Antena Căutare

Burlacul, 29 aprilie 2021. Oana și Andi au mers la un single date într-un parc de distracții

După ce s-a distrat toată ziua la petrecerea Anei Bene, Oana a avut parte și ea de o surpriză. Înainte de a merge la somn, concurenta a fost anunțată că are o scrisoare ce îi aparține.

Cum s-au distrat Ana și Andi în parcul de distracții Galerie
Oana și Andi au mers la un single date | Antena 1

Oana a primit invitația la un single date cu Andi Constantin și s-a bucurat tare mult că aceasta avea loc în ziua următoare și nu seara. De ce? Din pricina faptului că nu mai avea energie după o zi în care s-a distrat fără limite.

Oana și Andi au mers la un single date într-un parc de distracții

În edițiile trecute, Oana a declarat în fața camerelor de filmat că are dubii în legătură cu prezența sa în emisiune, iar sentimentele ei pentru Burlacul Andi nu există în acest moment. Acest single date i-a fost oferit tocmai pentru a-și da seama ce simte cu adevărat. De multe ori, carismaticul Burlac a spus că cel mai mult la Oana apreciază faptul că gândește cu luciditate, iar la una dintre ceremoniile Trandafirului i-a spus că are potențial de nevastă.

La testimonial Andi a declarat că Oana nu a avut parte până în acest moment de single date pentru că simte că o cunoaște și aceasta are capacitatea să se facă remarcată și plăcută chiar și atunci când sunt și celelalte concurente în preajma sa. Tot despre frumoasa craioveancă Andi a spus că Oana are o personalitate puternică.

Fiindcă și-a dat seama cum este cu adevărat, la single date, Andi a dorit să o ducă pe Oana într-un parc de distracții. Concurenta a fost extrem de naturală și deschisă și s-a bucurat de fiecare clipă alături de bărbatul pentru care luptă. Au râs, s-au distrat și s-au amuzat copios, iar la final s-au bucurat de câteva clipe împreună la o cină romantică.

Citește și: Andi Constantin, sărutat de mai multe pretendente. Fetele s-au întrecut în demonstrații

Ce a spus Andi la finalul întâlnirii cu Oana

Andi a spus atunci că Oana nu a fost niciodată în pericol de eliminare, iar acum simte că nu i-a acordat suficientă atenție pe cât merita ea. Cu toate că o place mult pe concurentă, Burlacul nu poate spune că este îndrăgostit de ea, dar că aceasta îl intrigă mereu. După ce s-a deschis în fața ei la acest date, bărbatul a declarat că o va lăsa pe ea să-și tragă singură concluziile pentru că a simțit-o și pe ea extrem de naturală și fără bariere.

În final, Andi a mai spus că îi pare rău că nu a avut această întâlnire cu ea mai devreme și a rugat-o să-i mai acorde o șansă.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Burlacul, 29 aprilie 2021. Burlacul Andi a avut parte de primul "te iubesc". Catrina a dat frâu liber sentimen... Burlacul, 29 aprilie 2021. Mellisa, noua concurentă a avut single date cu Andi. Burlacul a fost cucerit de frumusețea ei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x