Antena Căutare

Articole despre mircea basescu

Mircea Băsescu a provocat un accident rutier în Constanța. Medicii au găsit două victime la fața locului

Mircea Băsescu a provocat un accident rutier în Constanța. Medicii au găsit două victime la fața locului

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu, a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN 39, între Agigea şi Eforie Nord, el întorcând autoturismul peste marcajul continuu şi lovind o maşină care circula regulamentar din sens opus.

Vineri, 07.06.2019, 12:32
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă

Mircea Băsescu a scăpat de închisoare. Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă. A ieşit cu bagajul în mână, fără prea multe comentarii.

Luni, 11.09.2017, 19:48
Primele declarații făcute de fratele fostului președinte, Mircea Băsescu, la eliberare

Primele declarații făcute de fratele fostului președinte, Mircea Băsescu, la eliberare

Primele declarații făcute de fratele fostului președinte, Mircea Băsescu, la eliberare

Luni, 11.09.2017, 14:08
Mircea Băsescu va fi eliberat!

Mircea Băsescu va fi eliberat!

Mircea Băsescu va fi de azi, din nou, un om liber! Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă. Fratele fostului preşedinte primise o condamnare de 4 ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că a luat 600.000 de euro de la familia...

Luni, 11.09.2017, 13:18
Bercea: Chiar dacă scapă, Mircea Băsescu se va întoarce după gratii

Bercea: Chiar dacă scapă, Mircea Băsescu se va întoarce după gratii

Bercea: Chiar dacă scapă, Mircea Băsescu se va întoarce după gratii

Luni, 11.09.2017, 12:15
Mircea Băsescu va fi eliberat condiționat. Avocat: A executat mai mult de jumătate din pedeapsă

Mircea Băsescu va fi eliberat condiționat. Avocat: A executat mai mult de jumătate din pedeapsă

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, va fi eliberat condiționat, au decis, luni, magistrații Tribunalului Constanţa. 

Luni, 11.09.2017, 10:15
Mircea Băsescu rămâne după gratii

Mircea Băsescu rămâne după gratii

Tribunalul Constanţa a decis în această dimineaţă că fratele fostului preşedinte mai poate cere eliberarea condiţionată peste trei luni, adică la sfârşitul lunii iunie. Magistraţii au admis astăzi contestaţia DNA la decizia dată de...

Miercuri, 29.03.2017, 13:23
Vor fi câteva zile grele pentru Mircea Băsescu

Vor fi câteva zile grele pentru Mircea Băsescu

Magistraţii Tribunalului Constanţa hotărăsc pe 29 martie dacă fratele fostului preşedinte Traian Băsescu va fi eliberat condiţionat, după zece luni de arest. În prima instanţă, decizia Judecătoriei Medgidia de a-l elibera condiţionat a...

Miercuri, 22.03.2017, 13:18
Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare! Mircea Băsescu a fost găsit vinovat pentru că a luat bani de la clanul Bercea pentru a-şi folosi influenţa.

Vineri, 08.01.2016, 19:12
Familia Bercea, 26 de ani de închisoare

Familia Bercea, 26 de ani de închisoare

Condamnaţi şi cu banii luaţi! Membrii clanului Bercea au primit o lovitură puternică. Judecătorii au dictat pedepse grele pentru şantajarea naşului lor, Mircea Băsescu. Au de executat, împreună, peste 26 de ani de închisoare. Decizia...

Joi, 29.10.2015, 19:29
Mircea Băsescu și fiul său, sub control judiciar

Mircea Băsescu și fiul său, sub control judiciar

Mircea Băsescu se află de astăzi sub control judiciar. La fel şi fiul lui, care, pentru asta, a plătit o cauţiune de 10.000 de lei. Dragoş Băsescu a fost în această dimineaţă la Secţia 14 de Poliţie din Bucureşti.

Joi, 18.06.2015, 13:30
Fiul lui Mircea Băsescu, dus cu mandat la DNA

Fiul lui Mircea Băsescu, dus cu mandat la DNA

Un nou scandal penal izbucneşte în familia fostului preşedinte Traian Băsescu. Nepotul său, Dragoş, fiul lui Mircea Băsescu, a fost dus cu mandat azi la DNA. Este acuzat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu.

Miercuri, 17.06.2015, 13:09
Mircea Băsescu, acasă de ziua lui

Mircea Băsescu, acasă de ziua lui

Mircea Băsescu are motive să sărbătorească. Împlineşte astăzi 61 de ani iar cel mai frumos cadou l-a primit ieri, de la instanţă

Joi, 27.11.2014, 13:13
Update / Mircea Băsescu, arestat la domiciliu

Update / Mircea Băsescu, arestat la domiciliu

Mircea Băsescu a primit cel mai frumos cadou. de la judecători. Cu o zi înainte de a implini 61 de ani, magistraţii l-au scos din închisoare. L-au trimis în arest la domiciliu. Acolo îşi va sărbători astăzi ziua.

Joi, 27.11.2014, 07:21
Mircea Băsescu, arestat la domiciliu

Mircea Băsescu, arestat la domiciliu

Mircea Băsescu scapă de închisoare! În urmă cu câteva minute, Curtea de Apel Constanţa a decis să fie arestat la domiciliu. Fratele preşedintelui era arestat preventiv din luna iunie, fiind acuzat de corupţie

Miercuri, 26.11.2014, 13:20
Primul termen în procesul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă

Primul termen în procesul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă

A venit ziua judecăţii pentru Mircea Băsescu. Azi a început procesul în care fratele preşedintelui este acuzat că a primit 250.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scăpa de un dosar.

Vineri, 14.11.2014, 13:10
Mircea Băsescu vrea să scape de celulă

Mircea Băsescu vrea să scape de celulă

Emoţii mari astăzi pentru Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui află dacă judecătorii Curţii de Apel Constanţa îi permit să-şi transforme casa în arest

Vineri, 05.09.2014, 13:18
Mircea Băsescu, din nou în faţa judecătorilor

Mircea Băsescu, din nou în faţa judecătorilor

Mircea Băsescu a ajuns azi din nou în faţa judecătorilor din Constanţa. Aceştia trebuie să decidă dacă-i înlocuiesc arestul preventiv cu arestul la domiciliu

Luni, 01.09.2014, 13:13
Mircea Băsescu află astăzi dacă scapă de arest preventiv

Mircea Băsescu află astăzi dacă scapă de arest preventiv

Mircea Băsescu ar putea merge acasă dacă judecătorii admit astăzi cererea lui de eliberare. Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa soluţionează contestaţia depusă de fratele preşedintelui la măsura menţinerii arestării preventive...

Marti, 19.08.2014, 13:25
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână vor arest la domiciliu

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână vor arest la domiciliu

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână încearcă azi, din nou, să-i convingă pe judecători să le înlocuiască arestul poliţiei cu arestul la domiciului. Cei doi au ajuns cu puţin înainte de prânz la Curtea de Apel Constanţa.

Joi, 31.07.2014, 13:20
Mircea Băsescu rămâne în arest

Mircea Băsescu rămâne în arest

Mircea Băsescu a încercat orice ca să iasă din spatele gratiilor. După ce judecătorii i-au respins rând pe rând cererile de eliberare, avocaţii săi au venit ulterior cu o alta: arestul preventiv să fie înlocuit cu arestul la domiciliu.

Vineri, 25.07.2014, 13:09
Judecătoarea lui Mircea Băsescu a provocat un accident rutier

Judecătoarea lui Mircea Băsescu a provocat un accident rutier

Judecătoarea care a decis arestarea lui Mircea Băsescu a fost implicată astăzi într-un accident rutier. Femeia voia să întoarcă maşina, în faţa Tribunalului Bucureşti, dar nu s-a asigurat.

Miercuri, 23.07.2014, 13:25
Mircea Badea, dialog cu procurorul Eugen Iacobescu

Mircea Badea, dialog cu procurorul Eugen Iacobescu

Mircea Badea a vorbit Marti, în cadrul emisiunii "În Gura Presei", despre dosarul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, dosar din care au dispărut probe importante.

Miercuri, 23.07.2014, 11:02
Mircea Băsescu speră să fie liber

Mircea Băsescu speră să fie liber

Mircea Băsescu şi Marian Capaţână sunt aduşi astăzi în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, pe care vor încerca să-i convingă să-i lase în libertate. Data trecută, Băsescu şi Căpăţână au fost transportaţi cu aceeaşi...

Vineri, 18.07.2014, 13:24
Mircea Băsescu rămâne în arest

Mircea Băsescu rămâne în arest

Magistraţii de la Constanţa au decis! Mircea Băsescu rămâne în arest.

Miercuri, 16.07.2014, 13:39
Mircea Băsescu, la judecată

Mircea Băsescu, la judecată

Mircea Băsescu a dat astăzi ochii pentru prima dată cu instanţa care îi va decide soarta, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Miercuri, 16.07.2014, 13:25
Mircea Băsescu, mutat la penitenciarul Poarta Albă

Mircea Băsescu, mutat la penitenciarul Poarta Albă

Mircea Băsescu îşi face bagajele. Dar. nu iese din arest. Din contră. Fratele preşedintelui va fi transferat la Penitenciarul Poarta Albă. Acolo îi vor ţine companie Victor Becali şi Cristi Borcea

Marti, 15.07.2014, 13:18
Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Fratele preşedintelui Traian Băsescu va fi trimis chiar astăzi în judecată pentru trafic de influenţă. DNA a finalizat ancheta şi va trimite rechizitoriul în instanţă

Luni, 14.07.2014, 13:26
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au susţinut că imaginile acuzatoare sunt trucate

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au susţinut că imaginile acuzatoare sunt trucate

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au invocat pixelul albastru când au contestat arestarea preventivă. Mai exact, au susţinut că imaginile în care vorbesc despre banii pentru eliberarea lui Bercea Mondial ar fi trucate.

