Live acumFilm: Razboiul stelelor - Trezirea Fortei
Prime Time 20:00Asia Express - Drumul comorilor

VIDEO | Imagini tulburătoare dintr-un spital de boli psihicie din România. Bolnavilor li se pun în faţă castroane cu resturi de mâncare înmuiată și sunt brutalizați în timp ce răcnesc după ajutor

O filmare dintr-un spital de boli psihice din România a scandalizzat o lume întreagă după ce pe imagini se vede cum bolnavii cu afecțiuni psihice geave sunt tratați ca nișe animale cărăra li se aruncă resturi de mâncare în față. Este vorba despre rezidenţii din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Plătăreşti, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Călăraşi.

Mâncarea servită bolnavilor la Centrul Plătăreşti

FOTO Facebook/ Marin Badea

Managerul de proiect la Centrul de Resurse Juridice, Georgiana Pascu, a declarat într-o intervenţie la Digi TV, că situaţia bolnavilor de la Plătăreşti este cunoscută de mai mulţi ani şi s-au făcut recomandări pentru remedierea deficienţelor.

Aproximativ 200 de persoane sunt internate la centrul din Călăraşi şi ar trebui să beneficieze de condiţii decente de viaţă şi asistenţă medicală.

În imagini se vede cum bolnavii sunt trataţi cu resturi de mâncare. „Sunt fiinţe umane totuşi, aceasta reprezintă o încălcare a drepturilor. Este degradant, inuman“, a spus Georgiana Pascu.

Oficialii Consiliului Judeţean Călăraşi, în subordinea căruia se află Centrul din comuna Plătăreşti, susţin că imaginile nu sunt reale.

"Bolurile care se văd sunt nişte resturi alimentare. Asta nu înseamnă că hrana fiecărui bolnav neuropsihic nu este adaptată în funcţie de nevoi. Am stat de vorbă şi cu directorul Centrului, şi cu directorul DGASPC Călăraşi, şi cu medicul de acolo, bolnavii au probleme de deglutiţie, iar mâncarea în 90% dintre cazuri este înmuiată sau este pasată pentru că au existat şi cazuri de înec.

Administraţia judeţeană urmează să recepţioneze 3 centre unde vor fi mutaţi pacienţii şi încercăm să le oferim noi spaţii de cazare. Este o problemă, nu de acum, de ani vechi, noi încercăm acum să facem lucrurile să meargă în direcţia cea bună. Sunt, într-adevăr, imagini care mâhnesc orice om.

Suntem empatici cu tot ceea ce înseamnă om, indiferent ce probleme ar avea, iar lumea trebuie să înţeleagă că în acele boluri erau resturi alimentare, dar există cazuri când şi în bolul unui bolnav neuropsihic putem găsi pâine înmuiată sau mezel", a explicat Marinela Voivozeanu, purtător de cuvânt al CJ Călăraşi, într-o intervenţie la Digi TV.

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro