- MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Chef Sautner a ales ca destinație Dubaiul, un loc în care nu a călătorit pentru prima dată – fiecare revenire aducându-i descoperiri gastronomice extrem de interesante.
Chef Alexandru Sautner studiază trendurile culinare și în vacanță, alături de familie: „M-am bucurat de experiența gastronomică a acestei destinații”
„După toată oboseala și stresul acumulate la filmări, am simțit nevoia unei vacanțe, mi-am dorit o perioadă de relaxare pentru a-mi încărca bateriile.
Am ales Dubai pentru că este aproape de noi și vremea este foarte plăcută în perioada asta. De data aceasta, a fost o vacanță scurtă – am fost doar eu, cu soția și fiica, iar acolo ne-am mai întâlnit cu niște prieteni.
De câte ori merg la Dubai, explorez această destinație din punct de vedere gastronomic. Îmi place să cercetez trendurile culinare, să compar diverse preparate, să comand cât mai multe startere pentru că vreau să văd tehnici, gusturi, asocieri de ingrediente în bucătăriile din Dubai.
Dar, nu mă pot ascunde, fiecare experiență culinară din Dubai se întâmplă și pentru că suntem niște gurmanzi, atât eu, cât și soția mea”, a povestit Chef Alexandru Sautner.
„Sunt restaurante foarte bune acolo, restaurante cu stele Michelin. De fiecare dată sunt impresionat de calitatea mâncării din Dubai. O experiență gastronomică memorabilă am avut și la piața de pește, de unde îți poți alege un pește care apoi să fie preparat cum îți dorești la restaurantul de acolo.
Însă pentru că am vorbit doar despre mâncare, voi echilibra lucrurile, spunând că am făcut și mișcare – plimbări lungi în fiecare dimineață și chiar puțin sport, ca să încep anul cu dreptul”, a adăugat Chef Sautner.
Chef Richard Abou Zaki dă cărțile pe față. Ce spune despre finalul sezonului14 Chefi la cuțite. Ce părere are despre And...