptia despre unii dintre cei mai faimosi oameni din lume (I)

Atunci cand faci parte dintr-o societate joci, vrei nu vrei, un rol. Chiar daca esti hipster, ofiter de politie sau biciclist, in prezenta celorlalti esti obligat sa te comporti si sa te imbraci asa cum se cuvine. Iar presiunea este cu atat mai mare pentru celebritati, cu cat cariera lor depinde de imaginea publica pe care si-o creeaza. Mai jos puteti vedea cateva fotografii cu vedete mondiale, care va vor schimba perceptia pe care o aveati despre ele.

Joi, 10.05.2012, 00:00
Andreea Marin Banica, "ambasador" la Conferinta Mondiala dedicata luptei impotriva violentei domestice

Andreea Marin Banica, "ambasador" la Conferinta Mondiala dedicata luptei impotriva violentei domestice

Andreea Marin Banica participa zilele acestea la Conferinta Mondiala dedicata luptei impotriva violentei domestice si sustinerii adaposturilor pentru femeile aflate in situatii limita si a copiilor lor, organizata la Washington, de Fundatia Avon pentru femei.

Joi, 01.03.2012, 00:00
Afla detalii picante despre aventurile presedintilor SUA!

Afla detalii picante despre aventurile presedintilor SUA!

Este binecunoscut faptul ca presedintii nu sunt scutiti de "poftele" aventurilor extraconjugale. Daca vrei sa afli mai multe lucruri despre amantele celor mai puternici oameni din statul american, citeste articolul de mai jos!

Luni, 20.02.2012, 00:00
FOTO! Bill Clinton si Al Gore - ipostaze jenante la jogging, in anii '90!

FOTO! Bill Clinton si Al Gore - ipostaze jenante la jogging, in anii '90!

O colectie de fotografii din 1992 ii arata pe Bill Clinton si Al Gore facand jogging imbracati intr-un mod penibil, deloc demn pentru postura lor de politicieni.

Joi, 27.10.2011, 00:00
VIDEO! Spectacol caritabil, organizat de fundatia Bill Clinton

VIDEO! Spectacol caritabil, organizat de fundatia Bill Clinton

A fost o seara magica la Hollywood, acolo unde cantaretii de top ai planetei au cantat in spectacolul caritabil organizat de fundatia Bill Clinton. Lady Gaga, Usher si Bono au electrizat atmosfera intr-un concert de 3 ore, organizat la 10 ani de la infiintarea celebrei fundatii.

Luni, 17.10.2011, 00:00
Lady Gaga a fost Marilyn Monroe la ziua lui Bill Clinton

Lady Gaga a fost Marilyn Monroe la ziua lui Bill Clinton

In ciuda sumedeniei de vedete care au cantat pentru fostul presedinte Clinton cu ocazia implinirii a 65 de ani, Lady Gaga a fost cea care a dominat evenimentul. Vedeta a luat infatisarea divei Marilyn Monroe si si-a adaptat hiturile pentru petrecerea aniversatului Bill Clinton.

Luni, 17.10.2011, 00:00
VIDEO! Barack Obama si Bill Clinton, adversari la golf

VIDEO! Barack Obama si Bill Clinton, adversari la golf

Barack Obama a avut un adversar de lux, ieri, la un meci de golf. Oponentul sau a fost nimeni altul decat fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton.

Duminica, 25.09.2011, 00:00
Administratia Clinton ar fi putut impiedica atentatele de la 11 septembrie

Administratia Clinton ar fi putut impiedica atentatele de la 11 septembrie

O operatiune a serviciilor americane de informatii care putea impiedica atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 ar fi fost blocata de administratia Clinton si de lipsa de cooperare din CIA, FBI si NSA.

Vineri, 05.08.2011, 00:00

Ultimele știri

x