Antena Căutare

Articole despre suspendare

Reacția lui Gică Hagi la aflarea veștii despre suspendarea Simonei Halep. Ce spune ”Regele”

Reacția lui Gică Hagi la aflarea veștii despre suspendarea Simonei Halep. Ce spune ”Regele”

Simona Halep a fost suspendată patru ani după ce a fost depistată pozitiv la un test antidoping. Decizia vine la aproape un an după testare. Gică Hagi reacționează vehement la aflara veștii.

Luni, 18.09.2023, 13:49
Românii afectaţi de criza financiară ar putea primi o nouă păsuire, mai exact suspendarea ratelor şi după 1 ianuarie

Românii afectaţi de criza financiară ar putea primi o nouă păsuire, mai exact suspendarea ratelor şi după 1 ianuarie

Plata ratelor la credite ar putea fi amânată şi în 2021. Ministerul Finanţelor analizează posibilitatea prelungirii acestei facilităţi şi de la 1 ianuarie. Nu este clar însă dacă vor rămâne aceleaşi condiţii ca şi până acum sau de...

Luni, 09.11.2020, 19:18
Perioada de suspendare a competiţiilor atletice din România, prelungită până în 15 iunie

Perioada de suspendare a competiţiilor atletice din România, prelungită până în 15 iunie

Federaţia Română de Atletism a anunţat, marţi, prelungirea termenului de suspendare a tuturor competiţiilor până în data de 15 iunie, când ar putea fi reluate ”dacă nu intervin noi modificări ale măsurilor luate de autorităţi”.

Marti, 21.04.2020, 20:32
Ceferin nu renunţă la ideea de a suspenda Belgia din cupele europene

Ceferin nu renunţă la ideea de a suspenda Belgia din cupele europene

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, nu renunţă la ideea de a suspenda din cupele europene Belgia, ţară care doreşte oprirea definitivă a campionatului intern profesionist, din cazua pandemiei de coronavirus, informează lequipe.fr.

Duminica, 05.04.2020, 15:33
Suspendarea producţiei fabricilor Ford la nivel european se prelungeşte până cel puţin la data de 4 mai

Suspendarea producţiei fabricilor Ford la nivel european se prelungeşte până cel puţin la data de 4 mai

Constructorul auto Ford a confirmat vineri prelungirea deciziei de suspendare temporară a producţiei de vehicule şi motoare în majoritatea fabricilor sale europene până cel puţin la data de 4 mai.

Vineri, 03.04.2020, 14:30
British Airways va anunţa suspendarea a 36.000 de locuri de muncă

British Airways va anunţa suspendarea a 36.000 de locuri de muncă

Compania aeriană British Airways va anunţa suspendarea a 36.000 de locuri de muncă, după ce a negociat cu sindicatul Unite mai mult de o săptămână, informează BBC.

Joi, 02.04.2020, 08:13
Suspendarea meciurilor din Bundesliga a fost confirmată până la 30 aprilie

Suspendarea meciurilor din Bundesliga a fost confirmată până la 30 aprilie

Cele 36 de cluburi din primele două ligi germane au ratificat, marţi, propunerea Ligii Germane de Fotbal (DFL) de a suspenda meciurile "cel puţin până la 30 aprilie", din cauza pandemiei de coronavirus.

Marti, 31.03.2020, 16:49
Florin Cîţu, noi reguli de suspendare a ratelor

Florin Cîţu, noi reguli de suspendare a ratelor

Ministrul de finanţe a anunţat noi reguli privind suspendarea ratelor bancare! Cea mai mare surpriză vine pentru românii care au credite imobiliare. Ce a declarat Florin Cîţu.

Marti, 31.03.2020, 07:44
NASA a anunţat că suspendă toate proiectele de misiuni către Lună

NASA a anunţat că suspendă toate proiectele de misiuni către Lună

NASA a anunţat că suspendă proiectele de construcţie a rachetelor pentru misiunea sa Artemis, din cauza numărului tot mai mare de persoane afectate de noul coronavirus în cadrul echipelor sale, informează AFP.

Vineri, 20.03.2020, 13:54
Preşedintele clubului Trabzonspor se teme că o suspendare a campionatului Turciei va duce la o creştere mare a numărului de divorţuri

Preşedintele clubului Trabzonspor se teme că o suspendare a campionatului Turciei va duce la o creştere mare a numărului de divorţuri

Preşedintele clubului Trabzonspor, Ahmet Agoglu, se teme că o suspendare a campionatului Turciei va duce la o creştere mare a numărului de divorţuri.

