Chefi la cuțite, 12 aprilie 2021. Blvckmatias a făcut senzație! Ce s-a întâmplat când a apărut Zanni

În ediția 20 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” am putut să-l cunoaștem pe artistul Blvckmatias! Acesta a venit împreună cu Alex Velea și cu Zanni, fostul concurent din echipa lui Sorin Bontea.

Artistul Blvckmatias a ales să pregătească o rețetă specială de coaste

Antena 1

Tânărul în vârstă de 31 de ani a venit la „Chefi la cuțite” dornic să trăiască toată această experiență minunată și să demonstreze totodată că se pricepe la fel de bine și la gătit, nu doar la muzică. Susținut de Alex Velea și de Zanni, acesta a sperat că va primi un verdict bun.

Ca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, Blvckmatias a ales să facă una dintre rețetele sale preferate: coaste marinate.

Blvckmatias a venit cu Zanni și cu Alex Velea în ediția 20 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”

În timp ce a pregătit totul, Blvckmatias a povestit mai multe detalii despre cum a ajuns să fie artist

„Mama mea este româncă și tata este angolez. Între timp, ai mei au divorțat și astfel am rămas cu mama și cu sora mea. Nu am prea ținut contactul cu el, știu cum să dau de el, sunt sigur că dacă aș avea nevoie de ceva m-ar ajuta. Nu a fost o figură parentală foarte prezentă în viața mea, dar îl respect pur și simplu pentru că este tatăl meu. Mama s-a focusat pe noi și au fost puține momentele în care m-am întrebat cum era să fi fost și el cu noi. Sunt foarte fericit că s-a descurcat să ne ofere o educație”, a dezvăluit tânărul, în timp ce a pregătit rețeta aleasă.

Citește și: Chefi la cuțite, 12 aprilie 2021. Alexandru Brobonea e bucătarul care a gătit pentru Bon Jovi și marii miliardari ai lumii

Apoi, tânărul Blvckmatias a decis să își câștige proprii bani, cu care să își cumpere ceea ce își dorește. Pentru primul său telefon, concurentul a învățat să fie barman.

„Primul meu job a fost de ajutor de barman, la 17 ani. Mama mea nu și-a dorit niciodată să mă vadă muncind la un bar, prefera să îmi dea ea bani decât să mă duc eu la muncă. Ulterior, când a văzut cum a evoluat treaba asta de la barman, nu a mai zis nimic. Mă văd în entertainement toată viața mea. Am cochetat cu muzica de mic. Mama nu mă lăsa să plec singur și trebuia să plec cu sora mea. Ca să nu mă care după ea constant, sora mea mă lăsa la studio și s-a întâmplat să fie studioul lui Alex Velea”, a mai explicat concurentul.

La un moment dat, în bucătăria emisiunii „Chefi la cuțite” și-a făcut apariția Zanni, care a gustat atent din mâncarea prietenului său, dornic astfel să îl ajute.

Citește și: Chefi la cuțite, 12 aprilie 2021. Sorin Bontea s-a supărat și a „înțepat-o” pe Andreea Moldovan, după verdictul amuletei

Banda a început să meargă, cloșurile s-au ridicat și Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au degustat atent preparatul. Apoi, ușile s-au deschis și Blvckmatias și-a făcut apariția în platoul emisiunii „Chefi la cuțite”.

Tânărul a povestit cum a acceptat jobul de steward și s-a mutat timp de șapte ani la Doha, o experiență din care spune că a învățat foarte multe. Chiar dacă au fost și momente frumoase, au existat însă și sacrificii. Apoi, Matthias Alexandru s-a reîntâlnit cu Alex Velea, cu care se știa de dinainte, și i-a cerut să-i dea șansa să facă muzică.

Citește și: Chefi la cuțite, 12 aprilie 2021. Victorina Matveev e polițista cu viață de film! A mers din Croația până în Italia pe jos

La un moment dat, în platoul emisiunii „Chefi la cuțite” și-a făcut apariția și Zanni, care și-a adus din nou aminte de ce s-a întâmplat în sezonul trecut, când el a fost concurent. Pentru cei care nu își amintesc, tânărul a fost ales de Florin Dumitrescu în echipa sa, dar pentru o strategie. Acesta l-a trimis în echipă la Sorin Bontea și a luat alt concurent mai puternic, în schimb. Totuși, Zanni nu are resentimente și a recunoscut faptul că cel mai bun lucru care i s-a putut întâmpla este faptul că a ajuns în echipele de la „Chefi la cuțite”.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu i-au explicat apoi tânărului concurent ce greșeli a făcut în farfurie și apoi a urmat verdictul! Cu două cuțite, Matthias Alexandru a primit șansa de-a merge mai departe, în bootcampul „Chefi la cuțite”! Extrem de fericit, acesta s-a întors în culise la Zanni, prietenul său, care s-a bucurat de vestea primită. Un detaliu ce nu a scăpat fanilor este schimbarea de look a lui Zanni! Tânărul poartă aparat dentar și acest lucru pare să îl prindă de minune!

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 20 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să savurezi momentul!

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în numeroase bătălii culinare. Fiecare va recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show ce va ține publicul cu sufletul la gură. Concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii, cu povești de viață suprinzătoare, vor încerca să demonstreze că merită să ajungă cât mai departe, în sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite”, de la Antena 1. La finalul fiecărei ediții te așteptăm pe www.a1.ro ca să descoperi detalii din culise, într-un nou episod „[email protected]țite”!

Dacă vrei extra porție de distracție nu rata azi un nou episod​ din „[email protected]țite”, pe www.a1.ro!

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:00, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1.

Ultimele știri