Școală, spital, templu, totul pe apă! "Nu am văzut așa ceva nici măcar în poze. Nu știam că există. Este incredibil!" Concurenții, impresionați de satul plutitor

Au mai rămas doar patru echipe, iar cea de-a treia țară în care au ajuns, Cambodgia, le-a oferit până acum o experiență de neuitat. Cultura, stilul de viață al celei mai sărace regiuni din Asia, dar și atitudinea primitoare a localnicilor au fost o lecție pentru vedetele ,,Asia Express”.

Astfel, cei opt concurenți ajuns într-unul dintre cele mai memorabile locuri: satul plutitor de lângă Siem Reap. Este vorba despre o întreagă așezare pe apă, ce are jandarmerie, școală, chiar și templu, toate plutitoare.

Școală, spital, templu, totul pe apă! "Nu am văzut așa ceva nici măcar în poze. Nu știam că există. Este incredibil!" Concurenții, impresionați de satul plutitor

Transportul se face doar cu intermediul bărcilor, iar casele suspendate sunt atât de asemănătoare, încât vor pune mari probleme concurenților.

Misiunea le cere echipelor să identifice o familie de localnici, pe care să o convingă să îmbrace straie populare, ca mai apoi să o învețe mai apoi un dans tradițional românesc.

Eheee, aventură, nu glumă!

Ultimele știri