Antena Căutare

Au bani, dar n-au ce face cu ei! Teleșpan și Morodan, o nouă criză de nervi: ”Tot jegul a fost adus în India!”

Norocul nu a fost deloc de partea Anei Morodan și a lui Teleșpan după revenirea la ”Asia Express”. Chiar dacă au câștigat imunitatea și au beneficiat de niște bani, ei și-au ieșit din minți din cauza camerei de hotel.

Norocul nu a fost deloc de partea Anei Morodan și a lui Teleșpan după revenirea la ”Asia Express”. Chiar dacă au câștigat imunitatea și au beneficiat de niște bani, ei și-au ieșit din minți din cauza camerei de hotel.

Mizeria pe care au găsit-o în camera de hotel i-au enervat teribil pe cei doi concurenți. Aceștia nu s-au putut abține și, evident, au avut o criză de nervi.

”În primul hotel n-am găsit nicio cameră, în al doilea la fel, era full. Starea noastră în momentul ăsta e că avem bani și nu avem ce să facem cu ei.”, a spus Teleșpan.

În cele din urmă, însă, ei au găsit o cameră: ”E deplorabilă, dar am văzut mai rău.”, a spus Morodan.

”Nu aveam de unde alege. Ce să fac dacă acest oraș nu e New York.”, a spus Morodan, în timp ce Teleșpan a spus: ”Tot jegul a venit în India. Noi ne-am întors din morți cu elefantul roșu, dar nu plecăm. Nu te lasă nimeni să pleci.”, a spus Teleșpan.

Concurenții de la ”Asia Express”, puși să învețe denumirea vehiculelor de jucărie! CRBL, în centrul atenției: ”Clovnul d... Concurenții de la ”Asia Express”, în lacrimi după ce au primit mesaje din partea celor dragi! Morodan: ”Viața nu este de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x