Marti, 17.03.2020, 13:49
România, în stare de urgență! Examenele pentru obținerea permisului de conducere au fost suspendate pentru 30 de zile

România, în stare de urgență! Examenele pentru obținerea permisului de conducere au fost suspendate pentru 30 de zile

România este în stare de urgență, iar odată cu instalarea acesteia au fost suspendate și activitățile de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, probele teoretică și practică, la nivel național. 

Marti, 17.03.2020, 10:23
DRPCIV: Examenele pentru obținerea permisului de conducere se suspendă, pentru a preveni răspândirea coronavrusului

DRPCIV: Examenele pentru obținerea permisului de conducere se suspendă, pentru a preveni răspândirea coronavrusului

Examenele pentru obținerea permisului de conducere se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile.

Luni, 16.03.2020, 21:53
Electrica anunţă că suspendă activitatea din centrele de relaţii cu clienţii, până în 20 martie

Electrica anunţă că suspendă activitatea din centrele de relaţii cu clienţii, până în 20 martie

Electrica Furnizare a anunţat, luni, că a decis să suspende activitatea din centrele de relaţii cu clienţii, în perioada 17.03.2020-20.03.2020. Compania încurajează folosirea canalelor alternative de comunicare şi de plată.

Luni, 16.03.2020, 17:32
Coronavirus: Jucătorii echipei Gremio, protest cu măşti înaintea meciului cu Sao Luiz. Ei vor suspendarea campionatului

Coronavirus: Jucătorii echipei Gremio, protest cu măşti înaintea meciului cu Sao Luiz. Ei vor suspendarea campionatului

Jucătorii echipei braziliene Gremio au protestat intrând cu măşti pe teren înaintea meciului cu Sao Luiz, duminică, ei nedorind să evolueze, din cauza pandemiei de coronavirus.

Duminica, 15.03.2020, 20:38
Conmebol anunţă suspendarea meciurilor din Copa Libertadores

Conmebol anunţă suspendarea meciurilor din Copa Libertadores

Confederaţia sud-americană de fotbal (Conmebol) a anunţat, joi, suspendarea meciurilor din Copa Libertadores-2020, care urmau să aibă loc între 15 şi 21 martie, din cauza pandemiei de Covid-19.

Vineri, 13.03.2020, 09:35
Mundo Deportivo: UEFA ar urma să suspende Liga Campionilor şi Liga Europa

Mundo Deportivo: UEFA ar urma să suspende Liga Campionilor şi Liga Europa

Publicaţia spaniolă Mundo Deportivo scrie, joi, că UEFA ar urma să anunţe suspendarea meciurilor din Liga Campionilor şi Liga Europa timp de o lună, din cauza pandemiei de coronavirus.

Joi, 12.03.2020, 14:41
Universitatea Bucureşti a decis suspendarea cursurilor, până în 29 martie

Universitatea Bucureşti a decis suspendarea cursurilor, până în 29 martie

Universitatea Bucureşti a anunţat, miercuri, suspendarea cursurilor până în data de 29 martie.

Miercuri, 11.03.2020, 10:54
USR îşi suspendă activităţile publice de precampanie şi distribuirea de materiale de promovare door to door, în contextul cazurilor de coronavirus

USR îşi suspendă activităţile publice de precampanie şi distribuirea de materiale de promovare door to door, în contextul cazurilor de coronavirus

USR anunţă că îşi suspendă activităţile publice de precampanie, desfăşurate în stradă, şi distribuirea directă de materiale de promovare door to door, în contextul cazurilor de coronavirus.

Marti, 10.03.2020, 11:12
Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării suspendarea cursurilor timp de două săptămâni pentru a preveni răspândirea coronavirusului

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării suspendarea cursurilor timp de două săptămâni pentru a preveni răspândirea coronavirusului

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării suspendarea cursurilor timp de două săptămâni pentru a preveni răspândirea coronavirusului şi afirmă că autorităţile publice locale trebuie să respecte legea privind dotarea şcolilor cu materiale igienico-sanitare nu doar în situaţii de criză, ci permanent.

Luni, 09.03.2020, 09:35
Sun Yang: Este nedrept. Categoric voi contesta decizia TAS

Sun Yang: Este nedrept. Categoric voi contesta decizia TAS

Sportivul chinez Sun Yang a declarat că va contesta “categoric” decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de suspendare a sa pe o perioadă de opt ani, relatează Reuters.

