Antena Căutare

Articole despre personal didactic

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind neconstituţionalitatea unor articole ale Legii privind învestirea personalului didactic cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte Legea privind învestirea personalului didactic cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, susţinând că anumite articole sunt neconstituţionale. Actul normativ atribuie activităţii didactice caracterul uneia desfăşurate "în regim de putere publică" şi creează o neclaritate în ceea ce priveşte statutul funcţiilor didactice în general. "Avocatul Poporului apreciază drept nerezonabilă ipoteza în care elevului i se creează, în fapt, o situaţie cu mult mai grea decât aceea de care ar beneficia într-un proces penal, prin încălcarea evidentă a unor garanţii fundamentale ale dreptului la apărare, garanţii recunoscute la nivel constituţional şi internaţional", consideră instituţia.

Marti, 18.02.2020, 11:56
Lovitură pentru profesori! Ce se va întâmpla cu dascălii care vor lua bani de la elevi pentru meditații

Lovitură pentru profesori! Ce se va întâmpla cu dascălii care vor lua bani de la elevi pentru meditații

Una dintre cele mai vechi tradiții din învățământul românesc ar putea să dispară. Ministerul Educației a lansat ”Codul Etic al Profesorului” în care sunt prevăzute noi obligații și sancțiuni aplicabile cadrelor preuniversitare.

Vineri, 05.10.2018, 17:25
Anunț important pentru profesori, după începerea școlii! Ministerul Educaţiei schimbă salarizarea

Anunț important pentru profesori, după începerea școlii! Ministerul Educaţiei schimbă salarizarea

Două noi categorii de personal didactic au fost incluse la plata cu ora, anunţă Ministerul Educaţiei. Astfel, vor fi remunerate în regim de plata cu ora activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste care participă la anumite inspecţii şi de membrii comisiilor de examen pentru acordarea unor grade.

Marti, 11.09.2018, 10:07
Veste mare. Salariile profesorilor vor crește din decembrie!

Veste mare. Salariile profesorilor vor crește din decembrie!

Tot personalul din învățământ va beneficia de o creștere salarială de 15% de la 1 decembrie, pe lângă cele primite în acest an, astfel că pe 2015 majorările din acest sector ajung în medie la 26,7%

Luni, 12.10.2015, 17:27

Ultimele știri

x