Antena Căutare

Sorin Bontea, dezvăluiri despre copilărie, viață și carieră, într-un interviu de senzație. Unde a lucrat atunci când avea 16 ani

Sorin Bontea a oferit un interviu în exclusivitate pentru Observator și fanii au putut afle detalii neștiute despre cel care este unul dintre cei mai îndrăgiți chefi din România.

sorin bontea cu chipiu gri Galerie
Sorin Bontea și-a surprins fanii cu dezvăluirile făcute în cadrul unui interviu special, oferit celor de la Observator | Antena 1 (captură Observator)

Sorin Bontea a mers la pas prin București, prin cartierul unde a crescut, prin piața unde găsește gusturile copilăriei și la restaurantul unde s-a angajat prima oară, dezvăluind cum vede el România: o țară unde munca și tradiția sunt respectate de toți.

Sorin Bontea de la Chefi la cuțite a făcut dezvăluiri despre copilărie și despre cariera sa, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Observator

„Mie îmi place țara românească, avem tot ce ne trebuie în țara asta, doar că trebuie să muncești așa cum trebuie”, a dezvăluit îndrăgitul bucătar, într-un interviu de senzație oferit pentru cei de la Observator, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, o zi specială pentru românii de pretutindeni.

Îndrăgitul jurat al emisiunii Chefi la cuțite consideră că munca este singurul drum către un succes de durată. Dacă lucrezi și crezi în ceea ce faci, rezultatele vin de la sine, indiferent cine ești și de unde vii.

Citește și: Jurnal de Chefi fără limite, episodul 5. Chef Sorin Bontea, dezvăluiri despre echipa sa. Pe cine se bazează în competiția Chefi fără limite

Sorin Bontea s-a născut într-un București comunist, într-o familie obișnuită și într-un cartier ca oricare altul. Avea 16 ani atunci când s-a angajat la fostul restaurant Minion din Piața Amzei.

sorin bontea la chefi la cutite

Sorin Bontea în sezonul 8 Chefi la cuțite, de la Antena 1

„Curățam cartofi, spălam legume, tăiam ceapă, cam asta puteai să faci la început. Făceam piața în fiecare dimineață pentru restaurant, știam toate babele din piață, mă certam cu ele pe salată…”, a dezvăluit acesta, plimbându-se prin piața Miniș, acolo unde merge des să aleagă ingredientele potrivite pentru preparatale sale. Vânzătorii îl recunosc imediat, unii deja i-au învățat preferințele, alții îi cer autografe.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sorin Bontea are rădăcini oltenești și de la bunici a învățat că simplitatea a fost și rămâne cea mai bună rețetă. A lucrat pe vase de croazieră, a gătit în restaurante de lux și a învățat rețete din toată lumea, dar gustul de acasă nu se uită niciodată. Prin mâinile sale au trecut mii și mii de farfurii, dar oricât de departe a călătorit fizic, cu gândul sau cu gustul, acesta nu a uitat ceea ce este cu adevărat esențial: că identitatea gastronomică a României este o comoară pe care riscăm să o pierdem dacă nu o prețuim.

Citește și: Chefi la cuțite, 1 decembrie 2021. Chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu s-au tatuat, chiar în culisele emisiunii

Prin naturalețe, umor și talent, îndrăgitul jurat de la Chefi la cuțite a trezit în milioane de oameni pofta de viață și de gust bun. Ne-a permis să tragem cu ochiul, să învățăm și să ne schimbăm, să-I privim altfel pe cei care fac din mâncare o artă. La final, acesta i-a sfătuit pe români ca, indiferent de lucrul pe care îl fac sau de meseria pe care o au, să facă totul așa cum trebuie.

Urmărește clipul video de mai sus cu interviul pe care Sorin Bontea l-a acordat celor de la Observator ca să descoperi o față mai puțin știută a celebrului chef.

Despre edițiile speciale Chefi la cuțite, difuzate pe 29 și 30 noiembrie și 1 Decembrie

Chefi la cuțite a oferit telespectatorilor trei ediții speciale difuzate pe 29 și 30 noiembrie, dar și pe 1 Decembrie. Concurenții ediției speciale au fost aventurierii din Asia Express sezonul 4, iar show-ul a fost unul de-a dreptul savuros. Îndrumați de chef Sorin Bontea, chef Cătălin Scărlătescu și chef Florin Dumitrescu, concurenții au trecut prin probe culinare în care vedetă a fost mâncarea românească.

Elwira Petre, Zarug și Lorelei, Connect-R și Shift, Patrizia și Francesco Paglieri, Adriana Trandafir și Maria Speranța, Alexandra Ungureanu și Anca (mama sa), dar și Emi și Cuza au fost concurenții care au venit să demonstreze cât de bine se pricep la gătit.

Prezentatoarea celor trei ediții speciale a fost Gina Pistol, care a revenit pe TV după ce a devenit mămică pentru prima oară. Au fost pregătite numeroase rețete savuroase și degustarea a fost făcută de echipa de la show-ul Prețul cel bun, de foști concurenți Asia Express, dar și de Nea Marin, alături de familia sa.

Dacă ai ratat super aventura culinară din edițiile speciale Chefi la cuțite, poți urmări totul pe AntenaPlay!

Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu vor reveni în curând la Antena 1 în show-ul „Chefi fără limite”, prin care telespectatorii vor călători în lumea culinară și vor descoperi atât destinații, cât și combinații culinare surprinzătoare.

Finala ediţiei speciale Chefi la cuţite, lider de audienţă. Bontea și Scărlătescu şi-au tatuat chipul lui Chef Florin Du... Elwira Petre a dezvăluit rețeta de salată poloneză pe care a gătit-o la Chefi la cuțite. Ce ingrediente a folosit: „Poft...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x