Vineri, 28.02.2020, 13:41
TAS a anulat suspendarea pe patru ani pentru dopaj a lui Filippo Magnini, sportiv care s-a retras din competiţii în 2017

TAS a anulat suspendarea pe patru ani pentru dopaj a lui Filippo Magnini, sportiv care s-a retras din competiţii în 2017

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, joi, că a anulat suspendarea pe patru ani pentru dopaj a italianului Filippo Magnini, sportiv care s-a retras din activitate în decembrie 2017.

Joi, 27.02.2020, 17:48
TAS a ridicat suspendarea înotătorului Gabriel Santos

TAS a ridicat suspendarea înotătorului Gabriel Santos

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis, vineri, ridicarea suspendării înotătorului brazilian Gabriel Da Silva Santos, considerând că acesta a încălcat regulamentele antidoping însă fără să fie vinovat, contaminarea sa cu o substanţă dopantă fiind accidentală.

Vineri, 14.02.2020, 17:10
Macau suspendă activitatea cazinourilor din cauza coronavirusului

Macau suspendă activitatea cazinourilor din cauza coronavirusului

Șeful executivului din regiunea autonomă chineză Macau a anunțat suspendarea activității cazinourilor pentru o perioadă de două săptămâni.

Marti, 04.02.2020, 16:17
Coreea de Nord abandonează angajamentul de suspendare a testelor nucleare şi cu rachete balistice

Coreea de Nord abandonează angajamentul de suspendare a testelor nucleare şi cu rachete balistice

Coreea de Nord a anunţat joi că a abandonat angajamentul de suspendare a testelor nucleare şi cu rachete balistice, acuzând incapacitatea Statelor Unite de a respecta termenul de sfârşit al anului 2019 pentru negocierile nucleare şi sancţiunile americane ”brutale şi inumane”, transmite Reuters.

Miercuri, 22.01.2020, 06:00

Coaliţia antijihadistă condusă de SUA îşi suspendă activităţile de formare şi susţinere a forţelor irakiene din cauza atacurilor cu rachete vizând baze în care are trupe în Irak

Coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic (SI) condusă de Statele Unite şi-a suspendat activităţile de formare şi susţinere a forţelor de securitate irakiene din cauza unor atacuri cu rachetă repetate vizând baze în care se află trupe din cadrulcoaliţiei antijihadiste, relatează Reuters.

Luni, 06.01.2020, 10:34
Fost consilier ANAF, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Fost consilier ANAF, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Un fost consilier ANAF a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce a solicitat şi primit de la administratorul unui magazin materiale de construcţii pentru realizarea unui gard la un imobil.

Luni, 30.12.2019, 17:00
Rusia a contestat oficial suspendarea de la competiţiile sportive majore

Rusia a contestat oficial suspendarea de la competiţiile sportive majore

Agenţia antidoping rusă (RUSADA) a anunţat, vineri, că a transmis oficial Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) scrisoarea prin care contestă suspendarea Rusiei de la competiţiile sportive majore, informează AFP.

Vineri, 27.12.2019, 13:06

Ciolacu: Am anulat decizia de suspendare a lui Robert Negoiţă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că în cadrul Comitetului Executiv de luni a fost luată decizia de anulare a suspendării lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, şi că decizia de a reveni în partid îi aparţine edilului.

Luni, 23.12.2019, 15:30
Boeing va suspenda producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie

Boeing va suspenda producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie

Boeing intenţionează să suspende producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie, în aşteptarea certificării pentru revenirea acestora în serviciu, a anunţat luni compania, transmite CNN.

Marti, 17.12.2019, 08:42
Un grup format din 15 senatori americani cere administraţiei Trump să suspende emiterea de licenţe pentru companiile care fac afaceri cu Huawei

Un grup format din 15 senatori americani cere administraţiei Trump să suspende emiterea de licenţe pentru companiile care fac afaceri cu Huawei

Un grup bipartizan format din 15 senatori americani a cerut joi Departamentului pentru Comerţ să suspende emiterea de licenţe către companiile americane care fac afaceri cu grupul chinez Huawei Technologies, transmite Reuters.

Vineri, 22.11.2019, 08:14
Fostul primar din Timişoara Gheorghe Ciuhandu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara

Fostul primar din Timişoara Gheorghe Ciuhandu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara

Fostul primar al municipiului Timişoara Gheorghe Ciuhandu a fost condamnat de Curtea de Apel Timişoara la trei ani cu suspendare pentru abuz în serviciu, în dosarul finanţării echipei de fotbal Politehnica Timişoara. Decizia este definitivă.

