Antena Căutare

Noi reguli la Campionatul Mondial 2026, chiar înainte de începere. Ce se schimbă pentru jucători

Se pare că jucătorii vor urma noi reguli în cadrul Campionatului Mondial de fotbal din 2026. La ce trebuie să se aștepte.

Noi reguli la Campionatul Mondial 2026, chiar înainte de începere | Profimedia Images

FIFA pregătește o schimbare importantă de regulament pentru Campionatul Mondial din 2026, una care ar putea influența direct desfășurarea meciurilor din fazele eliminatorii.

Noi reguli la Campionatul Mondial 2026, chiar înainte de începere

Mai exact, se discută anularea cartonașelor galbene în două momente-cheie ale turneului: după faza grupelor și după sferturile de finală. Scopul este clar, reducerea riscului ca jucători importanți să rateze meciuri decisive din cauza cumulului de avertismente.

Propunerea urmează să fie analizată și votată în cadrul ședinței Consiliului FIFA de la Vancouver. Dacă va fi aprobată, regula va intra în vigoare chiar de la startul turneului organizat în Statele Unite, Canada și Mexic.

Articolul continuă după reclamă

Până acum, la edițiile precedente, cartonașele galbene erau eliminate doar după sferturile de finală. Însă contextul din 2026 este diferit. Vor participa 48 de echipe, față de 32 până acum, iar formatul competiției se schimbă semnificativ. Numărul mai mare de echipe aduce automat și mai multe meciuri, inclusiv o rundă suplimentară în fazele eliminatorii, șaisprezecimile de finală.

Citește și: Vremea va putea opri meciurile la Campionatul Mondial 2026? Există numeroase provocări în acest sens

În acest nou format, un jucător ar putea ajunge mult mai ușor în situația de a fi suspendat pentru cumul de cartonașe. De exemplu, fără această modificare, două avertismente primite în primele cinci meciuri ar fi suficiente pentru a rata un joc important din fazele avansate ale competiției.

Motivul pentru care există aceste schimbări în prezent

Prin introducerea unei schimbări a cartonașelor și după faza grupelor, FIFA încearcă să ofere un echilibru mai corect. Practic, pentru a fi suspendat, un jucător ar trebui să primească două cartonașe galbene fie în cele trei meciuri din grupă, fie în etapele eliminatorii de până la semifinale (șaisprezecimi, optimi și sferturi). Astfel, riscul unor suspendări „accidentale” scade considerabil.

Oficialii FIFA susțin că această schimbare este una necesară și echitabilă, mai ales într-un turneu atât de extins. Ideea este ca cei mai buni jucători să fie prezenți pe teren în momentele importante, fără ca regulamentul să influențeze excesiv desfășurarea competiției, arată acest site.

Citește și: Panică în Guadalajara, capitala care va găzdui patru meciuri ale Cupei Mondiale 2026. Ce s-a întâmplat

Campionatul Mondial din 2026 va fi, de altfel, unul istoric. Se va desfășura între 11 iunie și 19 iulie și va fi primul organizat în trei țări – SUA, Mexic și Canada. În total, sunt programate 104 meciuri pe parcursul a 38 de zile, ceea ce îl transformă în cel mai lung turneu final de până acum.

În acest context, ajustarea regulilor devine aproape inevitabilă. Cu mai multe echipe, mai multe meciuri și o miză uriașă, FIFA încearcă să găsească soluții care să păstreze echilibrul competiției și să ofere un spectacol cât mai corect și atractiv pentru fani.

Panică în Guadalajara, capitala care va găzdui patru meciuri ale Cupei Mondiale 2026. Ce s-a întâmplat... Istvan Kovacs va arbitra la Campionatul Mondial 2026. Ce s-a stabilit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Școlile din Mexic vor fi închise din cauza Campionatului Mondial 2026. Decizia autorităților
Școlile din Mexic vor fi închise din cauza Campionatului Mondial 2026. Decizia autorităților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fotbalistul care ar putea rata Campionatul Mondial 2026 din cauza accidentărilor
Fotbalistul care ar putea rata Campionatul Mondial 2026 din cauza accidentărilor
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit două nopți singur în pădure
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!”
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!” BZI
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2030
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva... Jurnalul
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan Kudika
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile luate de Ilie Bolojan
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile... Redactia.ro
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure:
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure: "Este vorba despre un miracol" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x