Miercuri, 09.07.2014, 16:16
Sechestru pe averea lui Mircea Băsescu

Sechestru pe averea lui Mircea Băsescu

Procurorii DNA pun sechestru pe o parte din averea lui Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui a fost adus la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă decizia anchetatorilor.

Marti, 08.07.2014, 13:20
Mircea Badea: Toată propaganda băsistă se chinuie să inventeze un pixel albastru

Mircea Badea: Toată propaganda băsistă se chinuie să inventeze un pixel albastru

Realizatorul emisiunii "În Gura Presei" a vorbit despre scandalul de trafic de influenţă şi şantaj în care a fost implicat fratele preşedintelui.

Miercuri, 02.07.2014, 11:19
Mircea Badea: "Sper să putrezească în pârnaie Marian Căpăţână!"

Mircea Badea: "Sper să putrezească în pârnaie Marian Căpăţână!"

Realizatorul emisiunii "În Gura Presei" a vorbit despre scandalul de trafic de influenţă şi şantaj în care a fost implicat fratele preşedintelui.

Luni, 30.06.2014, 10:58
Mircea Badea: Eu sper să putrezească în pârnaie Marian Căpăţână! Să stea acolo până când, biologic, putrezeşte

Mircea Badea: Eu sper să putrezească în pârnaie Marian Căpăţână! Să stea acolo până când, biologic, putrezeşte

Realizatorul emisiunii "În Gura Presei" a vorbit despre scandalul de trafic de influenţă şi şantaj în care a fost implicat fratele preşedintelui. "S-a întâmplat ceva foarte bizar! Mircea Băsescu a rămas în arest. Eu sunt fan, dar sunt...

Luni, 30.06.2014, 09:51
Mircea Băsescu rămâne încă 3 săptămâni după gratii

Mircea Băsescu rămâne încă 3 săptămâni după gratii

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României rămâne încă trei săptămâni după gratii. E decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti. Magistraţii au analizat mai bine de 5 ore contestaţia la arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu.

Vineri, 27.06.2014, 19:53
Mircea Băsescu vrea să fie liber

Mircea Băsescu vrea să fie liber

Fratele preşedintelui aşteaptă azi sentinţa care îi stabileşte libertatea sau arestul. De dimineaţă, a încercat aproximativ trei ore să-i convingă pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti că e nevinovat şi că merită să fie liber.

Vineri, 27.06.2014, 13:14
Bercea Mondial a fost din nou la DNA

Bercea Mondial a fost din nou la DNA

Întâlnire mondială la DNA Bucureşti. Mircea Băsescu, Bercea Mondial şi intermediarii din scandalul de trafic de influenţă au fost puşi faţă-n faţă de procurorii anticorupţie. De la confruntare nu a lipsit nici cravata celebră care a...

Joi, 26.06.2014, 19:16
Mircea Băsescu, scos din arest şi dus la DNA

Mircea Băsescu, scos din arest şi dus la DNA

Mircea Băsescu a fost scos din arest şi dus la audieri, la DNA. Bercea Mondial a ajuns, şi el, în urmă cu scurt timp, în faţa procurorilor anticorupţie. Ambii vor da declaraţii în dosarul în care fratele preşedintelui a fost arestat preventiv.

Joi, 26.06.2014, 13:54
Mircea Badea: "Mircea Băsescu nu avea nicio durere de cap, dacă Băsică nu ar fi făcut publice înregistrările!"

Mircea Badea: "Mircea Băsescu nu avea nicio durere de cap, dacă Băsică nu ar fi făcut publice înregistrările!"

Mircea Badea susţine că dacă fiul lui Bercea Mondial nu ar fi făcut publice filmuleţele în care apare numele lui Mircea Băsescu, fratele şefului statului, acesta ar fi scăpat basma curată

Joi, 26.06.2014, 11:20
Eugen Iacobescu: Dosarul mi s-a luat cu forţa, ilegal! Mulţi trebuia trimişi în judecată alături de Bercea

Eugen Iacobescu: Dosarul mi s-a luat cu forţa, ilegal! Mulţi trebuia trimişi în judecată alături de Bercea

Procurorul Eugen Iacobescu, cel care s-a ocupat de dosarul în care este implicat atât fratele preşedintelui TraianBăsescu, cât şi Bercea Mondial, a oferit primul interviu.

