Antena Căutare

Imagini din casa în care locuiesc Emil Rengle și Alejandro. Cei doi concurenți de la Asia Express 2025 se consideră soți

Emil Rengle este extrem de mândru de casa lui și acest lucru se vede mai ales în numeroasele fotografii pe care le publică pe pagina sa personală de Instagram. Descoperă cum arată apartamentul despre care spune că este mai degrabă un sanctuar.

Galerie
Descoperă cum arată apartamentul lui Emil Rengle de la Asia Express 2025 | Antena 1

Unul dintre cuplurile care au decis să pornează pe Drumul Eroilor la Asia Express 2025 este cel format din Emil Rengle și Alejandro. Cei doi locuiesc împreună într-un apartament de vis, amenajat după indicațiile date de Emil. Deși procesul de transformare al casei a fost unul laborios, iată că rezultatul a fost unul pe măsură.

Azi, celebrul dansator spune despre apartamentul său că este mai degrabă un „sanctuar” decât o simplă casă. Descoperă imagini cu apartamentul în care locuiește împreună cu Alejandro, partenerul său.

Cum arată casa lui Emil Rengle de la Asia Express 2025. Concurentul și partenerul lui, Alejandro, se consideră soți

În urmă cu ceva timp, Emil Rengle a decis să își amenajeze apartamentul după sufletul său. Astfel, acesta a cerut ajutorul unui designer de interior și se pare că indicațiile sale nu au fost nici simple, nici puține!

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cine e și cu ce se ocupă Alejandro, partenerul lui Emil Rengle de la Asia Express 2025. Cum s-au cunoscut cei doi

„Da, cu Emil a fost o aventură, a fost o aventură din toate punctele de vedere. Și emoțională, și spirituală, dar și profesională. E un om special, foarte fain, simte lucrurile în profunzime. Dorința lui a fost să se simtă acasă ca în vacanță și ca în junglă, fiincă tocmai se întorsese din diferitele lui experiențe prin natură. Și asta a fost cerința lui: transformați-mi apartamentul în ceva inedit. Și acest inedit nu vine niciodată ușor și simplu, așa că a fost un test pentru toată lumea implicată, dar a fost un test cu rezultate foarte, foarte faine în final. Ne-am bucurat împreună de process și cea mai mare satisfacție pentru noi e că și acum, la multe luni după ce am terminat, casa arată la fel și ne spune cât de bine se simte și cât de multă bucurie și împlinire îi aduce. Și momentele astea sunt cele mai valoroase pentru noi și pentru ceea ce facem.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pot să zic că au fost multe, multe lucruri special alese pentru el, de la lemn natural, lemn salvat de prin pădure, totul customizat, cu o măsuță de cafea cu o anumită piatră văzută în Bali, multe lucruri personalizate. Am avut niște elemente decorative pe pereți, unele din piatră, unele făcute de noi. Patul, la fel, e inedit, e compus din elemente de lemn, cu baldachin, cu lemn adus nu știu de unde, cu materiale naturale, plante, tot ce nu vă trece prin minte. Arată superb, el zice că e mai mult decât o locuință, zice că e un sanctuar și cred că nu zice rău. E altceva, e cu totul altceva și diferit față de ce facem noi. E ceva ce nu s-a mai făcut, am dezvoltat împreună multe lucruri”, a povestit în cadrul unui podcast Ana Maria Matei, designerul de interior care s-a ocupat de casa lui Emil Rengle de la Asia Express sezonul 8.

Rezultatul a fost unul pe măsură, căci apartamentul este unul extrem de modern, cu elemente inovative de design și cu o doză impresionantă de rafinament. Emil Rengle este într-atât de încântat de apartamentul său încât îl numește „sanctuarul său”.

Despre Asia Express sezonul 8. Care sunt echipele care pornesc pe Drumul Eroilor, în 2025

Asia Express-Drumul Eroilor va străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.

După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar 1 dolar în buzunar, cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală de la America Express sezonul 8. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut.

Emisiunea Asia Express 2025 va putea fi urmărită pe Antena 1 și în AntenaPLAY!

