Antena Căutare

Burlacul, 29 aprilie 2021. Burlacul a decis! Angela a părăsit emisiunea atunci când se aștepta mai puțin

După un cocktail party plin de surprize, cu o nouă concurentă printre ele, fetele au fost extrem de tensionate la Ceremonia Trandafirului. 

Burlacul a eliminat-o pe Angela Galerie
Angela a părăsit emisiunea atunci când se aștepta mai puțin | Antena 1

Andi a declarat înainte de ceremonie că nu avea niciun plan pentru a eliminare, dar că discuțiile pe care le-a avut cu fetele la cocktail party l-au ajutat să înțeleagă mai bine situația în care se află în acest moment al show-ului. Burlacul a mai spus că decizia a venit pe moment, după ce a aflat care sunt gândurile pretendentelor sale.

Angela a părăsit emisiunea atunci când se aștepta mai puțin

Printre primele fete care au primit trandafirul au fost Alexandra Qubra, Alexandra Mucea și Ana Bene. Rând pe rând, au fost salvate Dominique, Simona, Malinka, Catrina, iar Oana și Melissa aveau deja trandafirul. Spre surprinderea tuturor, Andi a eliminat o fată cu care se vedea destul de des, dar pe care nu a ajuns să o cunoască atât de bine pe cât credea el.

Acesta a fost surprins de atitudinea ei după intrarea Melissei în show, nu i-a înțeles reacția și a declarat că nu-și dorește de la partenera sa astfel de ieșiri. El spune că vrea alături o femeie înțelegătoare și empatică. Discuțiile pe care le-a avut cu Catrina și Angela i-au dat de gândit.

În cele din urmă, Catrina a fost cea care a primit trandafirul, iar Angela a fost eliminată. Deși Andi a spus despre Georgeta Catrina că are emoții pe care nu știe cum să le gestioneze, acesta spune că fata este cu adevărat interesată de el. Burlacul a menționat că Angela a plecat acasă pentru că nu se potrivește deloc cu ea, dar și pentru că a vrut să rupă pactul pe care cele două surori l-au făcut înainte de intrarea în emisiune.

Citește și: Angela Antocel a avut ocazia de a ieși la un single date cu Andi Constantin. Cum l-a surprins concurenta

Angela Antocel și Andi Constantin, atingeri îndrăznețe și cuvinte cu conotații ascunse

Cei doi au avut parte de un single date și s-au întâlnit într-o locație extrem de frumoasă, iar concurenta l-a lăsat cu gura căscată pe Andi atunci când și-a făcut apariția.

"Ai un zâmbet de îmi luminează ziua", a fost complimentul pe care Burlacul i l-a oferit imediat.

Un lucru este evident, chimia dintre cei doi și atracția fizică sunt vizibile, lucru pe care l-a observat și Andi.

"Am avut tot felul de discuții, dar măcar m-a intrigat cu ceva. Chiar dacă o simt de la distanță ca nu are cele mai curate intenții, dar este sigură pe ea, știe ce vrea, e ok! Ea nu încearcă să mă cunoască, ea încearcă să mă seducă", a mai spus Burlacul în cadrul unui testimonial.

Angela s-a făcut rapid remarcată și plăcută. Aceasta a ținut neapărat să îi mărturisească că nu împarte niciun bărbat cu altcineva, deși se află în competiția asta cu sora sa.

Concurenta i-a dezvăluit intențiile sale, iar Andi a intrat în jocul său. Între cei doi au apărut atingeri îndrăznețe și cuvinte cu conotații ascunse.

"Este +18, nu pot să spun acum", a afirmat concurenta despre interesele lor comune.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

Printre surprizele sezonului 6 se numără şi proiectul online "Burlacul - Destăinuiri", care apare în fiecare săptămână pe AntenaPlay, după difuzarea emisiunii de vineri seară, de la 20:30. În cel mai nou proiect digital, Andi Constantin face confesiuni despre toate momentele petrecute în cadrul edițiilor, cât și despre fetele care vor să îl cucerească. Fiecare episod va fi comentat împreună cu un invitat special, un prieten apropiat, care va descoperi alături de Andi cum a decurs procesul celei mai importante aventuri din viața lui.

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare vineri, de la ora 20:30, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place.

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/.

Burlacul, 29 aprilie 2021. O nouă concurentă și-a făcut apariția la cocktail party. Cine este Qubra Alexandra... Andi Constantin își serbează ziua de naștere. Câți ani împlinește Burlacul și ce mesaje a primit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x