Miercuri, 25.06.2014, 22:33
Noi stenograme în cazul Mircea Băsescu

Noi stenograme în cazul Mircea Băsescu

Scandalul Bercea-Gate continuă cu noi dezvăluiri. De această dată vorbim de stenogramele discuţiei înregistrate la flagrantul organizat chiar de procurori. Mircea Băsescu şi Izaura, fiica lui Bercea Mondial sunt protagoniştii. Cei doi poartă...

Miercuri, 25.06.2014, 16:19
Noi stenograme în cazul Mircea Băsescu

Noi stenograme în cazul Mircea Băsescu

Mircea Badea comentează despre nolile stenograme ale discuţiilor purtate de Mircea Băsescu şi membri ai familiei interlopului Bercea Mondial.

Miercuri, 25.06.2014, 11:28
Sinteza Zilei: Traian Băsescu trimite un răspuns la dezvăluirile făcute de Mihai Gâdea

Sinteza Zilei: Traian Băsescu trimite un răspuns la dezvăluirile făcute de Mihai Gâdea

România privește stupefiata, îngrozită la dezvăluirile care arata ca tara este pe mana Familiei penalului penalilor. Noi dezvăluiri cutremuratoare despre traficul de influenta la nivel înalt.

Marti, 24.06.2014, 23:55
Sinteza Zilei: MIrcea Băsescu admite în faţa DNA că a luat bani pentru Traian

Marti, 24.06.2014, 23:43
Mircea Badea: Stenogramele sunt defapt despre corupţia instituţiilor statului şi despre felul în care ele îl protejează în fel mafiot pe Traian Băsescu

Mircea Badea: Stenogramele sunt defapt despre corupţia instituţiilor statului şi despre felul în care ele îl protejează în fel mafiot pe Traian Băsescu

România privește stupefiata, îngrozită la dezvăluirile care arata ca tara este pe mana Familiei penalului penalilor. Noi dezvăluiri cutremuratoare despre traficul de influenta la nivel înalt. Mircea Badea a vorbit în cadrul ediţiei de...

Marti, 24.06.2014, 23:22
Sinteza Zilei: Noi stenograme realiyate de Mircea Băsescu cu DNA

Sinteza Zilei: Noi stenograme realiyate de Mircea Băsescu cu DNA

România privește stupefiata, îngrozită la dezvăluirile care arata ca tara este pe mana Familiei penalului penalilor. Noi dezvăluiri cutremuratoare despre traficul de influenta la nivel înalt.

Marti, 24.06.2014, 23:05
Ginerele lui Bercea Mondial aşteaptă decizia judecătorilor

Ginerele lui Bercea Mondial aşteaptă decizia judecătorilor

Ginerele lui Bercea Mondial ar putea fi eliberat astăzi. Bărbatul a fost trimis ieri în judecată de DNA pentru şantajarea lui Mircea Băsescu.

Marti, 24.06.2014, 13:15
Mircea Badea: "Mircea Băsescu ascultă acum hitul "30 de zile.. zero, zero grade!""

Mircea Badea: "Mircea Băsescu ascultă acum hitul "30 de zile.. zero, zero grade!""

Mircea Badea face aluzie cu hitul "30 de grade" la decizia Tribunalul Bucureşti care îl trimite în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă

Marti, 24.06.2014, 11:11
Mircea Badea: Frate-său este în închisoare că a înşelat ţiganii

Mircea Badea: Frate-său este în închisoare că a înşelat ţiganii

Mircea Badea şi Mihai Gâdea au vorbit despre noile dovezi aduse în cadrul ediţiei de astăzi al emisiunii "Sinteza Zilei", în dosarul Bercea Mondial - familia Băsescu.

Luni, 23.06.2014, 23:41
Adina Anghelescu: A vrut să se dea o lecţie şi altor procurori să nu mai îndrăznească să vorbească despre anumite aspecte atât de grave dintr-un dosar

Adina Anghelescu: A vrut să se dea o lecţie şi altor procurori să nu mai îndrăznească să vorbească despre anumite aspecte atât de grave dintr-un dosar

Dezvăluiri incredibile în cadrul ediţiei de astăzi al emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea" despre muşamalizarea dosarului Bercea-Mircea Băsescu. Procurorul Eugen Iacobescu a dezvăluit în 2011 interceptările dintre cei doi inculpaţi.

Luni, 23.06.2014, 22:15
Sinteza Zilei: Dovezi ZDROBITOARE despre îngroparea dosarului Bercea- Mircea Băsescu

Luni, 23.06.2014, 22:05

Ultimele știri

x