Cum arată copiii lui Joseph Adam de la Asia Express 2025. Fetița acestuia îi seamănă leit. Cum arată băiatul... Ce intervenții estetice are Mara Bănică de la Asia Express. A fost sinceră când a urcat pe masa esteticianului...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au gătit pentru Ramona Olaru
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au gătit pentru Ramona Olaru Sambata, 22.02.2025, 15:30
Citește și
Primele imagini cu Raluca Bădulescu și fostul soț la Asia Express. Cum au fost surprinși cei doi în cursă. Ce au observat fanii
Primele imagini cu Raluca Bădulescu și fostul soț la Asia Express. Cum au fost surprinși cei doi în cursă. Ce...
2 semne zodiacale atrag abundența în ziua de 21 martie 2025. Află dacă te numeri printre ele
2 semne zodiacale atrag abundența în ziua de 21 martie 2025. Află dacă te numeri printre ele Catine.ro
Dramele din familia Alinei Pușcău de la Asia Express. În spatele strălucirii de la Hollywood stă o poveste dureroasă de viață
Dramele din familia Alinei Pușcău de la Asia Express. În spatele strălucirii de la Hollywood stă o poveste...
Sümeyye Aydoğan își împărtășește filozofia de viață într-un interviu recent. Ce a declarat actrița din Prințesa fără coroană
Sümeyye Aydoğan își împărtășește filozofia de viață într-un interviu recent. Ce a declarat actrița din... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
10 secrete japoneze despre economisire: duc la o siguranță financiară care crește constant în timp, indiferent de incertitudini
10 secrete japoneze despre economisire: duc la o siguranță financiară care crește constant în timp,... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost în stare să…”
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost... Elle
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi... Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ciorbă de ștevie cu fidea și leuștean. Gust primăvăratic, aromat și reconfortant
Ciorbă de ștevie cu fidea și leuștean. Gust primăvăratic, aromat și reconfortant HelloTaste.ro
O tânără de 20 de ani, vedetă OnlyFans, a fost găsită aruncată pe un drum din Dubai. Familia are o teorie șocantă despre ce a pățit
O tânără de 20 de ani, vedetă OnlyFans, a fost găsită aruncată pe un drum din Dubai. Familia are o teorie... Antena3.ro
Ce salariu au astronauții Starliner. Nu vor fi plătiți în plus pentru cele 9 luni petrecute în spațiu
Ce salariu au astronauții Starliner. Nu vor fi plătiți în plus pentru cele 9 luni petrecute în spațiu useit
Horoscopul zilei de 22 martie 2025. Gemenii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 22 martie 2025. Gemenii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Medicii amenință cu demisii în masă: sunt plătiți ca în 2018. Salariile asistenților, peste cele ale doctorilor
Medicii amenință cu demisii în masă: sunt plătiți ca în 2018. Salariile asistenților, peste cele ale doctorilor Jurnalul
La 4 ani de la dispariție, nepoata lui Mihai Trăistariu a dat primele semne de viață! Ce s-a întâmplat cu femeia?
La 4 ani de la dispariție, nepoata lui Mihai Trăistariu a dat primele semne de viață! Ce s-a întâmplat cu femeia? Kudika
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux Playtech
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit Redactia.ro
Mascaţii s-au întors la Alin Borcan, după ce influencerul a ieşit cu puşca la jurnalişti
Mascaţii s-au întors la Alin Borcan, după ce influencerul a ieşit cu puşca la jurnalişti Observator
Ce poate semnala pofta de sărat. Motivele pentru care corpul „cere” mai multă sare
Ce poate semnala pofta de sărat. Motivele pentru care corpul „cere” mai multă sare MediCOOL
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană HelloTaste
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm ProSport
Ce zodii au de suferit din cauza echinocțiului de primăvară. Trec prin cea mai grea perioadă pe 20 martie
Ce zodii au de suferit din cauza echinocțiului de primăvară. Trec prin cea mai grea perioadă pe 20 martie Gandul
Bianca Drăgușanu face PRAF toate vedetele care fac reclamă la un celebru brand străin: 'Marș, mă, cu colecția ta de pe…' Vedeta nu a avut milă, jignirile au curs gârlă
Bianca Drăgușanu face PRAF toate vedetele care fac reclamă la un celebru brand străin: 'Marș, mă, cu colecția... CanCan
Comportamente ale unui adult care a fost crescut de o mamă distantă emoțional
Comportamente ale unui adult care a fost crescut de o mamă distantă emoțional DeParinti
Kanye West plănuiește să se mute în Europa pentru un nou început, întrucât se simte „neînțeles” în SUA. Rapperul ia în considerare și România
Kanye West plănuiește să se mute în Europa pentru un nou început, întrucât se simte „neînțeles” în SUA.... ZUTV
Descoperire impresionantă în România. În ce zonă a fost găsită o cetate care s-a ascuns 5.000 de ani
Descoperire impresionantă în România. În ce zonă a fost găsită o cetate care s-a ascuns 5.000 de ani UseIT
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x