Chefi la cuțite, 28 februarie 2021. Andreea Climatiano i-a lăsat fără cuvinte pe chefi! Povestea tinerei e demnă de un film

Andreea Climatiano are 20 de ani, este studentă și a venit să demonstreze chefilor că se pricepe de minune la gătit. Tânăra și-a dezvăluit povestea incredibilă de viață, în prima ediție din sezonul 9 „Chefi la cuțite”.

Andreea Climatiano a ales să pregătească o deliciosă rețetă de gogoși sărate numite și piroști

Antena 1

Urmărind emisiunea „Chefi la cuțite”, tânăra a prins curaj într-o zi și a decis să participe în sezonul 9, pentru a demonstra că se pricepe la gătit mult mai bine decât alți concurenți.

Aceasta nu a venit singură, ci împreună cu iubitul său din Luxemburg, în vârstă de 68 de ani.

Andreea Climatiano și-a deschis sufletul și a făcut o dezvăluire emoționantă în prima ediție din sezonul 9 „Chefi la cuțite”

„Sincer nu contează vârsta, îmi place să spun că dintotdeauna am avut un suflet bătrân. Am început să vorbim online, am ieșit la o cafea și cam asta a fost. A fost foarte interesant, e practic cel mai bun prieten pe care aș fi putut să-l am vreodată”, a dezvăluit tânăra pentru Gina Pistol, în culisele emisiunii „Chefi la cuțite”, sezonul 9.

Andreea Climatiano a ales să pregătească o deliciosă rețetă de gogoși sărate numite și piroști, o mâncare pe care i-o pregătea bunica, pe vremea când era doar o copilă. În timp ce gătea, aceasta și-a deschis sufletul și a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre viața sa.

„Am avut foarte multe momente în viață în care nici nu îmi puteam să îmi imaginez că voi ajunge la 20 de ani, aveam persoane în jur care formau un mediu toxic și mi-a fost ușor să îmi fac o lume în care eu nu aveam vreun sens. Am crescut repede, după ce a murit bunica mea am rămas cu mama. Când se enerva devenea abuzivă (...) Am plecat de acasă la 17 ani, a fost destul de greu, dar am reușit să o fac și a fost cea mai bună decizie. Am fost abuzată sexual în clasa a 8-a. O perioadă lungă am încercat să nu îmi aduc aminte de asta. Am fost la psiholog, am fost la Poliție, am dat declarații. Într-o zi am auzit-o pe mama spunându-i polițistului că doar caut atenție”, a mărturisit aceasta.

Când a terminat de gătit, concurenta a așteptat cu sufletul la gură verdictul dat de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Jurații i-au degustat preparatul și apoi au dorit să afle mai multe detalii despre tânăra în vârstă de 20 de ani.

Citește și: Chefi la cuțite, 28 februarie 2021. Luminița Marcu a făcut un grătar pe cinste și i-a uimit pe chefi cu o dezvăluire neașteptată

Andreea Climatiano a povestit despre mama sa abuzivă, despre gândurile sale de suicid și despre decizia de-a pleca de acasă, la vârsta de doar 17 ani.

„Am început să beau, să iau tot felul de droguri, îmi era atât de greu să fac față realității și să realizez că sunt singură. Nu puteam să mă văd pe mine trăind în viitor. Am lucrat l vreme ca ospătar, apoi într-o librărie. A fost greu, după școală mergeam la muncă, 7-8 ore. Am luat bacul învățând toată materie într-o noapte”, a dezvăluit tânăra, care a fost ajutată de fratele său să treacă peste acest episod negru al vieții sale.

Ce verdict complet neașteptat a primit tânăra? Află totul urmărind clipul video de mai sus din prima ediție a sezonului 9 „Chefi la cuțite”.

Citește și: Chefi la cuțite, 28 februarie 2021. Thalida Trofin, declarație de iubire pentru Cătălin Scărlătescu! Ce i-a zis

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:0, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1!

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

La sezon nou, personaje noi se alătură echipei „Chefi la cuțite”. Speak este noul ajutor al Ginei Pistol, cel care va sta de vorbă cu susținătorii concurenților și le va afla poveștile. De asemenea, Speak va dezvălui în acest sezon tot ce se întâmplă în culise într-o serie de episode speciale, “Speak @ cuțite”, difuzate exclusiv pe a1.ro la finalul fiecărei ediții difuzate pe TV.

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în numeroase bătălii culinare. Fiecare va recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show ce va ține publicul cu sufletul la gură. Concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii, cu povești de viață suprinzătoare, vor încerca să demonstreze că merită să ajungă cât mai departe, în sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.

Ultimele știri