Antena Căutare

Burlacul 5 martie 2021. Cum arată tatăl lui Andi Constantin și ce sfaturi i-a dat înainte să le cunoască pe cele 25 de fete

Prima întâlnirea a Burlacului cu cele 25 de pretendente este presărată de emoții, dar înainte de a ajunge în fața femeilor fermecătoare, acesta se întoarce puțin în timp, la anii copilăriei, dar și în sânul familiei, acolo unde tatăl său îl privește cu multă mândrie.

Andi Constantin Galerie
Andi Constantin este Burlacul în sezonul 6 | Antena 1/ Burlacul

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, Burlacul are ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia.

Emoționat și nerăbdător să își întâlnească aleasa, Andi Constantin a ales să împărtășească toate aceste trăiri cu tatăl său, alături de care repară motorul unei mașini. Printre uneltele de lucru, ceva nu îi scapă tatălui din vedere și anume vorba părintească!

Andi și tatăl său au avut o relație foarte frumoasă încă de când acesta a venit pe lume. Alături de el a învățat cum să devină bărbat și cum să se integreze în lumea. Burlacul povestește că prima bere "ca băieții" a avut-o împreună cu tatăl său, alături de care și în aceste clipe trăiește cele mai frumoase momente.

Citește și: Andi Constantin, emoționat înainte de a se întâlni cu cele 25 de fete. Burlacul începe pe 5 martie, de la 20.30, la Antena 1

Mai mult decât atât, pasiunea lui Andi pentru motoare și mașini s-a născut din pasiunea tatălui: "Tatăl meu a fost și este modelul meu de bărbat, în primul rând ți tot de la el am luat și pasiunea pentru motoare".

Ca un părinte care indiferent de valurile vieții va fi alături de copilul său, tatăl lui Andi îi spune acestuia: "O relație trebuie construită și să ai mare grijă de ea exact ca de inima motorului", spune tatăl lui Andi.

Andi Constantin, întâlnirea cu 25 de femei răpitoare

Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Burlacul va avea ocazia să le cunoască pe cele 25 de tinere, să discute cu ele și să încerce să le cunoască mai bine, însă la finalul serii, doar 15 dintre acestea vor fi invitate să rămână alături de el. Acestea vor primi un trandafir roșu care simbolizează intențiile Burlacului.

Andi Constantin a plecat în cea mai importantă călătorie din viața sa, la capătul căreia speră să își găsească aleasa inimii! Acesta este posesorul unui trup de invidiat, iar carisma sa este debordantă!

Andi Constantin este cel care va alege în fiecare ediție cu cine dorește să continue călătoria sa, iar deciziile se anunță a fi dificile: "E o oportunitate enormă... să stai să alegi din 25 de posibile drumuri în viață. Mi-e teamă să nu cumva să aleg greșit", spune Burlacul.

Citește și: Prima întâlnire a Burlacului cu cele 25 de fete, într-o locație cu semnificație: ”Aici m-am căsătorit!”

Noul Burlac recunoaște că altfel se imagina la această vârstă și speră că va găsi în curând femeia alături de care să împartă viața de familie. ”Speram că, undeva la 30 de ani, o să am o familie deja, mai ales că mă uit la prietenii mei din copilărie și văd cât de fericiți sunt în relațiile lor, cei mai mulți au și copii. Vreau să dăruiesc fericire și vreau să împart viața mea la doi, la trei, pentru că merită împărțită!”, a mai spus Andi Constantin.

Andi îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.

Cine sunt cele 25 de pretendente la inima Burlacului. Fetele pe care le va cunoaște Andi Constantin în această seară, de... Burlacul 5 martie 2021. Malinka Zina și Angela Antocel, surori rivale pentru inima Burlacului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x