Antena Căutare

Articole despre e.on românia

E.ON România donează 250.000 kWh în următoarele trei săptămâni consumatorilor casnici care au nevoie de ajutor în criza Covid-19

E.ON România donează 250.000 kWh în următoarele trei săptămâni consumatorilor casnici care au nevoie de ajutor în criza Covid-19

E.ON România a anunţat joi că lansează o nouă campanie „Dăruieşte Lumină”, prin intermediul căreia va dona 250.000 kWh către consumatorii casnici care au nevoie de ajutor în această perioadă marcată în toate planurile de efectele pandemiei Covid-19, iar întreaga cantitate va fi distribuită prin intermediul utilizatorilor de social media.

Joi, 02.04.2020, 12:32
După 15 ani, Frank Hajdinjak pleacă de la conducerea E.ON România, noul şef al companiei fiind Manfred Paach

După 15 ani, Frank Hajdinjak pleacă de la conducerea E.ON România, noul şef al companiei fiind Manfred Paach

După mai bine de 15 de ani de activitate în România, Frank Hajdinjak, directorul general al furnizorului de energie şi gaze E.ON România, a anunţat că a decis să părăsească organizaţia, începând cu data de 30 septembrie, în locul său fiind numit Manfred Paach, director financiar la E.DIS.

Joi, 22.08.2019, 12:39

Ultimele știri

x