Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Asia Express - Drumul Dragonului

Revista Playboy îşi închide ediţia în print din cauza noului virus

Revista Playboy, una dintre cele mai cunoscute din lume, a anunţat că îşi închide ediţia printată în Statele Unite, după numărul de primăvară, care va fi la chioşcuri săptămâna aceasta, potrivit The Guardian.

"Întrucât a devenit din ce în ce mai clar că răpândirea coronavirusului afectează producţia şi aprovizionarea, am fost nevoiţi să reluăm discuţia la nivelul companiei cu privire la soluţiile cele mai bune în a transforma acest produs astfel încât să îndeplinească cerinţele actuale ale cititorului", a spus Ben Kohn, CEO al Playboy Entreprises, el menţionând că în acest fel revista va putea fi accesată zilnic, nu o dată la trei luni.

Pe internet, revista va publica pentru prima dată cunoscutul interviu Playboy, "20Q", "Playboy Advisor" şi pictorialele.

Acesta admite că cititorii şi-au schimbat comportamentul de-a lungul timpului, dar revista va continua să apară în print din 2021, aducând la chioşcuri ediţii speciale, parteneriate cu creatori inovatori şi colecţii vechi.

"Printul reprezintă, pentru noi, începutul şi va fi mereu o parte din ceea ce suntem", a mai spus Kohn.

Revista Playboy a fost fondată de Hugh Hefner în 1953 şi de atunci a devenit un brand. În paginile sale, au scris scriitori renumiţi precum Joyce Carol Oates, James Baldwin, Margaret Atwood şi Saul Bellow.

În 2016, revista a început să nu mai publice poze complet nud pe prima pagină.

Sursa : news.ro

Fanatik.ro

Mihaela Apostolides, executată în Italia

Observator Antena 1

Femeie din Vâlcea care și-a bătut mama de 84 de ani, cercetată de polițiști

Observator Antena 1

„Am omorât o femeie! Veniți să mă luați!” Mihaela, o româncă de 44 de ani, a fost...

Spynews.ro

O adolescentă de doar 15 ani a murit, în timp ce făcea amor cu iubitul în mașină! Băiatul...

Spynews.ro

Gabriela Firea redeschide Arena Naţională! "Este un spațiu suficient de mare astfel încât...

AntenaSport

A doua bombă biologică din cauza Covid-19. Câți oameni au decedat în urma unui meci din Liga...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

TOP ȘAPTE cele mai scumpe rochii de mireasă pe care le-au purtat vedetele

Zu TV

CINCI artiști care i-au mințit pe toți în legătură cu vârsta lor

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Horoscop luni, 25 mai 2020. Ce zodie are parte de noroc la începutul săptămânii

Playtech.ro

Scenele i-au îngrozit pe vecini. Ce s-a întâmplat în casa Clejanilor

Playtech.ro

Gigi Becali detonează BOMBA! Atacant croat pentru FCSB în lupta pentru titlu: ”Am acceptul...

Telekomsport.ro

Adevărul despre Iohannis. S-a aflat cine este Krista, sora președintelui

Capital.ro

EXCLUSIV: Iubita lui Speak a dat lovitura, după participarea la Asia Express! Câți bani a...

Impact

Femeie în scaun cu rotile bătută în plină stradă în Cluj. Imagini cu puternic impact...

Antena3.ro

Alertă de gradul 0! Inspectorii ANPC au găsit insecte în mâncarea livrată către clienți!...

Voxbiz.ro

Cum arata site-ul autovit.ro acum 15 ani si ce marci de masini se aflau in topurile anunturilor...

Cars.ro

Justiție în Germania: Primul proces în care un sezonier român se judecă pentru drepturi cu...

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro