Antena Căutare

„Drumul Dragonului” a trimis vedetele Asia Express în inima munților! Au învățat vietnameza, au dormit pe jos și au făcut duș cu cana

Aventura „Asia Express” a continut în cea de-a treia ediție pentru cele șase perechi rămase în competiție, după eliminarea lui Marian Drăgulescu și a soției sale, Corina! Provocările continuă în Vietnam, iar Drumul Dragonului i-a trimis tocmai în inima munților.

Concurenții au avut astfel ocazia să cunoască femeile din tribul Flower Hmong, unul din cele peste 50 de grupuri etnice din Vietnam. Fiecare echipă a primit câte o reprezentantă a acestui trib și a aflat regulile: primele patru echipe ajunse primele la punctul de control se califică în lupta pentru amuleta în valoare de 1.000 de euro! Desigur, după lungul și dificilul drum, a venit și premiul! Câștigătorii și-au asigurat, astfel, trecerea în Laos!

Autostopul, spaima concurenților Asia Express: "Opriți, bă, opriți!"

Aflate în plină "misiune", primele care au clacat au fost Ana și Raluka. Supărată la culme de noua situație în care se află, Ana Baniciu a răbufnit pe seama șiferilor din Vietnam:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Una peste alta, nervii concurentelor au fost nimic pe lângă momentele prin care au trecut Dorian Popa și mama sa, Luminița. Echipa celor doi a fost, poate, cea mai epuizată, Lumi fiind la un pas să renunțe.

„Drumul Dragonului” a trimis vedetele Asia Express în inima munților! Au învățat vietnameza, au dormit pe jos și au făcut duș cu cana

După un efort aproape inuman, în care i-a luat și ruscsacul mamei pentru a-i ușura drumul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La final, Dorian Popa s-a prăbușit la pământ: „Acela a fost unul dintre cele mai delicate momente pentru mine. Am căzut la pământ pe trepte, pentru că efectiv nu mai puteam să rezist”.

Pentru echipa Vica Blochina şi Daniela Crudu lucrurile parcă au stat ceva mai bine. Dar de unde! Cele două au ajuns profesoare în Vietnam, iar elevii s-au distrat pe cinste în încercarea de a învăța câteva cuvinte în limba română. Dar stați așa, ca s-a întâmplat și invers.

„Drumul Dragonului” a trimis vedetele Asia Express în inima munților! Au învățat vietnameza, au dormit pe jos și au făcut duș cu cana

Vica și Daniela au fost nevoite să rețină mai multe denumiri de legume în vietnameză. Și cam ce putea să spună Cruduța?! „E naşpa rău limba asta!”

Au dormit pe jos, s-au spălat cu cana: "N-am copilărit eu în lux, dar măcar era curat!"

Punctul culminant al ediției a fost, însă, momentul în care echipele au ajuns la mila localnicilor.

După ce toată ziua au alergat în dorința de a ajunge la punctul de control cât mai repede și de-a demonstra că nimic nu este prea greu la „Asia Express”, concurenții s-au aflat în fața unei noi provocări: aceea de a găsi un loc de dormit.

După numeroase ore de alergat, echipele au apelat la mila celor din Vietnam ca să găsească un așternut cald, o masă bună și apă caldă.

„Drumul Dragonului” a trimis vedetele Asia Express în inima munților! Au învățat vietnameza, au dormit pe jos și au făcut duș cu cana

Unii au fost ceva mai norocoși, în timp ce alți concurenți de la „Asia Express” au dormit pe jos, iar dușul cald a fost doar un vis frumos spulberat: "Am făcut duș cu cana", a exclamat Moroșanu.

Dragonul a fost verde: Nicio echipa n-a fost eliminată

În final, după ce echipele s-au sabotat, căci Moroșenii au fost puși în situația de a nominaliza o echipă pentru eliminară, lucrurile s-au liniștit, căci în cutia neagră s-a ascuns un dragon verde, astfel că Dorian Popa și Luminița n-au plecat din concurs.

Dorian Popa și mama sa, de la agonie la extaz! Moroșenii i-au sabotat, dar soarta le-a oferit o surpriză uriașă „Asia Ex... John, experiența Asia Express te-a cam marcat! Dorian Popa, despre sărăcia din Asia: "Au tranșat o vacă în sufrager...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x