Drobul de miel nu poate lipsi de pe masa de Paște 2023. Iată rețeta simplă a lui Cătălin Scărlătescu și cât costă preparatul realizat de celebrul chef.
Antena 1 si Shutterstock
Drobul de miel este unul dintre cele mai iubite preparate tradiționale. El nu lipsește niciodată de pe masa de Paște și are o serie de variații ale rețelei.
În mod tradițional, înainte de Paște, credincioșii jertfesc un miel ce simbolizează jertfa lui Iisus Hristos pentru mântuirea neamului. Din acesta sunt realizate o multitudine de preparate ce vor fi servite de întreaga familie, alături de ouăle roșii.
Multe gospodine aleg să prepare singure drobul de miel, după diferite rețete ajustate în funcție de preferințele culinare. Iată cum se prepară drobul de miel după instrucțiunile lui chef Cătălin Scărlătescu.
Citește și: Drob de miel. Rețetă tradițională pentru masa de Paște
Organele și carnea de miel se spală bine, se taie în cuburi mari și se pun la călit în ulei de floarea soarelui. Un sfert din compoziție se taie cuburi, iar restul, după ce a fost scursă de ulei, se trece prin robotul de bucătărie.
Condimentele, adică ceapa, usturoiul, mărarul și pătrunjelul sunt mărunțite pentru a fi adăugate ulterior peste amestec. Apoi, carnea și verdețurile se amestecă cu opt ouă, bătute înainte ca pentru omletă. Se pun sarea și piperul, apoi totul se învelește în prapure.
Citește și: Rețeta de cozonac pufos a lui Chef Cătălin Scărlătescu pentru Paște: ingrediente și cum se prepară desertul
După acest pas, drobul se pune la cuptor pentru aproximativ 50 de minute, la 140 de grade Celsius. În funcție de preferințe, în mijlocul compoziției se pot pune două ouă fierte întregi.
Iată câteva feluri în care poate fi gătit drobul de miel pentru Paște 2023. În rândurile următoare aflați cât costă drobul de miel preparat de chef Cătălin Scărlătescu:
Pe site-ul Chef Super Food, Cătălin Scărlătescu pune la dispoziție mai multe preparate pentru masa de Paște 2023. Printre acestea se numără și drobul de miel.
Acesta conține organe de miel, ceapă verde, usturoi verde, mărar, pătrunjel, ouă, sare și piper. În descrierea produsului, se specifică faptul că drobul de miel este gătit fără coloranți și fără conservanți.
Citește și: Drob de pui cu ouă de prepeliță. O alternativă la drobul de miel
Pe site-ul celebrului bucătar, care a participat și la America Express: Drumul Aurului, 1,1 kg de drob de miel se vinde cu 147.00 LEI.
”Bucătării noștri îl pregătesc după o rețetă tradițională cu verdeața proaspătă din belșug, ouă și organe de miel.”, se arată în descrierea de pe site.