Luni, 04.11.2019, 16:20
Primarul ales al Chişinăului Ion Ceban: Mă suspend din calitatea de membru de partid şi voi fi un primar al tuturor

Primarul ales al Chişinăului Ion Ceban: Mă suspend din calitatea de membru de partid şi voi fi un primar al tuturor

Primarul ales al Chişinăului Ion Ceban (PSRM) a anunţat că se suspendă din calitatea de membru de partid şi că va fi un primar al tuturor.

Luni, 04.11.2019, 14:59
Avertizorul de integritate s-a oferit să fie audiat în Comisia de informaţii care conduce investigaţia de suspendare a preşedintelui Trump

Avertizorul de integritate s-a oferit să fie audiat în Comisia de informaţii care conduce investigaţia de suspendare a preşedintelui Trump

Oficialul a cărui plângere a dus la investigaţia pentru destituirea preşedintelui american Donald Trump s-a oferit să răspundă direct întrebărilor republicanilor din Comisia de informaţii din Camera Reprezentanţilor, care conduce ancheta, a declarat duminică unul dintre avocaţii acestuia, transmite Reuters.

Luni, 04.11.2019, 06:45

Franţa cere o ”reuniune de urgenţă” a coaliţiei antijihadiste conduse de SUA; Norvegia suspendă orice export de armament către Turcia în urma ofensivei în nordul Siriei

Franţa a cerut o ”reuniune de urgenţă” a coaliţiei internaţionale conduse de către Statele Unite, angajată în lupta împotriva Statului Islamic (SI), după lansarea operaţiunii Turciei în nordul Siriei, relatează AFP.

Vineri, 11.10.2019, 11:15
Bogdan Andone în cantonament cu Astra, Dan Alexa a semnat suspendarea contractului

Bogdan Andone în cantonament cu Astra, Dan Alexa a semnat suspendarea contractului

Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, că antrenorul Dan Alexa a acceptat suspendarea angajamentului său cu gruparea giurgiuveană,

Joi, 10.10.2019, 14:55

Părinţii lui Matteo Renzi, condamnaţi cu suspendare într-un dosar de facturi false

Părinţii fostului premier italian Matteo Renzi au fost condamnaţi la un an şi nouă luni de închisoare - cu suspendare - într-un dosar cu privire la facturi false, potrivit presei italiene, relatează AFP.

Marti, 08.10.2019, 12:51
Vrancea: Tânăr care a dat mită pentru a obţine permisul de conducere, condamnat cu suspendare după ce şi-a recunoscut fapta

Vrancea: Tânăr care a dat mită pentru a obţine permisul de conducere, condamnat cu suspendare după ce şi-a recunoscut fapta

Un tânăr din judeţul Vrancea care a dat mită pentru a-şi lua permisul de conducere a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, după ce şi-a recunoscut fapta.

Marti, 08.10.2019, 11:57
Dembele (FC Barcelona), eliminat la meciul cu FC Sevilla, riscă două etape de suspendare, după ce i-a spus arbitrului că este "foarte rău"

Dembele (FC Barcelona), eliminat la meciul cu FC Sevilla, riscă două etape de suspendare, după ce i-a spus arbitrului că este "foarte rău"

Atacantul formaţiei FC Barcelona, Ousmane Dembele, a fost eliminat în minutul 87 al meciului cu FC Sevilla, scor 4-0, din campionatul Spaniei.

Luni, 07.10.2019, 14:41
Justiţia rusă comută la un an de închisoare cu suspendarea pedeapsa de trei ani şi jumătate cu executarea a actorului Pavel Ustinov

Justiţia rusă comută la un an de închisoare cu suspendarea pedeapsa de trei ani şi jumătate cu executarea a actorului Pavel Ustinov

Un tribunal de la Moscova a comutat luni condamnarea la închisoare a unui actor, acuzat de ”violenţe” în timpul unei manifestaţii, într-o pedeapsă de un an de închisoare - cu suspendare, potrivit unui jurnalist al agenţiei franceze prezent la proces, relatează AFP.

Luni, 30.09.2019, 16:10

Boris Johnson îşi reiterează la ONU îndemnul la organizarea de alegeri, în urma hotărârii Curţii Supreme cu privire la suspendarea ”ilegală” a Parlamentului

Premierul britanic Boris Johnson şi-a reiterat marţi, la ONU, îndemnul la alegeri, după ce Curtea Supremă britanică a stabilită că decizia sa de a suspenda Parlamentul odată cu apropierea Brexitului este ”ilegală”, relatează AFP.

Marti, 24.09.2019, 17:44
Suspendarea Parlamentului de către Boris Johnson este ”ilegală”, stabileşte Curtea Supremă a Marii Britanii

Suspendarea Parlamentului de către Boris Johnson este ”ilegală”, stabileşte Curtea Supremă a Marii Britanii

Curtea Supremă a regatului Unit a găsit marţi ”ilegală” suspendarea Parlamentului decisă de către premierul Boris Johnson, relatează AFP.

Marti, 24.09.2019, 12:49
Curtea Supremă a Regatului Unit îşi prezintă marţi hotărârea cu privire la suspendarea Parlamentului de către Johnson

Curtea Supremă a Regatului Unit îşi prezintă marţi hotărârea cu privire la suspendarea Parlamentului de către Johnson

Curtea Supremă a Regatului Unit îşi prezintă marţi hotărârea cu privire la legitimitatea deciziei controversate a premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul timp de cinci săptămâni, odată cu apropierea Brexitului, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a Curţii, relatează AFP.

Luni, 23.09.2019, 16:14
ICCJ a respins contestaţia procurorului de la Caracal care a instrumentat dispariţia Alexandrei Măceşanu faţă de decizia suspendării din funcţie

ICCJ a respins contestaţia procurorului de la Caracal care a instrumentat dispariţia Alexandrei Măceşanu faţă de decizia suspendării din funcţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia formulată de procurorul de la Caracal care a instrumentat dispariţia Alexandrei Măceşanu faţă de decizia Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM prin care el a fost suspendat din funcţie. Decizia este definitivă.

Luni, 23.09.2019, 15:54
Curtea Supremă examinează legalitatea supendării Parlamentului de către Boris Johnson

Curtea Supremă examinează legalitatea supendării Parlamentului de către Boris Johnson

Curtea Supremă a Regatului Unit a început să examineze legalitatea suspendării controversate a Parlamentului, decisă de premierul Boris Johnson, dar denunţată de către opozanţii săi drept o manevră vizând să impună un Brexit fără acord (”no deal”), relatează AFP.

Marti, 17.09.2019, 15:52
Suspendare redusă de la 3 la 2 meciuri pentru Neymar în Liga Campionilor

Suspendare redusă de la 3 la 2 meciuri pentru Neymar în Liga Campionilor

Atacantul brazilian al echipei Paris Saint-Germain, Neymar, va putea juca în meciul cu FC Bruges, din 22 octombrie, din Liga Campionilor, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea de la 3 la 2 partide.

Marti, 17.09.2019, 12:45
Brexitul este în haos, după ce curtea de apel din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului de către Johnson este ilegală

Brexitul este în haos, după ce curtea de apel din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului de către Johnson este ilegală

Cea mai înaltă curte de apel din Scoţia a decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic de către premierul Boris Johnson este ilegală, determinând apeluri ca parlamentarii să îşi reia activitatea, în timp ce guvernul şi legislativul se confruntă asupra viitorului Brexitului, relatează Reuters.

Joi, 12.09.2019, 07:45
Arda Turan a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare

Arda Turan a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare

Fotbalistul Arda Turna de la Istanbul Başakşehir a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare după altercaţia avută într-un local, urmată de o bătaie cu Berkay, un cântăreţ popular în Turcia, în octombrie 2018.

Miercuri, 11.09.2019, 15:18
Justiţia scoţiană găseşte ”ilegală” suspendarea Parlamentului britanic, Guvernul anunţă că face recurs la Curtea Supremă la Londra

Justiţia scoţiană găseşte ”ilegală” suspendarea Parlamentului britanic, Guvernul anunţă că face recurs la Curtea Supremă la Londra

O Curte de Apel a găsit ”ilegală”, miercuri, decizia premierului britanic Boris Johnson de a suspenda Parlamentul până la 14 octombrie, cu două săptămâni înaintea Brexitului, prevăzut la 31 octombrie, relatează AFP.

Miercuri, 11.09.2019, 13:49
Înalta Curte din Londra a respins o contestaţie la decizia de suspendare a activităţii Parlamentului britanic

Înalta Curte din Londra a respins o contestaţie la decizia de suspendare a activităţii Parlamentului britanic

Înalta Curte din Londra a respins vineri o contestaţie la decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic înainte de Brexit, însă a precizat că un apel final poate fi deschis la Curtea Supremă.

Vineri, 06.09.2019, 12:56
Decizia lui Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic, atacată în justiţie. Audieri vor avea loc săptămâna viitoare

Decizia lui Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic, atacată în justiţie. Audieri vor avea loc săptămâna viitoare

Audieri în cazul solicitărilor de blocare a deciziei prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic vor avea loc săptămâna viitoare.

Vineri, 30.08.2019, 13:41

Ultimele știri

x